Stăpânul pădurilor din România: Ursul brun surprins în Parcul Național Piatra Craiului

64
Prezența acestui urs în zona Cheile Pisicii a fost observată destul de des, iar acum angajații Parcului Național Piatra Craiului din România l-au întâlnit în timp ce căutau jir sub stratul de zăpadă.

Filmarea frumoasă a fost realizată de Dumitru Frâncu. România este țara cu cei mai mulți urși, comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană. Urșii au habitatul în pădurile din zona montană a lanțului carpatic.

Urșii pot face deplasări lungi în căutarea hranei, iar pentru a o găsi își folosesc simțurile dezvoltate, în special cel olfactiv. Urșii au centrul mirosului din creier de cinci ori mai dezvoltat decât cel al omului și mii de receptori ai mirosului în zona foselor nazale.

Parcul National Piatra Craiului asigură faunei bogate toate condițiile de hrană, liniște și adăpost, iar pe teritoriul parcului fauna este protejată.

Parcul National Piatra Craiului unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor​ – Romsilva​, are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov​ și Argeș​, din care 10.860 de hectare păduri, din acestea peste 6.000 de hectare fiind protejate.

64

COVID-19 se retrage: În țările CSI scade numărul de infectări

71
Coronavirusul se retrage, iar această retragere este deja stabilă, a declarat serviciul federal Rospotrebnadzor.

Testarea, distanța socială și vaccinarea contribuie la succesul în lupta împotriva COVID-19. Poate fi obținută imunitate colectivă fără vaccinare? Când va fi înregistrată versiunea light a preparatului rusesc "Sputnik V"? Și va pleca oare COVID-19 din viața noastră pentru totdeauna? Aflați răspunsurile la aceste întrebări din materialul nostru video.

71
Tagurile:
COVID-19, CSI

Загрузка...

Armenia: Imagini video cu drona surprind protestele pro și anti-Pașinean în Erevan

86
(reînnoit 15:33 02.03.2021)
Filmările cu drone au prezintă protestele în curs în capitala Erevan, în timp ce susținătorii și oponenții prim-ministrului armean Nikol Pașinean au ieșit luni în stradă.

Premierul armean Pașinean și soția sa, Anna Hakobyan, s-au alăturat miilor de protestatari în piața Republicii Erevan, unde prim-ministrul s-a adresat apoi susținătorilor săi.

La rândul lor, protestatarii opoziției au mărșăluit în diferite părți ale orașului, începând de pe bulevardul Baghramyan.

Protestele împotriva premierului au izbucnit din nou joi, după ce un grup de ofițeri militari au scris o scrisoare prin care îi cer prim-ministrului să demisioneze.

În ciuda presiunilor reînnoite, Pașinean a refuzat să-și dea demisia, a numit scrisoarea armatei „o tentativă de lovitură de stat” și a încercat să îl scoată din funcție pe șeful Statului Major General.

Potrivit serviciului de presă prezidențial, președintele Republicii Armene, Armen Sarkissian, nu a semnat ordinul lui Pașinean și a returnat documentul prim-ministrului.

Protestele anti-pașinene au început inițial în noiembrie anul trecut, după ce a semnat acordul intermediat de Rusia pentru a pune capăt luptelor dintre forțele azerbaidjaniene și armene asupra regiunii disputate Nagorno-Karabakh.

Conform condițiilor acordului trilateral, o serie de regiuni din Nagorno-Karabakh au predat oficial controlul asupra Azerbaidjanului.

86
Tagurile:
video, Dronă, Erevan, Armenia

Загрузка...
Proteste în Piața Victoriei din București. Drapelele SUA, UE

Noi declarații șocante venite din SUA România, total colonie!

0
O consilieră trimisă special din SUA spune clar ce trebuie făcut și ce trebuie șters din memorie în materie de Justiție – un tupeu inimaginabil al americanilor

BUCUREȘTI, 3 mart – Sputnik. Apărută acum un an în peisajul românesc, Jessica Kim, rezidentul regional al SUA pentru combaterea corupției în România și Bulgaria, a ieșit la iveală puțin în perioada Trump, dar o face acum cu mult tupeu.

După ce acum două săptămâni a fost la ministrul Justiției, declarând că sprijină total desființarea SIIJ – deci încălcând nu numai voința magistraților CSM, ci însuși statul diplomatului – Jessica Kim dă acum un interviu în care face declarații șocante.

Este un interviu exclusiv acordat SpotMedia.ro, cunoscutei jurnaliste Ioana Ene Dogioiu.

După ce vorbește de cele ”peste zece programe de instruire” oferite de SUA procurorilor, anchetatorilor și judecătorilor români, ”în diferite domenii, inclusiv pentru analiza datelor financiare, investigații privind spălarea de bani și activelor offshore, tehnici speciale de anchetă în cazuri de crimă organizată și gestionarea cazurilor complexe”, Jessica Kim face mai multe afirmații sfidătoare!

Este vorba de afirmații care neagă reforma cerută de asociațiile de magistrați împotriva practicilor abuzive ale sistemului Kovesi – Coldea, susține din nou desființarea SIIJ – și, desigur, nu spune nimic de abuzurile și ilegalitățile comise de DNA, de cazurile șocante de la DNA Ploiești și din alte zone, de ”protocoalele secrete”, de dosarele făcute magistraților și de multe alte aspecte reclamate de presă sau chiar de magistrați și de organizațiile acestora!

Iată câteva dintre aceste declarații, întregul interviu îl puteți citi pe Spot Media.

”În ciuda istoricului solid în lupta anticorupție al României, încercările la care a fost supus sistemul judiciar în perioada 2017-2019 au fost dăunătoare”, spune consiliera Ambasadei, dând ca exemplu, ”măsuri controversate, precum crearea Secţiei Speciale, au avut un impact negativ asupra independenței Justiției”.

De asemenea, Kim spune că ”Atacurile constante asupra instituțiilor precum DNA, în ciuda succeselor sale, au afectat credibilitatea și moralul”.

Și, atenție – intră și Curtea Constituțională în colimator: ”Noile condiții pentru intrare în profesie, mai ales pentru parchetele specializate, au încetinit lupta împotriva corupției”.

Totuși, spune Kim, ”în recenta mea vizită, am constatat o puternică voință in favoarea statului de drept în România și pentru revenirea pe calea reformei judiciare după pașii înapoi din perioada 2017-2019”.

Evident, consiliera americană reia ideea ”rolului important al societății civile în apărarea statului de drept în România” – susținând deci acest factor perturbator care a exercitat presiuni asupra justiției și a presei, uneori cu manifestări violente și agresiuni!

Și, atenție culmea tupeului: se încearcă justificarea nivelului foarte mic a investițiilor americane în România prin… corupția încă existentă!

”Corupția, ca în multe alte țări, afectează investițiile străine directe”, spune Kim, subliniind că ”Rapoarte internaționale au arătat că, în opinia investitorilor și companiilor străine, corupția este larg răspândită în Romania, mai ales în domeniul afacerilor”.

Sigur, rămâi crucit când o asemenea afirmație vine din SUA, unde a fost ales un președinte acuzat de corupție – și care a intervenit personal în acoperirea unor fapte de corupție!

”Legi arbitrare și persistente, mai ales cele privind practicile comerciale, îngreunează succesul economic al oricărei țări”, spune Kim căinându-i pe investitorii străini care ”vor siguranță și încrederea că vor fi tratați corect și predictibil în fața legii. Statul de drept puternic este important într-o țară pentru principiul că toți oamenii și toate instituțiile sunt supuse și responsabile în fața unor legi corect aplicate”.

Obrăznicie colosală din partea reprezentantului unui stat care a cerut eliminarea ”strategică” a concurenței (China) și a pus mâna pe tot ce înseamnă furnizare militară și energetic!

Finalul este apoteotic, pentru că arată clar și cum se va face mai departe: se vor selecta lideri cu o anumită ”mentalitate”!

”Nu trebuie subestimată importanța încurajării viitoarei generații de lideri ai României să promoveze principiile statului de drept, în așa fel încât acestea să intre în mentalitatea lor și să devină sistematice în afaceri și acțiunea guvernamentală”, a declarat Jessica Kim, rezidentul regional al SUA pentru combaterea corupției în România și Bulgaria.

Așa cum comentam inițial, sunt declarații de un tupeu uluitor – pur și simplu se transmite ce trebuie făcut, dar și ce trebuie uitat! Tot ce s-a scos la iveală despre Justiție, toate abuzurile și fărădelegile pur și simplu NU există și trebuie uitate! Asta reiese din declarațiile consilierei Kim!

Se pune o singură întrebare: va lua poziție vreun partid politic din România împotriva unei asemenea atitudini? Desigur, nu mă refer la poziția de drepți!

Probabil că nu, pentru că definirea României ca o colonie este din ce în ce mai demonstrată. Atitudinea consilierei Kim este o probă în acest sens. Ironic, nu, colonia România să aibă un nou ”vătaf” sau ”instructor” pe nume… Kim! Un Kim pentru democratizarea coloniei României.

0
Tagurile:
Colonie, România, SUA, Declarații

Загрузка...