Свеча

Doliu imens a murit marea Ileana Vulpescu, scriitoarea preferată a generații de români

459
(reînnoit 19:32 12.05.2021)
Nu se putea altfel, din păcate – viața omului este scurtă, chiar atunci când e vorba de genii; din fericire, operele acestora sunt nepieritoare.

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Marea scriitoare Ileana Vulpescu ar fi împlinit, peste câteva zile, pe 21 mai, 89 de ani. Destinul a făcut însă ca, anul acesta, să fie din nou alături de soțul ei, inegalabilul Romulus Vulpescu.

Lumânări
© Sputnik / Евгений Панасенко

De fapt, amândoi au fost o pereche de oameni fără egal, pentru toți cei care i-au cunoscut – și mai ales care i-au citit.

Ileana Vulpescu rămâne însă în inima a generații de români ca autoarea romanului care le-a schimbat viața. Generația mea a spus asta, ca și cei de după mine, citind geniala „Arta conversației”.

O carte fenomen, apărută în 1980, la finalul uneia dintre cele mai frumoase perioade din istoria românilor. O carte care nu a fost singulară, ci face parte dintr-o operă de excepție, cu romane și multe alte scrieri – dar și cu traduceri de excepție.

Alături de soțul său, Romulus Vulpescu, poet, publicist și genial traducător, Ileana Vulpescu a lăsat românilor un adevărat tezaur de traduceri după mari scriitori ai lumii, adevărate opere de traducere corectă, de înțelegere a lucrărilor.

Oameni cu o cultură vastă, Ileana și Romulus Vulpescu au fost patrioți, și-au iubit enorm țara – și și-au dedicat viața românilor, fiind printre cei mai buni prieteni ai regretatului Corneliu Vadim Tudor.

Ileana Vulpescu a primit marele premiu ”Revista România Mare” la chiar prima ediție, în 1991, fiind decorată și de președintele Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României”.

Așa cum spuneam, o zi de doliu pentru România, dar și un prilej pentru a (re)deschide una dintre minunatele cărți ale Ilenei Vulpescu. Este cea mai luminoasă candelă pe care o putem aprinde în memoria marii scriitoare.

459
Tagurile:
Ileana Vulpescu, Doliu
Casa Rusă

Casa Rusă din București invită la un recital Rahmaninov

24
(reînnoit 19:12 18.06.2021)
Joi, 15 iulie 2021, Casa Rusă din București, BES România și Asociația SmartArt invită iubitorii de muzică la un minunat spectacol clasic, începând cu ora 19.00. Ce lucrări ale marelui artist Serghei Rahmaninov sunt în program.

BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik. Iubitorii de muzică clasică și, în special, cei îndrăgostiți de creația marelui compozitor rus Serghei Rahmaninov sunt invitați la un minunat spectacol clasic joi, 15 iulie 2021, cu începere de la ora 19.00.

Invitația le este adresată de Casa Rusă din București, BES România, precum și de Asociația SmartArt.

Piesele vor fi interpretate Mihaela Mitrofan-vioară, Valentin Dimitrie Simion-violoncel și Dragoș Daniel Saliu-pian ei fiind trei dintre cei mai buni studenți ai Universității Naționale de Muzică din București, laureați ai mai multor concursuri naționale și internaționale.
Admiratori ai spiritului muzical rus, ei vor interpreta două lucrări emblematice din creația lui Serghei Rahmaninov.

Este vorba despre Trio elegiac nr.1 în sol minor și Trio elegiac nr.2 op.9 în re minor ”În memoria unui mare artist”, dedicat lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Mihaela Mitrofan a obținut numeroase premii naționale și internaționale printre care Marele Premiul la Concursul Internațional ”Rovere d’oro”, în Italia în anul 2019. A participat la cursuri de măiestrie în România și Elveția cu profesori și soliști recunoscuți la nivel internațional printre care Mihaela Martin, Șerban Lupu, Silvia Marcovici.

Valentin Dimitrie Simion a câștigat peste 50 de premii I la competiții naționale și internaționale de violoncel și muzică de cameră. Amintim Concursul Internațional de la Plovdiv - Bulgaria 2017), Concursul Internațional ”The Muse” - Grecia 2018, ”The North International Music Competition” - Stockholm 2019, Concursul Internațional ”Jan Vychytil” - Praga 2020.
A concertat ca solist al Filarmonicilor din Rm. Vâlcea, Sibiu și Bacău și a participat la cursuri de măiestrie susținute de profesori renumiți români și străini.

Dragoș Daniel Saliu a câștigat numeroase competiții dedicate pianului și muzicii de cameră de-a lungul anilor de formare la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu”.

Este vorba despre Concursul Internațional ”Ville de Gagny” - Franța 2013, Concursul Internațional ”Craiova Piano”  -2015, 2017 - și Concursul Internațional de la Plovdiv – Bulgaria, 2017 - unde a participat alături de violoncelistul Valentin Dimitrie Simion. Are o bogată activitate ca solist, a participat la cursuri de măiestrie cu profesori renumiți -Constantin Sandu-Portugalia, Adrian Suciu-Austria, Vlad Dimulescu-România.

Reprezentanții Casei Ruse din București atrag atenția că, din cauza numărului mic de locuri disponibile, doritorii sunt rugați să solicite, printr-un mesaj privat, rezervarea locurilor.
24
Tagurile:
București
Тема:
Relațiile româno-ruse

Загрузка...
Inundații în România

Galațiul, inundat în urma ploilor torențiale - VIDEO

81
(reînnoit 16:21 18.06.2021)
În Galați, apa a depășit jumătate de metru pe anumite străzi, fiind necesară intervenția cu motopompe

BUCUREȘTI,  18 iun – Sputnik. În Galați, ploile torențiale au inundat astăzi străzile, blocând circulaţia. A fost necesară intervenția cu motopompe a echipajelor primăriei şi pompierilor după ce sistemul de canalizare din oraşul Galaţi nu a făcut faţă șuvoaielor de apă.

„Primăria municipiului Galaţi informează că echipele Apă Canal acţionează acum pentru evacuarea apei acumulate în urma ploilor abundente din această dimineaţă. Având în vedere că debitul Dunării este mare, apa acumulată în valea oraşului se poate evacua doar prin pompare”, au anunțat reprezentanții primăriei.

Primăria mai spune că cele trei pompe de la Staţia de pompare 13 iunie funcţionează la capacitate maximă (5000 metri cubi/oră fiecare) şi s-a solicitat suplimentarea cu o motopompă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar n scurt timp se va acţiona şi în zona Tirighina pentru curăţarea de aluviuni a carosabilului.

În unele zone, nivelul apei este mai mare de jumătate de metru. Apa a ajuns şi în curţile oamenilor, inundând 15 străzi şi 27 de gospodării.

Ca urmare, Prefectura Galaţi a convocat, în regim de urgenţă, Grupul de Suport Tehnic la Inundaţii din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit Prefecturii Galaţi, în urma ploilor abundente de vineri, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au fost primite aproximativ 50 de apeluri prin 112, care sesizau producerea unor situaţii de urgenţă în Valea Oraşului, Cartier Barboşi, Bariera Traian, strada Olteniţei, strada Vezuviului şi strada Locomobilei.

Și purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, colonel Eugen Chiriţă, a declarat astăzi că din cauza avertizărilor de vreme rea s-au suplimentat echipajele cu personal din tura liberă pentru a putea interveni operativ la orice solicitare.

81

Загрузка...

Vaccin-gumă de mestecat

0
(reînnoit 17:55 18.06.2021)
Pe surse: Ministerul Apărării al Rusiei dezvoltă un preparat împotriva COVID-19 sub formă de gumă de mestecat.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Ministerul Apărării al Federației Ruse a început să creeze un nou preparat antiviral împotriva COVID-19 sub formă de gumă de mestecat, a declarat pentru RIA Novosti o sursă, apropiată de instituția militară.

Lucrările se desfășoară la cel de-al "48-lea Institut Central de Cercetare", a adăugat aceasta.

"Combinarea unei forme accesibile de utilizare cu proprietățile benefice ale preparatului va asigura un efect pozitiv în lupta împotriva răspândirii noii infecții cu coronavirus", a declarat interlocutorul agenției.

De asemenea, institutul creează un vaccin mucozal împotriva coronavirusului sub formă de pastilă.

"La finalizarea studiilor, acest vaccin va fi inclus în diferite scheme de tratament și va fi utilizat în calitate de supliment la mecanismele existente de utilizare a medicamentelor profilactice", a spus sursa.

Anul trecut, cel de-al 48-lea Institut Central de Cercetare al Ministerului Apărării, împreună cu Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie ʺGamaleiaʺ, a dezvoltat preparatul recombinat împotriva SARS-CoV-2 "Sputnik V".

0
Tagurile:
Vaccinare

Загрузка...