Paris St Germain v Metz

VIDEO: PSG s-a impus abia în minutul 90+3 în meciul cu Metz

53
Emoțiile continuă pentru PSG în noul sezon al campionatului Franței. După două înfrângeri, campioana în exercițiu a avut mari emoții și în meciul cu Metz.

CHIȘINĂU, 17 sept – Sputnik, Ștefan Ursu. Doar în prima repriză, oaspeții au avut trei șanse mari de gol, prin Habib Diallo, Niane și Boulaya. Noroc de portarul Keylor Navas, revenit între buturi la PSG.

Finalista Ligii Campionilor a ratat prin Icardi, care și-a asigurat un loc de titular după absențele lui Mbappe și Neymar.

Lucrurile s-au îngreunat din minutul 65, după ce Abou Diallo a fost eliminat la gazde. Chiar și așa, campioana Franței a continuat să atace și a ratat o ocazie uriașă prin Draxler. Neamțul avea însă să aducă victoria abia în minutul 90+3. Portarul Oukidja a respins greșit centrarea lui Di Maria, iar Draxler a marcat cu capul în poarta goală.

PSG obține prima victorie a stagiunii și urcă pe locul 15 în clasament, în timp ce Metz rămâne fără punct acumulat în actuala stagiune.

Paris St Germain vs Metz
© REUTERS / CHRISTIAN HARTMANN
Paris St Germain vs Metz

Runda trecută, PSG a cedat cu 0-1 în fața lui Marseille, într-un meci încheiat cu 5 eliminări, dintre care 3 la parizieni. Jucătorii și-au aflat și termenul de suspendare. Astfel, Layvin Kurzawa va lipsi încă 5 etape, iar Neymar și Paredes nu vor juca încă un meci.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

53
Tagurile:
fotbal, PSG
Former Manchester United and England footballer David Beckham poses on the pitch at Old Trafford in Manchester, north west England on October 6, 2015 ahead of a charity football match in aid of UNICEF

Încă o vedetă de la Juventus va juca la echipa lui David Beckham!

51
Unul dintre cei mai buni marcatori din Serie A din ultimii ani, argentinianul Gonzalo Higuain va juca în MLS. Atacantul de 32 de ani a semnat liber de contract cu echipa patronată de David Beckham, Inter Miami.

CHIȘINĂU, 19 sep – Sputnik, Ștefan Ursu. Higuain va purta numărul 9 și va fi coleg cu compatriotul său, Matias Pellegrini, dar și cu fostul său coechipier de la Juventus, Blaise Matuidi, campion mondial cu Franța în 2018.

Formația din David Beckham, înființată de celebrul englez acum doi ani, speră că odată cu transferul lui Higuain își va rezolva problemele din ofensivă. Inter Miami a reușit să marcheze doar nouă goluri în cele 11 partide disputate și este ultima în Conferința de Est.

Argentinianul a înscris 306 goluri în 640 de meciuri pentru echipele de club la care a evoluat - River Plate, Real Madrid, Napoli, Juventus, Milan și Chelsea. Higuain a cucerit trei titluri în Spania, cu Real Madrid, și trei în Italia, alături de Juventus, dar cel mai bun sezon al carierei l-a avut în tricoul lui Napoli în sezonul 2015-2016. Atunci a marcat 36 de goluri în Serie A, stabilind recordul de goluri marcate într-un singur sezon.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

51
Tagurile:
David Beckham

Загрузка...
Finala Champions League, victoria echipei Bayern Munchen

Bayern le-a dat 8 goluri și celor de la Schalke 04!

55
(reînnoit 10:49 19.09.2020)
Bayern Munchen a început în forță cursa pentru câștigarea unui nou titlu de campioană! La doar 3 săptămâni de la cucerirea Ligii Campionilor şi la 5 de la meciul în care au umilit-o pe Barcelona, bavarezii au reuşit un alt rezultat incredibil.

CHIȘINĂU, 19 sep – Sputnik, Ștefan Ursu. Echipa antrenată de Hans-Dieter Flick a debutat cu o victorie de excepție în noul sezon din Bundesliga, 8-0 cu Schalke 04. Trei goluri au fost marcate de Serge Gnabry (4, 47, 59), iar Goretzka (19), Lewandowski (31, penalty), Muller (69), Sane (71) şi Musiala (81) și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor. Noua achiziție, Leroy Sane, venit pe 45 de milioane de euro de la City, a contribuit și el cu un gol, cel de 7-0.

Bayern a jucat în formula: Neuer - Pavard, Sule, Boateng (Richards 72), Lucas Hernandez - Goretzka (Tolisso 51), Kimmich - Sane (Cuisance 72), Muller (Zirkzee 82), Gnabry (Musiala 72) - Lewandowski.

Pentru Bayern urmează șansa unui nou trofeu. Joi, de la ora 22:00, bavarezii dispută Supercupa Europei, împotriva celor de la Sevilla.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
Bayern Munchen
Tematic
Finala Ligii Campionilor UEFA 2020: Bonus uriaș la PSG în fața Bayern Munchen
Germania în alertă maximă pentru meciul Real Madrid - Bayern Munchen

Загрузка...

Nistrul, prin ochii fotoreporterului Sputnik: În ce stare e

0
(reînnoit 19:08 20.09.2020)
  • Nistrul este unul dintre principalele râuri din Moldova
  • Acest râu oferă apă potabilă multor localități din țară.
  • De asemenea, Nistrul este un loc preferat de odihnă pentru iubitorii de plajă și pentru pescari.
  • În plus, Nistrul este o sursă pentru irigarea zonelor agricole.
  • Priveliștea pitorească te fascinează
  • Cu toate acestea, din cauza secetei fără precedent din acest an, Nistrul a început să se usuce
  • Ecologiștii susțin că ploile prognozate pentru viitorul apropiat sunt destul de neînsemnate și nu vor rezolva problema Nistrului
  • Situația ar putea fi corectată prin ploi prelungite, care ar fi în stare să ridice nivelul apei în râu și ar putea satura solul
  • Ecologiștii consideră că astfel de dezastre climatice, cu care s-a confruntat țara în acest an, vor deveni mai frecvente în timp. Deci, este foarte posibil ca anul viitor seceta să lovească țara din nou
  • Experții trag un semnal de alarmă și cheamă autoritățile să acorde o atenție sporită bazinelor acvatice din țară
  • De-a lungul malurilor Nistrului, se poate vedea cum s-a schimbat nivelul apei în râu
  • Pe malul Nistrului vin oameni să se odihnească
Râul Nistru nu este doar o sursă de apă potabilă, ci și un loc îndrăgit al pescarilor și al turiștilor. Vă invităm să admirați priveliștile pitorești ale râului surprinse de fotoreporterul Sputnik Moldova.

Nistrul este una dintre cele două artere acvatice principale ale Moldovei. Acest râu oferă apă potabilă multor așezări ale țării, inclusiv capitalei Chișinău. Pe lângă toate acestea, Nistrul este o sursă pentru irigarea zonelor agricole. Acest râu este, de asemenea, un loc popular de vacanță. Iubitorii de plajă și pescarii merg și ei pe malul pitoresc al râului.

În acest an, țara s-a confruntat cu o secetă fără precedent, iar acum unul dintre râurile principale ale țării se usucă. De altfel, acest buchet de probleme a afectat nu numai Nistrul, ci și râurile mici și lacurile din țară.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • Nistrul este unul dintre principalele râuri din Moldova
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Nistrul este unul dintre principalele râuri din Moldova

  • Acest râu oferă apă potabilă multor localități din țară.
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Acest râu oferă apă potabilă multor localități din țară.

  • De asemenea, Nistrul este un loc preferat de odihnă pentru iubitorii de plajă și pentru pescari.
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    De asemenea, Nistrul este un loc preferat de odihnă pentru iubitorii de plajă și pentru pescari.

  • În plus, Nistrul este o sursă pentru irigarea zonelor agricole.
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    În plus, Nistrul este o sursă pentru irigarea zonelor agricole.

  • Priveliștea pitorească te fascinează
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Priveliștea pitorească te fascinează

  • Cu toate acestea, din cauza secetei fără precedent din acest an, Nistrul a început să se usuce
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Cu toate acestea, din cauza secetei fără precedent din acest an, Nistrul a început să se usuce

  • Ecologiștii susțin că ploile prognozate pentru viitorul apropiat sunt destul de neînsemnate și nu vor rezolva problema Nistrului
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Ecologiștii susțin că ploile prognozate pentru viitorul apropiat sunt destul de neînsemnate și nu vor rezolva problema Nistrului

  • Situația ar putea fi corectată prin ploi prelungite, care ar fi în stare să ridice nivelul apei în râu și ar putea satura solul
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Situația ar putea fi corectată prin ploi prelungite, care ar fi în stare să ridice nivelul apei în râu și ar putea satura solul

  • Ecologiștii consideră că astfel de dezastre climatice, cu care s-a confruntat țara în acest an, vor deveni mai frecvente în timp. Deci, este foarte posibil ca anul viitor seceta să lovească țara din nou
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Ecologiștii consideră că astfel de dezastre climatice, cu care s-a confruntat țara în acest an, vor deveni mai frecvente în timp. Deci, este foarte posibil ca anul viitor seceta să lovească țara din nou

  • Experții trag un semnal de alarmă și cheamă autoritățile să acorde o atenție sporită bazinelor acvatice din țară
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Experții trag un semnal de alarmă și cheamă autoritățile să acorde o atenție sporită bazinelor acvatice din țară

  • De-a lungul malurilor Nistrului, se poate vedea cum s-a schimbat nivelul apei în râu
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    De-a lungul malurilor Nistrului, se poate vedea cum s-a schimbat nivelul apei în râu

  • Pe malul Nistrului vin oameni să se odihnească
    © Sputnik / Evghenii Panasenco

    Pe malul Nistrului vin oameni să se odihnească

Tagurile:
Nistru, Sputnik
Tematic
Veteranii conflictului de pe Nistru au protestat la Chișinău
Eroii căzuți în Războiul de la Nistru, comemorați la Complexul ”Eternitate”
Marș la Chișinău dedicat eroilor căzuți la Nistru. Memento 2 martie 1992
Dodon, Filip și Candu i-au comemorat pe eroii căzuți la Nistru
Bustul Regelui Ferdinand cel Loial – din nou, de veghe la Nistru
Perpezentantul OSCE, apreciativ, despre misiunea rusă de pacificare la Nistru

Загрузка...