Reținere

Moldovean prins cu substanțe suspecte pe Aeroportul Iași

75
Un bărbat din Republica Moldova a intrat în aternția autorităților din România, după ce s-a suspectat că transporta un plic în care se afla o substanță verzui-maronie, ”probabil hașiș”. Ce spun autoritățile române.

BUCUREȘTI, 9 iun – Sputnik. Situație tragi-comică la Iași, acolo unde un cetățean din Republica Moldova a avut probleme cu legea.

Potrivit presei ieșene, bărbatul are 35 de ani și se numește Alexandru Spatari. Omul, imediat ce a coborât dintr-un avion care venea de la Paris, ”a început să transpire și să se comporte ciudat atunci când stătea la coadă, pentru a fi verificat de către vameșii ieșeni”.

Sursa citată precizează că un angajat al Aeroportului Iași a văzut starea în care se afla bărbatul, așa că l-a luat la întrebări și l-a verificat minuțios.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Iași, comisar Denis Mihaela Lazăr a explicat, pentru Agenția de Presă Sputnik că, la o cursă de Paris-Iași a fost depistat un cetățean moldovean care avea ascuns în pantof, sub tălpic, un plic transparent în care era o substanță vegetală de culoare verzui maronie susceptibilă a fi hașiș.

Substanța a fost predată în vederea expertizării, iar cercetările sunt continuate de specialiștii din cadrul Brigăzii de combatere a criminalității organizate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Iași, moldoveanul și-a continuat călătoria.

La momentul de față, se fac cercetări în acest caz.

”Cercetările sunt coordonate de specialiști din cadrul Brigăzii de combatere a criminalității organizate, sub coordonarea unui procuror de caz, ce va stabili ce măsuri vor fi luate”, a subliniat comisar de poliție Denis Mihaela Lazăr.

75
Tagurile:
Droguri, Iași
Tematic
NUCLEARA: Cîțu, acuzat public: ”Se DROGA de față cu mine!”
Rusia cere Facebook să elimine din Instagram ofertele pentru curierat de droguri
NUCLEARA: Drulă acuzat că… ”închide ochii la traficul de droguri”?! 15 miliarde euro anual
O tornadă

România, lovită de tornade VIDEO

96
(reînnoit 19:26 20.06.2021)
În multe zone ale României încă se resimt efectele ciclonului care s-a format în Marea Neagră, dovadă în acest sens fiind două tornade care au fost surprinse astăzi, 20 iunie 2021, în două județe. Ce spun specialiștii despre acest fenomen.

BUCUREȘTI, 20 iun – Sputnik. Vremea rea continuă să facă probleme românilor, iar ciclonul din Marea Neagră, care a adus ploi și furtuni puternice, încă își face simțite efectele.

Astfel, două tornade au fost suprinse astăzi, 20 mai 2021, în două județe ale României.

În ultimul timp, tornada este fenomenul meteo extrem tot mai raportat în România.

Interesant este că aceste două tornade care au apărut astăzi, 20 iunie 2021, s-au produs nu în sud-estul României, unde este zona în care au loc asemenea vârtejuri.

O tornadă a fost surprinsă duminică în nord-estul țării, mai exact la ieşirea din Botoșani,

Pe rețelele de socializare circulă deja imagini cu această tornadă. 

O altă tornadă s-a produs în Tulcea.

Hidrologii au emis astăzi o atenționare cod roșu de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Taița, din județul Tulcea. Această avertizare este valabilă până la ora 22.00.

Până la ora 15.00, mai multe localități din județul Tulcea au fost sub atenționare cod roșu de ploi torențiale, informează antena3.ro.

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, declara, în luna mai a acestui an, că acești nori de furtună, cu dezvoltare mare pe verticală, determină pe parcursul perioadelor de instabilitate și astfel de manifestări, vânt rotațional care fie caracterizează intensificări mari și determină vijelii puternice, fie atunci când se confirmă acea pâlnie care atinge solul, capătă denumirea unei tornade.

Așadar, trebuie să luăm în considerare, de altfel, cum am avut de ani buni încoace, din ce în mai mult astfel de fenomene.

”Până la urmă este normal să se întâmple în această perioadă. De altfel, ne amintim  și anul trecut, chiar mai devreme, în aprilie, în 30 aprilie ce s-a întâmplat la Drajna, în județul Călărași"  declara Elena Mateescu în luna mai, într-o intervenţie la Antena 3.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență anunță că, în ultimele 24 de ore fenomenele hidrometeorologice au generat efecte în 36 de localități din 16 județe.

 

96
Tagurile:
Tornadă
Tematic
Tornadă uriaşă și fulgere - VIDEO spectaculos
Fenomene meteo extreme neobişnuite: tornade de foc, temperaturi record – FOTO, VIDEO
Tornade de foc - „Parcă ar fi explodat bombe”: imagini spectaculoase – FOTO, VIDEO

Загрузка...
Un telefon vechi

Aniversare: 140 de ani de la punerea în funcțiune a primei linii telefonice

53
Astăzi este zi de mare sărbătoare și marchează trecerea a mai bine de un secol de când s-a pus în funcțiune a primei linii telefonice, la Nijni Novgorod, nu la Moscova ori Sankt Petersburg.

BUCUREȘTI, 20 iun – Sputnik. Ziua de 20 iunie este una importantă. Și aceasta deoarece a fost pusă în funcțiune prima linie telefonică.

Se împlinesc, iată, 140 de ani de la acel moment.

Cine crede că această linie telefonică a fost pusă în funcție în orașe mari cum ar fi Moscova ori Sankt Petersburg greșește.

Aceasta nu a fost pusă la Moscova sau la Sankt Petersburg, ci la Nijni Novgorod.

A legat apartamentele directorilor executivi ai companiei de vapoare Drujina cu debarcaderul Georgievskaia, informează reprezentanții Casei Ruse din București pe pagina lor de Facebook.

Lungimea acestei linii telefonice era de puțin peste un kilometru și jumătate.

Apariția telefoniei a ușurat viața multor oameni, în special a marinarilor mesageri.

Telefonia a înlocuit zeci de marinari-mesageri, care înainte trebuiau să alerge în permanență de la debarcader până la directori și înapoi.

53
Tagurile:
Telefon
Tematic
Despre ce aг discutat azi Putin și Zelenski la telefon
Iohannis a vorbit la telefon cu președinta Comisiei Europene despre relansarea economică
Merkel s-a plâns că Lukașenko nu i-a răspuns la telefon

Загрузка...
Donald Trump

Trump anunță datele viitorului său „turneu de istorie”