Trăiesc cu frica-n sân: Un moldovean mărturisește ce se întâmplă în Israel

973
Moldovenii care se află acum în Israel trăiesc adevărate clipe de coșmar și de frică. Mărturiile conaționalilor noștri sunt de-a dreptul cutremurătoare. Iată ce a povestit pentru Sputnik Moldova Ion Leva – moldoveanul stabilit de mai mulți ani cu familia în Tel Aviv.
Trăiesc cu frica-n sân: Un moldovean mărturisește ce se întâmplă în Israel

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", Ion Leva a relatat că ultimele 48 de ore s-au dovedit a fi unele dintre cele mai dramatice din ultimii ani de când este stabilit în Israel. Moldoveanul spune că este îngrozit de sunetele sirenelor și ale rachetelor, care continuă să fie lansate în zonă.

"Este complicată situația. Am avut parte de două nopți albe - sirene, rachete. Timp de 48 de ore, peste 1200 de rachete din fâșia Gaza au ajuns în centrul țării. Azi noaptea au ajuns aproape în nordul țării. Este tragic", a povestit Ion Leva.

Salvarea oamenilor sunt buncărele, unde aceștia se adăpostesc pentru a se proteja de rachete și zgomotele puternice. Moldoveanul povestește că îndată ce aude sirena, are un minut la dispoziție pentru a se coborâ de la etajul patru în buncărul de la parter.

"În momentul când te afli în buncăr, iar acolo mai sunt 10-20 de copii care plâng speriați, credeți-mă că este foarte strașnic. Acesta este al patrulea război de când mă aflu aici, dar este cel mai greu pentru mine. Dacă până acum 120 rachete zburau în 3-4 zile, acum de 10 ori mai multe", a mărturisit el.

Ion Leva a mai relatat că oamenii nu prea ies pe afară, decât în cazuri de urgență sau necesitate stringentă, mai cu seamă că orice ieșire din casă ar putea fi un pericol pentru viață.

"Cel mai îngrozitor lucru este că acest conflict generează și un război civil. Arabii dau foc la bisericile evreiești, la mașini. Suntem îngrijorați că acest val se va extinde pe tot teritoriul țării. Un război civil știi când se începe, dar nu știi când se termină", a mai adăugat interlocutorul.

Moldovenii aflați pe teritoriul statului Israel sunt îndemnați să se informeze, să urmărească și să urmeze cu strictețe directivele de securitate, anunțate de către autoritățile israeliene. Ambasada Republicii Moldova în Israel recomandă, pe cât este posibil, abținerea de la aflarea în locuri publice, părăsirea domiciliului doar în cazuri stringente, utilizarea adăposturilor antirachetă în cazul reluării bombardamentelor.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

973
Tagurile:
Israel
Un urs de pluș

Masca și distanțarea fizică au slăbit sistemul imunitar al copiilor - oamenii de știință

50
(reînnoit 18:37 14.06.2021)
Restricțiile din timpul pandemiei au avut un efect negativ asupra sistemului imunitar al copiilor. Oamenii de știință sunt îngrijorați de creşterea numărului de copii la secţiile de pediatrie.

BUCUREŞTI, 14 iun – Sputnik. În timp ce restricţiile se relaxează în toate ţările, oamenii de știință se îngrijorează cu privire la efectele pe care le-au avut lockdown-urile asupra copiilor. În afară de consecințele economice inevitabile, restricţiile împotriva COVID-19 ar putea avea, de asemenea, repercusiuni medicale pe termen lung, în special asupra sistemului imunitar al copiilor.

Mai mulți cercetători se tem că distanțarea fizică și purtarea măștilor au făcut copiii mai vulnerabili la anumite virusuri sezoniere, relatează The Guardian. În mod normal, majoritatea nou-născuților se confruntă cu aceste virusuri înainte de vârsta de 18 luni, însă restricțiile sanitare au redus expunerea copiilor la agenții patogeni. Totuşi, contactul cu viruși, chiar dacă uneori poate duce la boli, este necesar pentru a întări sistemul imunitar, în special la cei mai tineri.

Oamenii de știință sunt îngrijorați în special în legătură cu reapariția virusului respirator sincițial (RSV), un virus care provoacă infecții pulmonare grave, pentru care nu există un vaccin aprobat. Cazuri de RSV au fost deja detectate luna trecută în Marea Britanie, ceea ce constituie un fapt îngrijorător, având în vedere că virusul circulă în mod normal în timpul iernii.

„La sfârșitul lunii mai, RSV este foarte neobișnuit. Acest lucru poate reflecta o sensibilitate imunologică mai mare, din cauză că anumite restricții Covid au fost relaxate sau a unei schimbări a comportamentului sezonier al virusului”, a explicat pentru The Guardian Deenan Pillay, profesor de virologie la University College London.

Presiune asupra secţiilor de pediatrie

Această slăbire a sistemului imunitar poate duce la o creştere a numărului de pacienți tineri în spitale. Mai ales că oamenii de știință se tem și de o revenire virulentă a gripei în iarna viitoare, deşi virusul gripal a trecut neobservat anul acesta.

„În timp ce Covidul a cauzat probleme în unitățile noastre de terapie intensivă pentru adulți, putem vedea şi probleme în spitalizările și terapia intensivă din sectorul pediatric”, a spus şi Catherine Moore, om de știință consultant pentru Public Health Wales.

De asemenea, la începutul lunii iunie, cercetătorii americani au descoperit că două tulpini de gripă dispăruseră, în contextul pandemiei.

50
Tagurile:
Copii, Imunitate, Masca
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Masca lui Dali din "La casa de papel" - un nou simbol al protestelor!
„COD ROȘU” Covid în Chișinău - noi RESTRICȚII: masca obligatorie pe stradă, text integral
Vestea mult aşteptată: data când s-ar putea renunţa la masca în spaţiile deschise

Загрузка...
Ноутбук

Ce VIDEO priveau pe Internet angajații unei primării - primarul le-a tăiat plăcerea

77
Tristețe mare în rândul angajaților de la Primăria Slobozia care au fost puși în situația să nu mai poată privi filme și seriale la locul de muncă, în timpul programului. Edilul a decis să restricționeze accesul lucrătorilor pe site-uri care nu au legătură cu munca.

BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik. Situație neobișnuită în România, în care primarul localității Slobozia a luat decizia drastică de a restricționa accesul angajaților la site-urile care nu aveau legătură cu activitatea lor.

Edilul a hotărât să ”taie în carne vie” după ce un control informatic realizat de curând în instituție a scos la iveală faptul că mai mulți angajați din Primărie urmăreau filme și seriale pe Netflix sau stăteau pe rețelele de socializare, în timpul programului.

La momentul de față, funcționarii din primăria Slobozia mai au acces la internet doar în interes de serviciu, precizează independentonline.ro.

„Am făcut în așa fel încât să renunțăm la tot ce înseamnă acti­vități care implică hobby-uri în timpul programului de lucru. S-a limitat accesul la acele platforme și site-uri care nu aveau legătură cu munca. Poate unora nu le convine, dar trebuie să în­țeleagă faptul că lu­crăm pentru cetățeni și trebuie să-i ajutăm atunci când au nevoie de noi!”, spune primarul Dragoș Soare.

Acesta a explicat că nici o solicitare nu poate fi amânată numai pentru că o persoană nu are chef să îi facă treaba, pentru că urmărește postările colegilor pe rețelele de socializare ori pentru că se uită la filme.

De asemenea, potrivit edilului, angajaților li s-a atras atenția și s-au pus file la dosar.

Soare promite că se va face o analiză mai complexă a acestor cazuri și că, în funcție de rezultate, acolo unde se va dovedi că nu există o activitate intensă, posturile ar putea fi restructurate.

De asemenea, edilul a subliniat că funcționarii din primărie care vor avea abateri repetate vor fi sancționați sau concediați.

77
Tagurile:
Internet, Primărie, video

Загрузка...
Benjamin Netanyahu

Plecarea lui Netanyahu, sfârşitul unui capitol întunecat în relațiile Israel-Palestina

0
(reînnoit 20:57 14.06.2021)
Prim-ministrul Autorității Naționale Palestiniene a declarat că înlăturarea liderului israelian care a stat mult timp în funcţie, Benjamin Netanyahu, închide un capitol deosebit de întunecat în relațiile israeliano-palestiniene.

BUCUREŞTI, 14 iun – Sputnik. „Plecarea prim-ministrului israelian după 12 ani la putere marchează sfârșitul uneia dintre cele mai grele perioade din istoria conflictului israeliano-palestinian”, a spus Mohammad Shtayyeh, prim-ministrul Autorității Naționale Palestiniene, citat de Times of Israel.

În acelaşi timp, Shtayyeh a spus că nu vede noul guvern „ca fiind mai puțin rău decât precedentul” și a condamnat sprijinul din partea noului prim-ministru israelian, Naftali Bennett, pentru așezările israeliene din Cisiordania, care sunt ilegale în temeiul dreptului internațional.

„Noul guvern nu are viitor dacă nu ia în considerare viitorul poporului palestinian și drepturile sale legitime”, a declarat Mohammad Shtayyeh, potrivit RT.

Autoritatea Palestiniană a transmis duminică o declarație, în care a spus că va judeca noul cabinet israelian în funcţie de pozițiile concrete pe care le va lua. Pe un ton sceptic, aceasta a spus că așa-numitul „guvern al schimbării” va institui, probabil, politici care nu vor diferi de cele din epoca Netanyahu, sau care „vor fi poate chiar mai rele”.

Bennett este cunoscut pentru susţinerea ferventă a acțiunilor militare ale Israelului împotriva grupului de militanți palestinieni Hamas din Gaza și a condus Consiliul Yesha al coloniștilor din Cisiordania, înainte de a fi ales în 2013 în Knesset, parlamentul Israelului.

„Palestinienii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să înțeleagă că violența va fi întâmpinată cu un răspuns ferm”, a spus Bennett într-un discurs în Knesset cu câteva ore înainte de depunerea jurământul din partea cabinetului său.

Liderul partidului de dreapta Yamina și fost ministru al Apărării sub Netanyahu, Bennett a semnat un acord cu Yair Lapid, liderul partidului centrist Yesh Atid, pentru a pune capăt conducerii lui Netanyahu, care a fost în funcţie timp de 12 ani. În total, opt partide au participat la formarea guvernului, inclusiv partidul arab Ra’am.

Conform acordului de împărţire a puterii, Lapid va prelua funcția de prim-ministru după ce Bennett își va încheia prima jumătate a mandatului de patru ani.

0
Tagurile:
Israel, Benyamin Netanyahu
Tematic
Ierusalim: PROBLEME din spatele întâlnirii Orban - Netanyahu
Netanyahu sună alarma privind Covid-19 în Israel: „ne aflăm în stare de urgență”
Netanyahu anunță IZOLARE în Israel pe 3 săptămâni - noi restricții din cauza Covid-19
Netanyahu este primul israelian vaccinat anti COVID - 19
Blinken și Netanyahu, anunțuri de ultimă oră la o conferință de presă ținută în Israel
Netanyahu, reacție furtunoasă contra ONU – Israel nu acceptă anchetă!
Netanyahu a primit lovitura fatală – ”devine istorie”

Загрузка...