Vladimir Putin a inaugurat circulația feroviară pe podul Rusia–Crimeea

399
(reînnoit 07:46 24.12.2019)
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a inaugurat astăzi traficul feroviar pe cel mai lung pod nu doar din Rusia, dar și de pe continentul european, care mai este numit "Construcția secolului" și care realizează legătura dintre Rusia și Crimeea.

Podul are o lungime de 19 kilometri și lucrările de construcție au costat 3,7 miliarde de dolari.

Potrivit estimărilor, anual el va fi traversat de 14 milioane de pasageri și de 13 milioane de tone de mărfuri.  

399

De ce Pentagonul îi sperie pe americani cu un nou război

169
(reînnoit 19:29 16.09.2020)
Noul șef al statului major al Forțelor Aeriene ale SUA, Charles Q. Brown Jr., a declarat într-unul din rapoartele sale că americanii trebuie să fie pregătiți de un război de proporții.

Nu este exclus că acesta va avea loc pe teritoriul american. În opinia demnitarului, SUA se vor confrunta cu o mare putere, iar pierderile provocate de conflict ar putea fi mai mari decât în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În calitate de potențiali inamici, Brown a numit Rusia și China și a relatat despre creșterea potențialului lor militar.

Oricât ar părea de straniu, generalul propune o sporire a nivelului de finanțare a domeniului apărării, bugetul căreia și așa a ajuns la cote nemaivăzute.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

169
Tagurile:
Război, Americani, Pentagon
Tematic
Panică la Pentagon - Casa Albă cere planuri să atace o țară-putere atomică!
Trump a anunțat numele noului șef la Pentagon
Reacția militarilor: "Fifor? De la casa de cultură Caracal direct la Pentagon?"
Pentagon: Mai multe scenarii militare pentru minimiza amenințarea nord-coreeană
ALERTĂ în SUA - Mutare masivă de trupe ale Pentagon către Washington

Загрузка...

NATO a intensificat activitatea militară în Marea Baltică în pofida pandemiei

155
(reînnoit 19:29 26.08.2020)
Două fregate NATO au ajuns în orașul lituanian Klaipeda. Potrivit reprezentanților ministerului Apărării al țării, navele sunt dislocate în Marea Baltică pentru a spori securitatea partenerilor de alianță.

Cu toate acestea, acțiunile blocului militar sunt cele care destabilizează situația din regiune. Vara trecută, provocările NATO au devenit mai frecvente în apropierea granițelor Rusiei, iar exercițiile obișnuite, care au fot tot mai de amploare de-a lungul anilor, duc doar la tensionarea situației.

Moscova i-a solicitat în repetate rânduri Alianței să reducă intensitatea și chiar a propus renunțarea, cel puțin pe durata pandemiei, la manevre militare în apropierea granițelor Rusiei și a țărilor membre NATO. Dar conducerea blocului militar nu era interesată de normalizarea situației.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

155
Tagurile:
NATO
Tematic
Ziua Marinei, transformată de Iohannis în propagandă NATO și de sporire a trupelor străine
NATO și OSCE – semnale importante în cazul situației din Belarus
Submarine, radare, exerciţii de război: NATO militează Norvegia - „amenințarea rusească”

Загрузка...
Gabriela Firea

Gabi Firea, succes de excepție, lovitură pentru Nicușor Dan

57
Una dintre cele mai importante promisiuni a fost îndeplinită și concretizată - dar cu o întârziere de care s-ar face vinovat Nicușor Dan, care ar fi susținut anumite interese.

BUCUREȘTI, 19 sept – Sputnik. O promisiune respectată și una dintre frumoasele realizări rutiere din București – așa s-ar putea descrie inaugurarea podului Ciurel – la finalul primului mandat al Gabrielei Firea.

Gabi Firea ținut să asiste și la deschiderea circulației pe porțiunea Podul Ciurel - Nod Virtuții, menționând asta într-o scurtă postare.

”Azi s-a deschis circulația pe podul hobanat (pod susținut cu hobane sau cabluri-tiranți, n.n.), cele 3 pasaje și 9 bretele rutiere care fluidizează traficul spre cartierele Militari, Crângași, Drumul Taberei, Grozăvești-Regie”, care atrage atenția că va continua și cu cea de-a doua etapa a investiției, iar constructorul primei părți (Ciurel) - asocierea Max Boegl, Astaldi Spa și Eurocostrunct Trading 98 ”rămâne în șantier”.

Primarul General spune că este finalizat proiectul tehnic si culoarul de exproprieri – și explică și de ce a durat atât de mult prima parte a investiției. Iar situația este uluitoare – și arată de ce merg atât de greu treburile în capitalismul intereselor personale și de grup, față de perioada socialismului patriotic al lui Niculae Ceaușescu.

14 ani a durat realizarea primei etape din care aproape 10 ani de blocaje prin tribunale – asta este socoteala adevărată, dezvăluită de Firea! Iar motivul… este de-a dreptul pentru procurori:

”În apropierea unui pilon de pod are casa prietenul candidatului Dreptei, co-fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul”, dezvăluie Firea, care acuză gruparea lui Nicușor Dan că ”acum, tot ei vin si mint că este “podul care nu duce nicăieri””.

Ori, arată Firea, acum, după ce a finalizat prima etape urmează lucrarea între Șoseaua Virtuții și Centură dar ”s-ar fi putut ca, acum, podul Ciurel să ducă direct în A1, dacă nu erau în București oameni care pretind că salvează orașul dar, de fapt, îl blochează”.

Deci, podul Ciurel, o reușită a administrație Firea – PSD, dar și lovitură pentru Nicușor Dan, care va trebuie să explice aceste acțiuni care ar fi dus la întârzierea lucrărilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

57
Tagurile:
Gabriela Firea, Nicușor Dan
Tematic
Gabriela Firea, acuzație gravă la adresa lui Nelu Tătaru – caz pentru procurori!
Marea realizare de la Metrou – o păcăleală și un atac pregătit la Gabriela Firea?
Ilan Laufer, confirmare fulminantă: ”Firea, următoarea victimă a blatului Ciolacu – Orban”

Загрузка...