Craiova, inundată de ape: râuri pe străzi, asfalt ridicat și copaci căzuți

192
Primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, a publicat imaginile dezastrului pe care ploile abundente l-au făcut în ”orașul din Bănie”. Ce se întâmplă cu un centru de vaccinare.

BUCUREȘTI, 9 iun – Sputnik. Ziua de ieri, 8 iunie 2021, a adus cu sine o ploaie torențială care a inundat mai multe artere principale din municipiul Craiova.

Ploaia a durat aproximativ o oră, însă dezastrul lăsat în urmă va necesita, cu siguranță, mult mai mult timp pentru reparații.

Pagube la străzi, case și instituții ale statului

Edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a publicat, pe pagina sa de Facebook, imaginile dezastrului.

”În urma ploii cu grindină de azi, peste 80 de litri per metru pătrat, s-au produs mai multe pagube la străzi, case și instituții ale statului. Toate canalele ce rețin apele pluviale au depășit cota de avarie, făcând canalizarea să refuleze în mai multe zone din oraș”, a scris Lia Olguța Vasilescu.

Aceasta a precizat că pasajele au fost închise, iar circulația tramvaiului s-a oprit după ce un plop s-a prăbușit peste firele de înaltă tensiune. De asemenea, mai multe persoane au fost ajutate de polițiștii locali să ajungă acasă, după ce aleile din Grădina Botanică au fost inundate.

Primarul a solicitat Inspectoratului pentru Situații de Urgență să intervină în zonele calamitate, în sprijinul cetățenilor, alături de Compania de Apă Oltenia.

O oră mai târziu, primarul anunța că toate pasajele au fost deblocate și că s-a reluat circulația cu tramvaiul, iar pe strada Bibescu, prăbușită în urma ploii, urma să se intervină încă de ieri, 8 iunie 2021.

Lia Olguța Vasilescu s-a ținut de cuvânt și a postat, chiar, imagini în care arată că s-a început refacerea străzii Bibescu din municipiu.

Centrul de vaccinare, afectat

Una din instituțiile afectate de inundațiile de ieri este Sala Polivalentă din municipiul Craiova. Pentru a nu se produce un scurt circuit, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice, iar centrele de vaccinare vor funcționa astăzi, 9 iunie 2021, cu program normal, în acea parte a clădirii folosindu-se generatorul.

”Centrul de vaccinare cu Moderna a fost mutat în aceeași clădire, dar într-o aripă neafectată de inundații. Polițiștii locali îi vor direcționa mâine (azi, 9 iunie 2021, nota Georgiana Arsene) pe cetățenii care vin să se vaccineze”, a explicat edilul.

De asemenea, zeci de copaci au fost doborâți de vânt și de furtună, dar se lucra, ieri seară, târziu, la debarasarea trotuarelor, după cum se poate vedea în imaginile de mai jos. 

192
Tagurile:
Craiova, Inundații
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu anunță o veste proastă pentru Educație și o rușine pentru Iohannis

371
(reînnoit 09:28 24.06.2021)
Ministrul Sorin Câmpeanu dă o veste tristă pentru România. Din principalul proiect al lui Iohannis se alege praful – iar asta afectează sistemul de Învățământ.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut un anunț care trimite proiectul prezidențial ”România educată” la lada de gunoi.

”Doar 77% dintre elevii care au terminat liceul anul acesta s-au înscris pentru examenul de Bacalaureat, interesul fiind mult mai scăzut decât anul trecut, atât în procente, cât și în valoare absolută”, a declarat aseară, ministrul Educației la TVR.

Conform datelor oficiale prezentat de Sorin Cîmpeanu anul trecut procentul a fost de 83%, în ciuda pandemiei.

Ministrul a dat cifre: anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat 114.163 de absolvenți de clase terminale din promoția curentă, cărora li se adaugă 19.520 de candidați înscriși la examenul de Bacalaureat din promoții anterioare.

”Interesul este scăzut”, spune Cîmpeanu, arătând că, raportat la totalul promoției curente  procentul este de 77%. ”Mic! Anul trecut a fost tot an de pandemie și procentul celor înscriși raportat la promoția curentă a fost de 83%”.

Și, atenție, ministrul a atras atenția că anul trecut numărul elevilor înscriși la Bacalaureat a fost mai mare și în valoare absolută! De asemenea, numărul elevilor din promoții anterioare a fost mai mare în 2000: peste 31000, față numai 19520 în 2021.

Deci, o scădere dramatică a interesului pentru Educație – care nu poate fi pus decât pe seama unui sistem care nu acordă atenția cuvenită acestui domeniu care influențează major viitorul României.

Dar, așa cum spuneam și în alte dăți, mentalitatea de colonie impusă „strategic” înseamnă educație și cultură minimă și consum mult. Ceea ce vedem că se petrece… pas cu pas.

Să nu uităm că ieri, în paralel cu bătălia pentru ”educația sexuală”, progresiștii din Parlamentul României au mai depus o lege pentru desființarea Academiei Oamenilor de Știință.

”România educată” a lui Iohannis are nevoie de sex, nu de școală, știință sau religie.

371
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu

Загрузка...
Răzvan Dumitrescu

Răzvan Dumitrescu: ”Indivizi în funcții cheie urmăresc bage spaima în populație”

1461
(reînnoit 06:57 24.06.2021)
Există un interes în spatele înspăimântării populației? Realizatorul TV pune pe masă dovezi care anulează declarațiile unor autorități care par să dorească o stare de spaimă.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Apreciatul jurnalist și realizator TV Răzvan Dumitrescu publică două grafice și un text al unei prestigioase publicații din care rezultă clar că încercarea de înspăimântare a românilor nu are o baza reală – ci intenții dubioase.

”Mi-e din ce în ce mai clar că există indivizi în funcții cheie care urmăresc să bage spaima în populație”, scrie Dumitrescu, arătând cazul concret: ”Povestea cu "tulpina" DELTA care ar face ravagii în Marea Britanie și care , implacabil, va poposi și pe la noi prin toamnă, aducând-ne al patrulea val!”

Experimentatul realizator își mărturisește uimire: ”Când îi auzi îți vine să-i crezi, atât de serios vorbesc ei, oficialii”.

Dar, dacă te apuci să verifici ce spun ”și să vezi cum e prin locurile pe care ei le dau drept exemplu, te iei cu mâinile de cap!”.

”Nu cu mult timp în urmă, doamna ministru de la Sănătate ne anunța că e îngrijorată din cauza DELTA și ne spunea că au crescut infectările în Anglia și Germania”, scrie Dumitrescu, punând imediat cărțile pe masă: ”Atașez mai jos graficul cu situația din Germania din care rezultă clar că acolo infectările sunt în continuă scădere”.

Mai mult, jurnalistul dă detalii și cu privire la situația din Marea Britanie - unde, surpriză: ”în acest moment, ATENTIE!, se moare de 10 ori mai mult din cauza de pneumonie și gripă clasică decât de COVID!!!!!!!!!”.

”Acolo într-adevăr au crescut infectările dar în același timp decesele și internările sunt la cel mai scăzut nivel de la începerea PANDEMIEI, ceea ce sugerează că virusul e din ce în ce mai slab!”, scrie jurnalistul.

Întrebare logică: ”oare oficialii noștri au habar de aceste lucruri? Sau sunt capabili doar de explicații  "științifice" de tip Emilian Imbri , autorul halucinantei ziceri: "Valul 4 vine pentru că urmează după valul 3. Virusul este plecat acum"!”.

Iată mai jos graficele – primul, cu dovada că ”în Germania scad infectările, nu cresc”, iar în al doilea graficul din The Telegraph ”care anunță ca acum morții de gripă și pneumonie sunt de 10 ori mai mulți decât cei decedați de COVID”.

”Pentru OFICIALII de la noi, atașez și link către articol, în speranța că vor citi și vor înțelege câte ceva!”, încheie Răzvan Dumitrescu.

Noi însă mai adăugăm un aspect constatat: introducere spaimei, a stării de amenințare, este politica ”strategică” de câțiva ani, de când România a devenit ceea ce mult huliții „conspiraționiști” numesc ”colonie”.

1461
Tagurile:
Răzvan Dumitrescu

Загрузка...

Fanii suedezi celebrează victoria cu scorul 3:2 în meciul cu Polonia

0
Fanii suedezi celebrează la Stockholm victoria asupra echipei Poloniei cu scorul 3:2, în cadrul Euro 2020

Fanii selecționatei naționale a Suediei au întâmpinat cu mult entuziasm victoria în meciul cu echipa Poloniei, în cadrul Euro 2020.

Urmăriți imaginile video ale momentului.

0

Загрузка...