Companie americană din România lasă angajații fără bani

272
(reînnoit 12:56 28.04.2021)
Sute de români rămân fără bani chiar înainte de Sărbătorile Pascale, după ce Ford a trimis o serie de angajați în șomaj tehnic, iar salariile oamenilor vor scădea chiar înainte de Învierea Domnului.

BUCUREȘTI, 28 apr – Sputnik. Cunoscuta companie americană Ford, care activează și în România, la Craiova, dă o lovitură cumplită unui număr mare de angajați, chiar înainte de Sărbătorile Pascale.

Mai exact, sute de români au fost trimiși în șomaj tehnic, iar salariile lor vor scădea.

Ford Craiova oprește temporar producția, din pricina crizei de semiconductori, iar în loc de trei schimburi, câte erau până acum, vor fi numai două.

Ford trimite în șomaj tehnic muncitorii dintr-un schimb de lucru pe o perioadă de aproape o lună. Mai exact, de pe 26 aprilie până pe 21 mai, scrie bugetul.ro.

Producția de autovehicule va fi suspendată de Ford pentru șase zile, iar cea de motoare, pentru zece zile.

Directorul de comunicare al Ford România, Ana Maria Timiș, spune că se continuă prioritizarea configurațiilor cheie de vehicule, gestionând în mod eficient volumele alocate de semiconductori.

Vorbim despre aproximativ 1000 de angajați dintr-un schimb de lucru care ar urma să fie trimiși în șomaj tehnic pentru circa o lună de zile.

Ana Maria Timiș spune că, în perioada zilelor fără producție, angajații de la Ford Craiova afectați de această situație vor fi plătiți în conformitate cu acordurile companiei cu sindicatele locale și cu prevederile legale în vigoare.

”La nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situația și ajustează programele de producție pentru a minimiza efectul asupra angajaților, furnizorilor, clienților și dealerilor noștri din întreaga Europă”, a mai precizat directorul de comunicare al Ford România.

Unele surse susțin că angajații companiei ar urma să fie plătiți cu 78% din salariul brut pe perioada suspendării producției.

Criza de semiconductori se manifestă la nivel mondial, nu doar în România și afectează întreaga producție de vehicule. Începând cu data de 26 februarie 2021, timp de 8 zile, Ford a mai sistat o dată producția la Craiova.

La rândul său, și Uzina Dacia a anunțat opriri temporare de producție.

272
Tagurile:
România, Ford
Tematic
Lovitură pentru români: Ford Craiova își suspendă activitatea
Ford va exporta către Europa și din Rusia, nu numai din România
Protest Anti-Mască la București. 10 octombrie 2020

Vestea mult aşteptată: data când s-ar putea renunţa la masca în spaţiile deschise

48
(reînnoit 15:54 09.05.2021)
Ministrul Sănătăţii a vorbit, într-o emisiune la Prima TV, despre faptul că numărul de infectări cu coronavirus a scăzut şi nu mai este presiune mare pe paturile de terapie intensivă. Ea a spus şi când s-ar putea renunţa la masca în spaţiile deschise.

BUCUREŞTI, 9 mai – Sputnik. Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a spus, în emisiunea „Insider Politic”, realizată de Sebastian Zeichmann la Prima TV, că pandemia „a început să o ia mai încet” şi că nu mai este o presiune mare pe paturile de spital, astfel că în curând vor fi introduse măsuri de relaxare.

Ea a fost întrebată când crede că s-ar putea renunţa la purtarea măştii în spaţiile deschise.

„Cred că înainte de luna septembrie am putea renunţa la mască în spaţiile deschise. Da, în scenariul optimist, am putea ca în luna august să ne plimbăm pe stradă fără mască”, a declarat Ioana Mihăilă.

De asemenea, ministrul a mai spus că deocamdată nu a fost stabilit dacă în primele măsuri de relaxare, care vor fi introduse din 1 iunie, va fi inclusă şi renunţarea la mască în spaţiile închise pentru persoanele vaccinate.

Totuşi, Mihăilă a spus că renunţarea la obligativitatea purtării măştii în aer liber ar putea fi corelată şi cu procentul de persoane vaccinate din localitatea respectivă, pentru ca astfel cetăţenii să fie motivaţi să se vaccineze.

„Cred că ar fi un bun stimulent să facem aşa, ca să se simtă şi autorităţile locale, dar şi cetăţenii care locuiesc într-o anumită localitate, motivaţi să se vaccineze, dar cred că renunţarea la purtarea măştii în spaţiile deschise care nu sunt aglomerate poate să vină chiar înainte de toamnă, cu condiţia ca un mare procent al populaţiei dintr-o anumită zonă să fie vaccinat”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Aceasta a adăugat că, în ceea ce priveşte desfăşurarea nunţilor şi botezurilor, numărul de participanţi la acestea ar putea fi condiţionat, de asemenea, „de existenţa sau nu a vaccinării în grupul care doreşte să participe la un anumit eveniment”.

48
Tagurile:
măști medicinale

Загрузка...
Сердечный приступ

6 simptome alarmante ale unui risc crescut de atac de cord sau de accident vascular

151
Experții de la British Heart Foundation au menţionat semnele care indică posibilitatea de a suferi un accident vascular cerebral cauzat de niveluri ridicate de colesterol „rău” în sânge.

BUCUREŞTI, 9 mai – Sputnik. Un articol din Express notează că, din cauza unui exces de colesterol rău (lipoproteine cu densitate mică, LDL), alimentarea cu sânge a creierului este întreruptă şi apare pericolul accidentului vascular cerebral.

În plus, o cantitate mare de colesterol poate bloca circulaţia sângelui prin vase și transportul oxigenului și al substanțelor nutritive, care nu pot ajunge la inimă, ceea ce poate provoca, de asemenea, un atac de cord.

Potrivit medicilor, durerea în piept sau în extremitățile membrelor apare din cauza obstrucției unei artere și poate fi considerată un simptom alarmant. De asemenea, trebuie acordată atenție şi stărilor de confuzie, care pot apărea din cauza faptului că sângele nu circulă în creier, precum și din cauza slăbiciunii musculare, dificultății de respirație și oboselii.

Experții avertizează că fumatul, sedentarismul, obezitatea și o dietă bogată în grăsimi cresc nivelul colesterolului „rău” din sânge. Ca măsură preventivă, este recomandabil să urmați o alimentaţie echilibrată, cu multe de legume, și să limitați aportul de alimente bogate în grăsimi și zahăr.

151
Tagurile:
Atac de cord

Загрузка...

Imagini spectaculoase: Parada Victoriei din Piața Roșie din Moscova

0
(reînnoit 17:43 09.05.2021)
Urmăriți în reportajul foto Sputnik cum s-a desfășurat principala paradă militară din capitala Rusiei în cinstea celei de-a 76-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Parada s-a desfășurat duminică în capitala Rusiei, cu participarea a peste 12 mii de militari, a peste 190 de unități de echipamemt de luptă și 76 de elicoptere și avioane.

Ea a fost dirijată de comandantul-șef al forțelor terestre, generalul armatei Oleg Saliukov, iar ministrul Apărării, generalul armatei Serghei Șoigu, a întâmpinat parada.

Anton Sunțov a fost crainicul Parade Victoriei, în locul lui Evgheni Horoșevțev, care a murit pe 13 decembrie anul trecut la vârsta de 77 de ani.

La începutul paradei, au fost aduse în Piața Roșie pe fundalul cântecului „Război sacru” drapelul național al Federației Ruse și Stindardul Victoriei, stindardul de luptă al diviziei 150 de puști de la Idrița.

Apoi Șoigu și Saliukov au circulat în decapotabile Aurus și au salutat echipajele de paradă, după care ministrul a raportat președintelui Federației Ruse, comandantului suprem Vladimir Putin.

După discursul șefului statului și un minut de reculegere, a început o procesiune solemnă de trupe, care a fost condusă de Saliukov în decapotabilul Aurus.

 

0
  • © Sputnik / Evgeny Odinokov

    Cadeții Școlii superioare de comandă militară din Moscova în Piața Roșie din Moscova înainte de începerea paradei militare organizate cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Un veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei pe Piața Roșie din Moscova după Parada Victoriei

  • © Sputnik / Evgeny Biyatov

    Militari ai gărzii de onoare la Parada Victoriei, organizată cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

  • © Sputnik / Alexey Filippov

    Avioanele Su-25BM în timpul părții aeriene a paradei, organizate cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Sergey Pyatakov

    Militari în timpul sărbătoririi a celei de-a 76-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Militari ai forțelor aerospațiale la paradă militară organizată cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Pavel Bednyakov

    Elicoptere multifuncționale Mi-8 în timpul părții aeriene a paradei organizate cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Un băiat privește în binoclu în timpul paradei militare de la Moscova

  • © Sputnik / Dmitry Astakhov

    Președintele rus Vladimir Putin la parada militară de la Moscova organizată cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Trupele aeriene, defilând la Paradă Victoriei de la Moscova.

  • © Sputnik / Sergey Guneev

    Militari ai gărzii de onoare în timpul Paradei Victoriei de la Moscova

  • © Sputnik / Evgeny Biyatov

    Tankurile T-34-85 la Parada Victoriei de la Moscova

  • © Sputnik / Sergey Pyatakov

    Veteranul Marelui Război pentru Apărarea Patriei Rimma Ritova în Parcul de Cultură Gorki

  • © Sputnik / Evgeny Biyatov

    Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, în timpul Paradei Victoriei

  • © Sputnik / Michael Metzel

    Președintele rus, Vladimir Putin, și președintele Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon, (dreapta) depun flori pe Aleea orașelor-erou, la mormântul soldatului necunoscut din parcul Alexandrovski

  • © Sputnik / Alexander Wilf

    Un avion-cisternă Il-78 și bombardierul Tu-95MS zboară deasupra centrului de business al Moscovei

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Un soldat cu o fată după parada militară de la Moscova

  • © Sputnik / Evgeny Odinokov

    Un militar al gărzii de onoare, în timpul Paradei Victoriei


Загрузка...