Satul Cunicea din raionul Florești este leagănul spiritual al staroverilor din Republica Moldova.
Anume aici s-au așezat primele familii de ruși care fugeau de prigoană, după ce s-a produs schisma în ortodoxie în urma reformelor patriarhului Nikon din anii 50-60 ai secolului XVII.
El a adaptat atunci rânduiala slujbelor la cea folosită de greci. Mulți credincioși s-au supus, dar o bună parte nu au dorit să renunțe la vechile practici liturgice și au început să fie prigoniți. Așa au ajuns unii pe pământurile noastre, unde puteau să-și vadă de credința lor.
În Cunicea chiar și acum se vorbește o rusă care putea fi auzită acum câteva secole. Și asta pentru că mult timp staroverii au fost nevoiți să se izoleze de restul lumii.
Unii staroveri preferă să ducă un mod de viață auster - nu privesc televizorul și nu folosesc telefoanele mobile. Nu văd cu ochi buni progresul tehnologic, fiind convinși că acesta favorizează uitarea tradițiilor.
Este și cazul lui Ivan Lipilov din localitatea Cunicea, care se opune cu vehemență folosirii gadget-urilor.
„Trebuie să respectăm întru totul așa cum este scris. Noi nu trebuie să folosim tehnologiile. (...) Mai devreme trăiam doar fără smartphone-uri, fără telefoane. Cu cât mai puține ispite ai, cu atât mai multă credință”, a declarat Ivan Lipilov pentru Sputnik Moldova.
Printre cele mai populare distracții pe timp de ger năprasnic se numără „aruncarea” apei clocotite dintr-o cană cu un ventilator sau atașarea unui snowboard la o mașină.
Se găsesc și oameni cărora le place să călărească pe un cal aproape goi sau să facă o sculptură din tăiței instantanee.
Apropo, iarna aceasta s-a dovedit a fi extrem de severă pentru unele regiuni din Rusia. În Norilsk, de exemplu, la sfârșitul lunii decembrie mercurul din termometre a scăzut la -48 de grade, astfel încât elevilor li sa permis să nu meargă la lecții.
Pagubele produse miercuri în timpul exploziei de gaz produse la Madrid se văd cel mai bine filmate de sus. Într-un video realizat de poliția locală la înălțime, dintr-un elicopter, este prezentată clădirea distrusă. Potrivit unor surse guvernamentale regionale, cel puțin trei persoane și-au pierdut viața în urma exploziei, iar lucrător care inspecta cazanul clădirii este dat dispărut.
Alte opt persoane au fost rănite în incident. Clădirea distrusă este amplasată lângă o casă de bătrâni și foarte aproape de o școală, în curtea căreia a căzut moloz.
BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik. Într-un studiu publicat marți, 19 ianuarie, în revista americană Journal of Clinical Investigation, cercetătorii de la Universitatea Yale (Connecticut) au arătat că lipsa unui anumit acid gras din organism ar putea provoca o reacție anormală a sistemului imunitar, ducând la scleroză.
Această boală autoimună duce la deteriorarea sau chiar distrugerea fibrelor sistemului nervos central și încă nu s-a găsit până acum un tratament. Oamenii care suferă de această boală au în comun faptul că nu au niveluri normale de acid oleic, spun cercetătorii.
O soluție simplă este disponibilă pentru a evita dezvoltarea acestei boli: consumul în cantitate suficientă de alimente bogate în acest tip de acid gras. Acesta se găsește în uleiurile pentru gătit, în carne, brânză, nuci, paste, lapte sau chiar măsline.
Potrivit studiului, lipsa acidului oleic duce la pierderea senzorilor metabolici care activează celulele T. Celulele T joacă un rol esenţial în sistemul imunitar, ajutându-l să răspundă la bolile infecțioase. Fără efectul suprimant al celulelor T, sistemul imunitar începe să atace celulele sănătoase din sistemul nervos central.
Mai mult, atunci când cercetătorii au injectat acid oleic direct în țesutul gras al pacienților cu scleroză multiplă, nivelul lor de celule T a crescut. Totuşi, ei spun că trebuie făcute mai multe cercetări pentru a confirma că acidul oleic poate salva viețile acestor pacienți.