CampCamp2019: Cum în Moldova sunt pregătite cadre pentru ”revoluțiile colorate”

135
(reînnoit 20:03 28.10.2019)
La Chișinău, între 24 și 27 octombrie, a avut loc conferința CampCamp2019, organizată de Prague Civil Society Centre (PCSC).

La conferință au sosit peste 300 de invitați din mai multe state ale Europei și Asiei.

“Patru zile de seminare, discuții, experimente artistice și master class-uri, la care activiștii și profesioniștii din domeniul marketingului, publicității și media vor identifica metode de a face lumea mai bună”, anunță site-ul oficial al conferinței campcamp2019.com.

CampCamp2019 a fost organizat la Chișinău în condiții de discreție totală. Astfel că organizatorii au fost extrem de mirați atunci când reporterii Sputnik Moldova au reușit să-i descopere într-un cartier periferic al orașului, practic într-un „apartament conspirativ”.

Și cum s-a dovedit, de fapt, în spatele ușilor închise, îndrumați de formatori cu experiență, tinerii activiști nu au studiat deloc marketing, publicitate sau mass-media.

”Acest event a fost organizat nu pentru a fi făcut public. Acest eveniment este destinat activiștilor civici. Unii participanți ne-au rugat să nu publicăm imagini foto și video! Sunt supuși persecuțiilor în statele lor. Mă înțelegeți?", a explicat unul dintre organizatori.

După cum s-a dovedit, acești profesioniști din Belarus, Kirghizistan, Rusia, Georgia, Armenia și alte zeci de state est-europene și-au împărtășit experiențele de forțare a schimbării puterii în țările lor și de a se opune „influenței rusești”.

Centrul este finanțat din bugetul SUA, oferiți în conformitate cu legea cu privire la contracararea inamicilor Americii prin intermediul sancțiunilor (CAATSA).

135
Tagurile:
Moldova, Revoluții colorate

SUA vor pedepsirea Rusiei și Chinei pentru tentativa de ”înfometare" a sirienilor

217
(reînnoit 19:01 10.07.2020)
Secretarul de stat american consideră că Rusia și China ar trebui pedepsite pentru că abuzează de dreptul de veto în cadrul ONU.

În ajun, țările au blocat rezoluția cu privire la ajutorul umanitar acordat Siriei. Belgia și Germania au propus lăsarea a două puncte de control de la granița Turciei și ATS, dar Moscova și Beijingul nu au fost de acord cu acest lucru.

Rusia are propriul proiect de rezoluție. Care sunt motivele ascunse ce au provocat nemulțumirea americanilor – aflați din videoclipul nostru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

217
Tagurile:
Siria, Rusia, SUA, China
Tematic
Merkel cere o poziție unitară a Uniunii Europene în relația cu China
Zaharova a comentat confruntările dintre SUA şi China
China și India vor să facă pace la graniță după un scurt conflict sângeros
China lansează cea mai inteligentă mega hidrocentrală din lume - FOTO, VIDEO
China nu se lasă intimidată de Washington – ia măsuri contra presei din SUA

Загрузка...

Rail Baltica: cum moare proiectul preferat al NATO și UE

229
Proiectul feroviar Rail Baltica se află din nou sub semnul întrebării. Lituania vrea să-și păstreze controlul asupra magistralei după finalizarea lucrărilor. Din cauza acestei poziții, proiectul ar putea să nu mai fie finalizat.

Rail Baltica este un proiect de construcție a unei magistrale feroviare de mare viteză în Europa. Calea Ferată va porni din Berlin și va trece prin Varșovia, Kaunas, Vilnius și Riga, până la Tallinn, unind în acest fel Germania și Polonia cu țările Baltice.

Noua cale ferată urma să fie lansată în anul 2025, însă ulterior demararea proiectului a fost amânată pentru un an. Acum există riscul ca proiectul de miliarde să nu mai fie realizat. Despre motivele eșecului proiectului favorit al NATO și Uniunii Europene aflați în materialul video realizat de Sputnik.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

229
Tagurile:
UE, NATO, Țările Baltice

Загрузка...
Carmen Avram

Carmen Avram anunță cea mai grea înfrângere pentru Iohannis și Orban cei doi tac mâlc!

0
Ce vor face Orban și Iohannis? Vor tăcea mai departe asupra subiectului – sau vor da vina pe guvernarea PSD – Dăncilă?!

BUCUREȘTI, 13 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. În ciuda cifrelor prezentate de analiști și de Opoziție privind datele economice și mai ales îndatorarea, reprezentanții Guvernului afirmă că totul merge bine, iar Florin Cîțu pare pur și simplu entuziasmat!

Președintele Iohannis, cel care asigură susținerea Guvernului și îl girează în fața electoratului nu pierde nici un prilej pentru a felicita guvernul pentru ceea ce face, trecând peste toate gafele și mai ales ignorând orice critică, ba chiar și cifrele venite din Europa.

Dar, din păcate un fapt NU îl pot contrazice și Iohannis și Orban – și atunci îl ignoră, tăcând mâlc în privința lui: zona euro, obiectiv prioritar al României, nerealizat de România… dar de care se apropie Bulgaria!

Ori, acest fapt îl aruncă în față Carmen Avram, reputată realizatorare TV devenită europarlamentar.  

”E oficial: Bulgaria e în anticamera zonei euro - a fost admisă (alături de Croația) în mecanismul european al ratei de schimb”, arată Carmen Avram, explicând că ”moneda bulgară va fi acum „conectată” la euro, la rata de 1 euro= 1.95583 leva, în pregătirea aderării”.

Altfel spus, ”în doi ani, Bulgaria ne va lăsa definitiv în urmă, trecând la euro”.

Ceea ce ascund Iohannis și Orban este că în timp ce Bulgaria obține un asemenea succes, ”România nu îndeplinește niciuna dintre cele 4 condiții pentru a face pasul”.

”Nu cred ca i-ați auzit vreodată pe bulgari bârfindu-și patria prin Europa și prin ziarele ei și nici nu i-ați văzut pe liderii de la Sofia să creeze haos, doar ca să stăpânească ei, de unii singuri, țara până la sfârșitul timpurilor”, scrie Carmen Avram.

Iar marea problemă, pe care PNL și cei care se declară ”anti-PSD” o ignoră, este următoarea, perfect spusă de Carmen Avram:

”Nicio națiune n-a crescut vreodată în haos, scandal și lipsă de patriotism”, scrie Carmen Avram, punctând final: ”Când o să înțelegem asta, o să-i ajungem din urmă pe bulgari”.

Oare ce vor face Orban și Iohannis? Vor tăcea mâlc asupra subiectului – sau vor da vina pe guvernarea PSD – Dăncilă… asta chiar după ce Banca Mondială a evidențiat realizările economice ale respectivului cabinet?!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
PSD, Moneda Euro, Zona euro, Bulgaria, Klaus Iohannis, Carmen Avram

Загрузка...