Cine a început un nou război împotriva Rusiei. Ce scopuri urmăresc?

305
(reînnoit 11:04 26.03.2021)
Secretatul de presă al președintelui rus, Dmitrii Peskov, a criticat tentativa Occidentului de a face presiuni asupra Rusiei. Potrivit lui, aceasta este manifestația soft power, care urmărește scopuri îngrozitoare.

El a comparat aceste tentative cu "democratizarea forțată". "Ele sunt perfecționate cu timpul, ele sunt realizate, aceste tentative, cu aplicarea unui instrumentar tehnologic tot mai nou și mai nou", a declarant Peskov jurnaliștilor.

Anterior reprezentați ai Ministerului Apărării al Rusiei au anunțat că Occidentul, în frunte cu SUA, a declanșat un nou tip de război împotriva Moscovei - cel mental. Potrivit consilierului ministrului Apărării al Rusiei, Andrei Ilinițkii, scopul lui este distrugerea conștienții de sine, schimbarea bazelor mentale și civilizaționale ale societății".

Mai multe - în acest video.

305
Tagurile:
Război, video, Rusia

Misiune încheiată: Momentul în care cosmonauții coboară de pe orbită

81
(reînnoit 15:29 17.04.2021)
Cosmonauții ruși Sergei Rîjnikov, Sergei Kud-Sverchkov și americanca Kathleen Rubins s-au întors pe Pământ după șase luni în care s-au aflat pe Stația Spațială Internațională. După plecarea lor, șapte persoane au rămas pe ISS, inclusiv doi ruși.

Roscosmos și NASA au publicat un videoclip care surprinde momentul coborârii de pe orbită și aterizării navei Soiuz MS-17 în stepa Kazahstanului.

Echipajul ISS Expedition 64 a intrat pe orbită acum 184 de zile. În acest timp, Rîjnikov și Kud-Sverchkov au efectuat o ieșire în spațiu de pe trapa stației, care nu se desprinsese de mai bine de 11 ani.

81
Tagurile:
Cosmonauți, Misiune

Загрузка...

A schimbat microfonul pe arma de foc: Drumul parcurs de o jurnalistă ca devină polițist

105
După doi ani de jurnalism a decis să îmbrace uniforma de poliţist. Este istoria unei tinere, care a renunțat la microfon şi a început să mânuiască arma de foc. Cum îi reușește - aflaţi din materialul Sputnik Moldova.

Ionela Dosca-Juncă are 22 de ani și a decis de curând să facă o schimbare radicală în viața profesională.

„De ce Poliţie? În ultima perioadă primesc des această întrebare. Nu știu dacă eu am ales această meserie sau ea m-a ales pe mine, cert este că am îndrăgit-o. În primul rând pentru faptul că m-a schimbat radical. Am devenit mult mai responsabilă și mult mai încrezătoare. S-au dus şi câteva kilograme”, spune cu entuziasm fosta jurnalistă.

Din luna februarie a anului curent, aceasta a început cursurile de perfecționare în cadrul Centrului Integrat de Pregătire pentru Aplicarea Legii - o direcţie a Ministerului de Interne, care are drept scop pregătirea profesională a subofiţerilor.

Potrivit regulamentului, tinerii sunt inițial angajaţi în cadrul subdiviziunilor Poliţiei, iar timp de patru luni au parte de instruiri. Este vorba despre lecţii de teorie, dar şi de lecţii practice şi tactici special pentru oamenii legii.

105
Tagurile:
armă, Jurnalist, polițist

Загрузка...
Cum mașinile ajung la parcarea privată

Dacă ai uitat permisul acasă - Este sau nu ridicată mașina

0
(reînnoit 18:15 17.04.2021)
Deși în lege este menționat clar că orice șofer trebuie să aibă la sine permisul de conducere atunci când urcă la volan, mai sunt totuși cazuri când aceștia îl uită acasă.

CHIȘINĂU, 17 apr – Sputnik. Regulamentul Circulației Rutiere prevede expres că orice șofer este obligat să aibă asupra sa permisul de conducere atunci când urcă la volan. Șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Veaceslav Sârbu, a explicat pentru Sputnik Moldova ce se întâmplă în cazul în care conducătorii auto sunt stopați de agenții de patrulare și nu pot prezenta carnetul de șofer. 

"Articolul 232 spune clar că, dacă un automobil este condus de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere ori dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație, a permisului sau actul de înmatriculare de stat a vehiculului, sau polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă, atunci se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități contravenționale, ceea ce înseamnă o amendă între 150 și 300 de lei", a precizat Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

În același timp, reprezentantul poliției susține că se fac și excepții de la acestă prevedere. Astfel, în cazul în care șoferul dispune de permis de conducere, dar l-a uitat acasă sau în alt loc, agentul de patrulare verifică prin sistemul informațional dacă persoana dispune de dreptul de a conduce mijlocul de transport sau dacă este privat de permisul de conducere, însă la fel i se aplică o amendă de la 3 la 6 unități convenționale. Mai mult, agentul de patrulare poate lua decizia ca șoferul să fie înlăturat de la volanul mașinii, iar automobilul să fie dus la o parcare specială. 

"Articolul 438 îi permite agentului de patrulare să înlăture conducătorul auto de la volanul mașinii dacă nu are asupra sa documentul ce confirmă dreptul de a conduce sau a folosi vehiculul. Temei legal există și a existat mereu. Dacă agentul de patrulare, din motive tehnice, nu poate verifica prin sistemul informațional dacă persoana dispune de permis de conducere, șoferul este înlăturat de la volan și se chemă evacuatorul la fața locului, iar mașina este dusă la parcarea specială. În același timp, o altă normă spune că în cazul în care mașina este ridicată pe evacutor, dar șoferul are pe cineva la fața locului cu permis de conducere, persoana achită doar pentru cheltuielile suportate de evacuator că a venit la fața locului și amenda de la 3 la 6 unități convenționale. Aceleași măsuri se aplică și în condițiile în care șoferul reușește să prezinte permisul", a declarat Veaceslav Sârbu.

Totodată, omul legii a explicat de ce poza din telefon cu permisul de conducere nu este un argument în apărarea șoferilor. 

"Dacă agentul de patrulare nu poate verifica în sistemul informațional, iar conducătorul auto arată doar o poză din telefon, asta ar fi pe responsabilitatea polițistului nemijlocit, căci printr-o poză nu poți verifica dacă e veridic sau nu actul, sau dacă permisul e fals sau adevărat. De asta norma legală obligă agentul de patrulare să verifice fizic permisul de conducere", a mai spus Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Agentul de patrulare este cel care decide cum să aplice legea, iar șoferii care nu sunt de acord cu decizia luată, o pot contesta ulterior în instanța de judecată. Mai mult, conducătorul auto NU are dreptul să-i spună polițistului cum să procedeze, fiindcă în astfel de cazuri se mai poate alege cu o amendă. 

"Legea spune clar că sunt interzise imixtiunile în deciziile agentului de patrulare. Niciun cetățean nu are dreptul să-i spună cum să procedeze sau să-l corecteze. Imixtiunea, sub orice formă, în activitatea agentului constatator cu scopul de a împiedica exercitarea atribuţiilor funcţionale se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore",  a precizat Veaceslav Sârbu.

0
Tagurile:
mașină, permis auto
Tematic
A rămas fără permis de conducere: Primul șofer, victimă a noii legi (VIDEO)
Top sfaturi și life hack-uri pentru șoferi în timpul iernii: Cum să supraviețuim frigului
Șoferii - fără permis de conducere dacă nu achită amenzile. Noul proiect de lege

Загрузка...