Drum

La un pas de moarte: manevră incredibilă a şoferului (VIDEO)

254
(reînnoit 15:16 02.03.2019)
Înregistrarea video prezintă încercarea unui tânăr băiat de a traversa un drum aglomerat, care ar fi putut să se termine cu o tragedie, dacă şoferul nu ar fi făcut o manevră în ultimul moment.

BUCUREŞTI, 2 mart - Sputnik. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul cecen Kurchaloy, la aproximativ 45 km est de Grozny.

În videoclip, băiețelul poate fi văzut cum urmăreşte cu grijă maşinile care trec pe drum stând pe bordură, iar în momentul în care nu mai observă nicio maşină, traversează în fugă drumul.

Cu toate acestea, camera video a capturat un sedan negru care se îndreaptă spre el cu o viteză alarmantă din stânga.

Când tânărul își întoarce capul, viața i-a trecut pe dinaintea ochilor, pentru că nu mai poate face nimic pentru a ieși din calea vehiculului.

Din fericire, şoferul s-a dovedit a fi isteţ reușind să manevreze şi să evite o dramă. Binecuvântatul băiat se ridică repede și porneşte mai departe, alegându-se doar cu o zgârietură.

El este apoi îmbrățișat de doi adulți care au văzut cât de norocos a fost el.

254
Oi la păscut

Ciobani din Bistrița au pus bâtele pe un motociclist belgian - VIDEO

672
Totul s-a petrecut joi, în apropiere de lacul Colibița, din județul Bistrița-Năsăud.

BUCUREȘTI, 19 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Belgianul a speriat, cu zgomotul motocicletei sale, doi cai, iar ciobanii au sărit la bătaie.

Animalele s-au speriat și au răsturnat căruța ciobanilor. Deși motociclistul s-a oferit să achite pagubele făcute, ciobanii nu au stat la discuții și l-au luat la bătaie.

Un martor a filmat momentul în care motociclistul primește o ”corecție” de la bacii bistrițeni, cu bate, pumni și picioare.

După incident, cetățeanul belgian, care locuiește de ceva ani la Baia Mare a ajuns la spital, informează libertatea.ro

Deocamdată, omul nu a depus o plângere la Poliție.

672
Tagurile:
Bătut, Motocicletă, Oi, cioban

Загрузка...

A plouat cu dolari pe o autostradă: şoferii culeg banii care zboară prin aer - video

9040
Pe o autostradă din SUA a avut loc o „ploaie” cu bani. Uşa unui vehicul blindat aparținând serviciului de securitate american GardaWorld Corp s-a deschis şi peste 175.000 de dolari au fost „vărsaţi” pe o autostradă din apropierea oraşului Atlanta, Georgia.

Un video postat pe Twitter arată cum mai multe maşini se opresc în mijlocul autostrăzii Interstate 285, iar şoferii se grăbesc să culeagă banii împrăştiaţi. Un altul arată o linie de mașini oprite, ale căror şoferi culeg banii care zboară prin aer. În mod surprinzător, nu au fost raportate accidente, vătămări sau violenţe.

În momentul când şoferul camionului serviciului de securitate si-a dat seama că uşa laterală s-a deschis, aproape toţi banii dispăruseră, iar personalul a reuşit să mai adune doar câteva sute de dolari, potrivit presei locale.

​Departamentul de Poliție Dunwoody a avertizat că va folosi înregistrările video cu incidentul de marți seară pentru a-i identifica pe şoferii „norocoşi” după numărul plăcuțelor de înmatriculare și a cerut beneficiarilor „furtunii cu numerar” să returneze banii.

„Cerem populaţiei să aducă banii înapoi, nu ne determinaţi să vă căutăm, pentru că, dacă vom face asta, veţi fi traşi la răspundere”, a declarat sergentul de poliţie Robert Parsons, potrivit RT. Miercuri s-a relatat că cel puțin două persoane au venit să returneze banii sau cel puțin o parte dintre aceştia.

9040
Tagurile:
autostradă, Dolari

Загрузка...

Atenţionare meteo pentru acest weekend: vreme rea, grindină şi furtuni

0
(reînnoit 10:24 29.05.2020)
Administrația Naționale de Meteorologie a prelungit informarea meteo de vreme rea pentru acest weekend. În cea mai mare parte a ţării vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Cât de mult vor coborî temperaturile.

BUCUREŞTI, 29 mai – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit informării emise de ANM, în weekend-ul 29 – 31 mai vom avea parte de ploi, furtuni şi de temperaturi mai mici decât este normal în această perioadă din an.

Astfel, în majoritatea zonelor ţării, vom avea parte de instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii.

Ploile vor avea pe alocuri și caracter torențial, iar cantitățile de apă depășesc 15-25 de l/mp și pe arii restrânse 30-40 de l/mp. La munte va fi vreme rea, cu averse și intensificări ale vântului.

În Capitală, maximele vor fi de 22-23 de grade Celsius şi se vor semnala câteva averse și furtuni. Vânturi vin din zona de vest-sud-vest a României, cu 9 km/h și cu rafale de 17 km/h.

Minimele se vor situa în jurul valorii de doar 10 grade Celsius, iar cerul va fi mai mult noros. La munte, stratul de zăpadă depășește 6 centimetri în zonele înalte.

0
Tagurile:
prognoza meteo
Тема:
Prognoza meteo

Загрузка...