Cristiano Ronaldo

Starul portughez Cristiano Ronaldo are Covid-19

61
Starul portughez Cristiano Ronaldo a fost testat pozitiv pentru coronavirus, a anunțat marţi Federația Portugheză de Fotbal.

BUCUREŞTI, 13 oct – Sputnik. Starul Juventus, în vârstă de 35 de ani, se află în prezent cu echipa națională și a jucat duminică meciul UEFA Nations League de 90 de minute împotriva Franței, la Paris.

Ronaldo se pregătea pentru meciul Ligii Națiunilor dintre Portugalia şi Suedia la Lisabona, de miercuri, dar acum a ieşit din cantonamentul echipei pentru a intra într-o perioadă de autoizolare, potrivit RT

Starul portughez nu are simptome și este singurul jucător din echipă care a dat rezultate pozitive pentru virus, potrivit federației.

Ronaldo, câștigător de cinci ori al Balonului de Aur și considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, este cea mai importantă vedetă din sport care a contractat boala.

Atacantul a marcat 101 goluri în 167 de meciuri pentru țara sa, ceea ce îl duce aproape de numărul record mondial de 109 goluri, record deținut de fostul atacant iranian Ali Daei.

Ronaldo a jucat duminică la Paris, în meciul de 90 de minute, terminat la egalitate 0-0, între Portugalia şi Franța, fiind văzut în contact strâns cu starul PSG Kylian Mbappe.

​Ronaldo va fi o mare lipsă pentru Portugalia în meciul cu Suedia, iar acum trebuie să se autoizoleze, ceea ce îl va exclude din meciurile Juventus împotriva Crotone sâmbătă și a Dynamo Kyiv în Liga Campionilor marțea viitoare.

61
Tagurile:
COVID-19, Cristiano Ronaldo
CFR Cluj

ȚSKA CFR. Astăzi începe și Europa League!

1
După Liga Campionilor, astăzi va porni la drum a doua competiţie fotbalistică de pe bătrânul continent. ȚSKA Sofia - CFR Cluj e meciul care deschide grupa A, de la ora 19:55, în direct pe Telekom Sport 1, Digi Sport 1 și Look Plus.

CHIȘINĂU, 22 oct – Sputnik. Ca de obicei în ultimii ani, fotbalul românesc rămâne conectat la competiţiile europene datorită CFR-ului condus de Dan Petrescu. Ardelenii speră să repete parcursul excelent din sezonul trecut, când au obținut 12 puncte dintr-o grupă cu Celtic, Lazio și Rennes și s-au calificat în 16-imi, unde a fost eliminați de Sevilla, deși nu au pierdut, scor 1-1, la general. Sevilla avea apoi să câștige trofeul, după o finală cu Inter Milano.

În fața trupei lui Dan Petrescu se va afla ȚSKA Sofia, vicecampioana Bulgariei, care a trecut de Sirens (2-1), BATE Borisov (2-0), B36 Torshavn (3-1) și FC Basel (3-1), în preliminarii, pentru a ajunge în grupele Europa League.

CFR Cluj a început aventură europeană în UEFA Champions League. „Feroviarii” au trecut în primul tur de Floriana, campioana Maltei, scor 2-0, dar au fost eliminați dramatic, după loviturile de departajare, de Dinamo Zagreb. Căzuți în Europa League, clujenii au învins campioana Suediei, Djugarden, scor 1-0, și campioana Finlandei, KuPS, scor 3-1.

Meciul ŢSKA Sofia - CFR Cluj va fi găzduit de stadionul „Vasil Levski“ din capitală, cu o capacitate de 43.632 de locuri. Şefii celor de la ŢSKA au scos la vânzare 12.000 de bilete şi 10.000 dintre ele s-au dat repede.

Echipa probabilă a CFR-ului: Bălgrădean - Manea, Vinicius, Burcă, Camora - Chipciu, Hoban, Djokovic - Deac, Debeljuh, Păun

”Din păcate, campania noastră de transferuri nu a fost ca a celor de la CSKA Sofia, care au luat nouă fotbaliști. Lotul nostru e subțire acum. Va fi greu, în condițiile actuale să ajungem mai departe de grupe. Am văzut șapte meciuri ale lui CSKA Sofia. Mi-au plăcut. Cred că au șanse bune să se califice din grupe”, a declarat antrenorul lui CFR, Dan Petrescu.

”Fiecare punct e important, pentru că poate fi crucial. Grupa e puternică, nu există echipe slabe. Cluj e foarte tare. Ne știm atuurile și slăbiciunile. Vom încerca să profităm de punctele noastre forte și să le neutralizăm pe cele ale adversarilor”, a spus tehnicianul lui ȚSKA, Stamen Belcev.

În celălalt meci al grupei A, de la aceeași oră, se înfruntă Young Boys Berna și AS Roma. Cel mai interesant meci se va juca de la ora 22:00. Celtic va primi replica liderului din Serie A, AC Milan. Partida va fi transmisă în Republica Moldova de Canal 5.

1
Tagurile:
CFR

Загрузка...
Champions League - Group G - Dynamo Kyiv v Juventus

Meciul Dinamo Kiev - Juventus: Mircea Lucescu, contestat

144
(reînnoit 12:01 21.10.2020)
Mircea Lucescu este cel mai în vârstă antrenor din grupele Ligii Campionilor, dar nu este respectat de o parte a fanilor lui Dinamo Kiev, deși a readus echipa în cea mai tare competiție intercluburi din lume după o pauză de 4 ani.

La meciul cu Juventus au putut asista suporterii ucraineni. Autoritățile locale permit accesul a 30% din capacitatea stadionului. Fanii care îl contestă pe antrenorul român au profitat de ocazie pentru a afișa un banner cu mesajul: ”Lucescu, pleacă!” Asta chiar dacă Mircea Lucescu are un start perfect de mandat la Dinamo Kiev, fără eșec în primele 10 partide. Fanii nu i-au iertat trecutul de la Șahtior, unde a activat 12 ani.

În schimb, antrenorul lui Juventus, Andrea Pirlo, l-a salutat călduros pe Mircea Lucescu. Fostul său elev i-a întins mâna, iar tehnicianul român i-a răspuns cu un zâmbet larg și cu o îmbrățișare părintească. ”Lucescu a fost primul meu antrenor, el m-a adus la prima echipă când aveam 15 ani și am debutat la 16 ani. Încă vorbim. Mereu o să-i fiu recunoscător. Acum a fost o bună oportunitate să-l înfrunt”, a declarat Andrea Pirlo.

Chiar și fără Cristiano Ronaldo, Juventus s-a impus cu 2-0, grație dublei marcate în repriza secundă de Alvaro Morata. Atacantul spaniol a profitat de două ori de erorile defensivei ucrainene.

Lucescu a ajuns la 104 meciuri în grupele Ligii Campionilor, fiind unul dintre cei mai experimentați antrenori din această competiție. Pentru Dinamo va urma meciul din 28 octombrie cu Ferencvaros, antrenată de fostul jucător și tehnician al ucrainenilor, Serghei Rebrov. Ferencvaros este condusă de Barcelona după prima repriză, cu 0-2. Messi și Fati au înscris pentru catalani.

La Sankt-Petersburg, Zenit a debutat cu o înfrângere, 1-2 cu Brugge. Belgienii au marcat golul victoriei în minutul 90+3, prin de Ketelaere.

În Germania, Leipzig conduce Istanbul Bașakșehir, cu 2-0, după prima repriză. La oaspeți, fundașul Alexandru Epureanu este titular. Epureanu a devenit al 4-lea moldovean care a jucat în grupele Ligii Campionilor.

144
Tagurile:
Champions League, Mircea Lucescu, Kiev, Dinamo

Загрузка...