Competiție spectaculoasă: Cel de-al cincilea Maraton Internațional Chișinău - Video

116
Capitala Republicii Moldova a găzduit astăzi unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului.

Astăzi, duminică, 29 septembrie, la Chișinău s-a desfășurat un eveniment sportiv de amploare - Maratonul Internațional Chișinău 2019.

La eveniment au participat sportivi, atât amatori, cât și profesioniști din țară, dar și de peste hotare. În acest an, la competiție au fost înscriși reprezentanți din 50 de țări ale lumii.

Sportivii au concurat pe 4 distanțe selectate din timp: „5 km by Herbalife”, „10 km by Naturalis”, „21 by Technosoft” sau „42 km by #BeActive”. Mai mult, în cadrul „Chișinău Marathon”, a avut loc și cursa distractivă de familie „Fun Run by Iute Credit”, la care a putut participa orice doritor. Participanții s-au ales cu un tricou de marcă cu logo-ul „Chișinău International Marathon”. Cei mai buni sportivi urmau a fi stimulați cu premii bănești.

Maratonul Internațional Chișinău este organizat de către organizația social-sportivă Sporter și a ajuns deja la a cincea ediție. În 2018, la evenimentul sportiv au participat 18.000 de persoane.

Maratonul Internațional Chișinău încheie Săptămâna Europeană a Sportului din Moldova.

116

Загрузка...