Protest Anti-Mască la București. 10 octombrie 2020

Vestea mult aşteptată: data când s-ar putea renunţa la masca în spaţiile deschise

183
(reînnoit 15:54 09.05.2021)
Ministrul Sănătăţii a vorbit, într-o emisiune la Prima TV, despre faptul că numărul de infectări cu coronavirus a scăzut şi nu mai este presiune mare pe paturile de terapie intensivă. Ea a spus şi când s-ar putea renunţa la masca în spaţiile deschise.

BUCUREŞTI, 9 mai – Sputnik. Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a spus, în emisiunea „Insider Politic”, realizată de Sebastian Zeichmann la Prima TV, că pandemia „a început să o ia mai încet” şi că nu mai este o presiune mare pe paturile de spital, astfel că în curând vor fi introduse măsuri de relaxare.

Ea a fost întrebată când crede că s-ar putea renunţa la purtarea măştii în spaţiile deschise.

„Cred că înainte de luna septembrie am putea renunţa la mască în spaţiile deschise. Da, în scenariul optimist, am putea ca în luna august să ne plimbăm pe stradă fără mască”, a declarat Ioana Mihăilă.

De asemenea, ministrul a mai spus că deocamdată nu a fost stabilit dacă în primele măsuri de relaxare, care vor fi introduse din 1 iunie, va fi inclusă şi renunţarea la mască în spaţiile închise pentru persoanele vaccinate.

Totuşi, Mihăilă a spus că renunţarea la obligativitatea purtării măştii în aer liber ar putea fi corelată şi cu procentul de persoane vaccinate din localitatea respectivă, pentru ca astfel cetăţenii să fie motivaţi să se vaccineze.

„Cred că ar fi un bun stimulent să facem aşa, ca să se simtă şi autorităţile locale, dar şi cetăţenii care locuiesc într-o anumită localitate, motivaţi să se vaccineze, dar cred că renunţarea la purtarea măştii în spaţiile deschise care nu sunt aglomerate poate să vină chiar înainte de toamnă, cu condiţia ca un mare procent al populaţiei dintr-o anumită zonă să fie vaccinat”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Aceasta a adăugat că, în ceea ce priveşte desfăşurarea nunţilor şi botezurilor, numărul de participanţi la acestea ar putea fi condiţionat, de asemenea, „de existenţa sau nu a vaccinării în grupul care doreşte să participe la un anumit eveniment”.

183
Tagurile:
măști medicinale
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu anunță o veste proastă pentru Educație și o rușine pentru Iohannis

319
(reînnoit 09:28 24.06.2021)
Ministrul Sorin Câmpeanu dă o veste tristă pentru România. Din principalul proiect al lui Iohannis se alege praful – iar asta afectează sistemul de Învățământ.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut un anunț care trimite proiectul prezidențial ”România educată” la lada de gunoi.

”Doar 77% dintre elevii care au terminat liceul anul acesta s-au înscris pentru examenul de Bacalaureat, interesul fiind mult mai scăzut decât anul trecut, atât în procente, cât și în valoare absolută”, a declarat aseară, ministrul Educației la TVR.

Conform datelor oficiale prezentat de Sorin Cîmpeanu anul trecut procentul a fost de 83%, în ciuda pandemiei.

Ministrul a dat cifre: anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat 114.163 de absolvenți de clase terminale din promoția curentă, cărora li se adaugă 19.520 de candidați înscriși la examenul de Bacalaureat din promoții anterioare.

”Interesul este scăzut”, spune Cîmpeanu, arătând că, raportat la totalul promoției curente  procentul este de 77%. ”Mic! Anul trecut a fost tot an de pandemie și procentul celor înscriși raportat la promoția curentă a fost de 83%”.

Și, atenție, ministrul a atras atenția că anul trecut numărul elevilor înscriși la Bacalaureat a fost mai mare și în valoare absolută! De asemenea, numărul elevilor din promoții anterioare a fost mai mare în 2000: peste 31000, față numai 19520 în 2021.

Deci, o scădere dramatică a interesului pentru Educație – care nu poate fi pus decât pe seama unui sistem care nu acordă atenția cuvenită acestui domeniu care influențează major viitorul României.

Dar, așa cum spuneam și în alte dăți, mentalitatea de colonie impusă „strategic” înseamnă educație și cultură minimă și consum mult. Ceea ce vedem că se petrece… pas cu pas.

Să nu uităm că ieri, în paralel cu bătălia pentru ”educația sexuală”, progresiștii din Parlamentul României au mai depus o lege pentru desființarea Academiei Oamenilor de Știință.

”România educată” a lui Iohannis are nevoie de sex, nu de școală, știință sau religie.

319
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu

Загрузка...
Răzvan Dumitrescu

Răzvan Dumitrescu: ”Indivizi în funcții cheie urmăresc bage spaima în populație”

909
(reînnoit 06:57 24.06.2021)
Există un interes în spatele înspăimântării populației? Realizatorul TV pune pe masă dovezi care anulează declarațiile unor autorități care par să dorească o stare de spaimă.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Apreciatul jurnalist și realizator TV Răzvan Dumitrescu publică două grafice și un text al unei prestigioase publicații din care rezultă clar că încercarea de înspăimântare a românilor nu are o baza reală – ci intenții dubioase.

”Mi-e din ce în ce mai clar că există indivizi în funcții cheie care urmăresc să bage spaima în populație”, scrie Dumitrescu, arătând cazul concret: ”Povestea cu "tulpina" DELTA care ar face ravagii în Marea Britanie și care , implacabil, va poposi și pe la noi prin toamnă, aducând-ne al patrulea val!”

Experimentatul realizator își mărturisește uimire: ”Când îi auzi îți vine să-i crezi, atât de serios vorbesc ei, oficialii”.

Dar, dacă te apuci să verifici ce spun ”și să vezi cum e prin locurile pe care ei le dau drept exemplu, te iei cu mâinile de cap!”.

”Nu cu mult timp în urmă, doamna ministru de la Sănătate ne anunța că e îngrijorată din cauza DELTA și ne spunea că au crescut infectările în Anglia și Germania”, scrie Dumitrescu, punând imediat cărțile pe masă: ”Atașez mai jos graficul cu situația din Germania din care rezultă clar că acolo infectările sunt în continuă scădere”.

Mai mult, jurnalistul dă detalii și cu privire la situația din Marea Britanie - unde, surpriză: ”în acest moment, ATENTIE!, se moare de 10 ori mai mult din cauza de pneumonie și gripă clasică decât de COVID!!!!!!!!!”.

”Acolo într-adevăr au crescut infectările dar în același timp decesele și internările sunt la cel mai scăzut nivel de la începerea PANDEMIEI, ceea ce sugerează că virusul e din ce în ce mai slab!”, scrie jurnalistul.

Întrebare logică: ”oare oficialii noștri au habar de aceste lucruri? Sau sunt capabili doar de explicații  "științifice" de tip Emilian Imbri , autorul halucinantei ziceri: "Valul 4 vine pentru că urmează după valul 3. Virusul este plecat acum"!”.

Iată mai jos graficele – primul, cu dovada că ”în Germania scad infectările, nu cresc”, iar în al doilea graficul din The Telegraph ”care anunță ca acum morții de gripă și pneumonie sunt de 10 ori mai mulți decât cei decedați de COVID”.

”Pentru OFICIALII de la noi, atașez și link către articol, în speranța că vor citi și vor înțelege câte ceva!”, încheie Răzvan Dumitrescu.

Noi însă mai adăugăm un aspect constatat: introducere spaimei, a stării de amenințare, este politica ”strategică” de câțiva ani, de când România a devenit ceea ce mult huliții „conspiraționiști” numesc ”colonie”.

909
Tagurile:
Răzvan Dumitrescu

Загрузка...
Metalurgia

Oamenii de știință ruși creează un aliaj unic pentru transporturile aeriene și feroviare