Simona Halep

Simon Halep a bătut-o pe Jasmine Paolini la WTA Roma

47
Simona Halep a învins-o pe Jasmine Paolini cu 6-3, 6-4, ea impunându-se în două seturi în fața sportivei din Italia și calificându-se astfel în turneul de WTA de la Roma.

BRUXELLES, 16 sept - Sputnik. După victoria de astăzi, Simona Halep se va întâlni cu învingătoarea meciului dintre jucătoarele Daiana Iastremska (20 de ani, 29 WTA, Ucraina) şi Amanda Anisimova (19 ani, 27 WTA, SUA).

Simona Halep, care pe 27 septembrie va împlini 29 de ani, a trecut după ceva mai mult de o oră şi 20 de minute de adversara din Italia cu care s-a întâlnit pentru prima oară pe terenul de joc.

Auspiciile sunt bune pentru Simona Halep care luna trecută a câștigat turneul de la Praga.

Până acum, Simona Halep a participat la două finale la Roma, dar le-a pierdut pe ambele în fața Elinei Svitolina.

Turneul de la Roma, care se desfășoară în perioada 14 – 21 septembrie 2020 pe Foro Italico. WTA Roma este ultimul turneu important desfășurat pe zgură, înainte de Roland Garros din Franța, care se va disputa în perioada 27 septembrie - 10 octombrie. Halep a confirmat participarea și la Paris, unde este considerată favorită la câștigarea turneului.

Turneul de la Roma face parte din categoria Premier 5, având premii în valoare totală de aproximativ 2.100.000 de dolari. Competiția se va desfășura fără spectatori, iar concurenții vor respecta reguli stricte pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

47
Tagurile:
Roma, Simona Ionescu
Tematic
Simona Halep s-a calificat în semifinale și s-ar putea confrunta cu o altă româncă
Direct de la Praga: Vestea zilei de la Simona Halep și tenisul românesc!
Simona Halep, revenire spectaculoasă! Este știrea momentului!
Luis Suarez

VIDEO: Primul meci al lui Suarez la Atletico Madrid - 2 goluri

105
Luis Suarez a debutat cu o dublă și o pasă de gol la Atletico Madrid, chiar dacă a început partida cu Granada din postura de rezervă. Atacantul uruguayan de 33 de ani a intrat deja în istoria clubului.

Este primul jucător al lui Atletico care reușește să marcheze și să ofere un assist la debut. Suarez a fost adus de antrenorul Diego Simeone pentru a-l înlocui pe Alvaro Morata, plecat la Juventus.

Atletico s-a impus clar în fața Granadei, scor 6-1. Diego Costa, Angel Coreea, Joao Felix și Marcos Llorente au dus scorul la 4-0, însă cel mai important eveniment al partidei a fost debutul lui Luis Suarez. Atacantul uruguayan a intrat în minutul 70 în locul lui Diego Costa și a avut nevoie de doar 15 minute pentru a înscrie primul său gol pentru noua lui formație. Suarez a marcat cu lovitură de cap bine plasată, după o centrare perfectă a lui Llorente. În prelungirile reprizei secunde, Vitolo i-a pasat cu călcâiul, Suarez a șutat în bară, mingea i-a revenit și și-a trecut în cont dubla, stabilind scorul final de 6-1.

Fosta echipă a lui Suarez, FC Barcelona a demonstrat un fotbal de calitate la debutul lui Ronald Koeman. Catalanii s-au impus fără probleme în fața lui Villarreal, cu 4-0. Barcelona a marcat toate golurile în prima repriză, prin dubla lui Ansu Fati, reușita lui Messi din penalty și autogolul lui Pau Torres.

În campionatele Germaniei și Angliei s-au înregistrat rezultate-șoc. După ce a cucerit Supercupa Europei, Bayern a fost umilită de Hoffenheim, cu 1-4, fiind prima înfrângere a bavarezilor în 2020. În schimb, Manchester City a fost spulberată pe teren propriu de Leicester, cu 2-5. Jamie Vardy a înscris de 3 ori pentru oaspeți.

A fost surclasată și FCSB în campionatul României, dar ”roș-albaștrii” în continuare nu pot folosi mai mulți jucători din cauza infectării cu COVID-19. FCSB a cedat pe terenul Politehnicii Iași, cu 2-5. La gazde, atacantul de 36 de ani Andrei Cristea a reușit un hat-trick.

105
Tagurile:
Europa, surpriză

Загрузка...
Simona Halep

Meci mare făcut de Simona Halep chiar de ziua ei!

87
Tenismena Simona Halep a debutat în forță la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, unde este favorita numărul 1. Sportiva, care astăzi a împlinit 29 de ani, a dispus de iberica Sara Sorribes Tormo, scor 6-4, 6-0, după o oră și 24 de minute de joc.

BUCUREȘTI, 27 sep – Sputnik, Ștefan Ursu. Simona a avut un start de meci dificil poate și din cauza condițiilor meteo de la Paris, unde s-au înregistrat 13 grade Celsius la ora partidei. Românca a jucat îmbrăcată într-un echipament format din pantaloni lungi și bluză cu mânecă lungă.

Simona Halep a bifat a 15-a victorie consecutivă pentru prima dată în carieră. „Astăzi este o zi specială din multe motive, nu numai din prisma faptului că îmi sărbătoresc ziua de naștere, dar și pentru că suntem binecuvântați să practicăm sportul pe care îl iubim într-un an atât de dificil pentru toți”, a declarat Halep.

Simona o va întâlni în turul 2 pe câștigătoarea dintre Irina Begu (73 WTA) și Jil Teichmann (54 WTA).

11 victorii consecutive are Simona Halep pe zgură în acest sezon. Dacă va triumfa la Roland Garros, sportiva din România va deveni din nou numărul 1 mondial.

La cei 29 de ani, Halep a obținut până acum 23 de trofee și 32 de milioane de euro! Doar surorile Williams și Șarapova au câștigat mai mulți bani.

87
Tagurile:
Meci, Simona Halep
Tematic
VIDEO: Simona Halep, victorie la turneul WTA de la Roma
Finala US Open 2020: Osaka s-a apropiat de Halep în clasamentul WTA după victorie
Presa din Italia: Simona Halep a jucat slab

Загрузка...
Ofițerii forțelor speciale române pe o stradă din București

Poliția, percheziții ample în București și în 6 județe

0
(reînnoit 10:37 29.09.2020)
În această dimineață, aproximativ 100 de polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 28 de mandate de percheziție.

BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik. Zi plină pentru polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 28 de mandate de percheziție. Ei vor duce la audieri mai multe persoane.

Acestea sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Poliția Capitalei anunță că, la data de 29 septembrie 2020, polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 5 din cadrul Poliției Capitalei prin în aplicare cele 28 de mandate domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Giurgiu, Buzău, Dâmbovița și Ialomița într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Potrivit profit.ro, din cercetări a reieșit propunerea rezonabilă că, în cursul anului 2016, administratorii unor firme ce activează, în principal, în domeniul construcțiilor și materialelor de construcție ar fi înregistrat în contabilitate achiziții de bunuri și servicii în valoare de aproximativ 4.100.000 de lei de la firme cu comportament de tip ”fantomă”.

De asemenea, persoanele bănuite ar fi transferat suma de aproximativ 4.500.000 de lei din contul firmelor cu comportament tip ”fantomă” în contul unor firme din Turcia.

Suma supusă procesului de spălare a banilor este de aproximativ 4.500.000 de lei, iar prejudiciul estimat este de aproximativ 1.200.000 de lei reprezentând TVA și impozit pe profit.

Întreaga acțiune este sprijinită de specialiștii Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție din județele Ialomița, Giurgiu, Dâmbovița și Buzău.

0
Tagurile:
Poliţie, Percheziții

Загрузка...