Raluca Turcan

Turcan promite creșterea pensiilor mici

240
Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că, după recalculare, pensiile mici vor fi primele care vor crește. Demnitarul a subliniat că există anomalii asupra sistemului de pensii și că de aceea se vor face recalculările.

BUCUREȘTI, 21 apr – Sputnik. Pensionarii cu venituri mici primesc vești bune de la ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan. Aceasta a promis că veniturile acestor categorii de vârstnici vor crește.

Mai exact, pensiile mici vor fi primele care vor crește după recalculare și a subliniat că există anumite anomalii asupra sistemului de pensii, iar recalcularea le va rezolva.

În maxim un an și jumătate, toate cele 5 milioane de pensii din sistemul public vor fi recalculate, a dat asigurări Raluca Turcan. Astfel, a subliniat demnitarul, vor fi reduse inechitățile, iar pensiile mici vor crește cât mai repede.

Referitor la pensiile speciale, ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că se caută variante pentru ca acestea să se apropie de contributivitate.

Turcan a explicat că în sistemul judiciar au fost create mai multe anomalii și că au existat diferențe între legea salarizării și a pensiilor, în funcție de momentul în care au intrat în sistem.

De asemenea, au existat perioade în care contributivitatea a fost minimă.

”Aceste anomalii își pun amprenta asupra sistemului de pensii. Pe fond, nu are nici o legătură cu justiția. Cu calm am solicitat propuneri din partea sistemului, avem rigoarea de constituționalitate și propuneri din partea sistemului, astfel încât să nu depopulăm sistemul”, a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale.
240
Tagurile:
Raluca Turcan
Protest în Piața Universității din București

Acum, Live: Protest în Capitală parte a ”Marșului mondial pentru Libertate”

75
(reînnoit 16:10 15.05.2021)
,
Un protest se desfășoară acum în centrul Capitalei – protestatarii români s-au alăturat celor din alte țări în acțiunea internațională lansată de Alianța Mondială pentru Libertate

BUCUREȘTI, 15 mai – Sputnik. La ora aceasta a început în Piața Universității din București protestul intitulat ”Libertate și pământ”. Prin această manifestare, România s-a alăturat altor zeci de țări în acțiunea internațională lansată de Alianța Mondială pentru Libertate.

Participanții subliniază că este cel de-al doilea protest mondial la care participă România, după cel din 30 martie 2021.

Protestul era anunțat pentru ora 15.00 de Dan Chitic și alte câteva figuri centrale ale protestului – Iulian Capsali, Pompiliu Diplan – dar bucureștenii s-au adunat ceva mai încet.

Manifestarea este asumată de 3 organizații, care au colaborat la organizare: ”Stare de Libertate”, ”Calea Neamului” și ”NEAMUNIT”.

După protestul din Piața Universității, manifestanții se vor deplasa în Piața Victoriei, unde vor protesta contra celor 12 luni de stare de alertă, a ”obligativității vaccinării” dar, atenție – și contra proiectului de lege pentru vânzarea pământurilor către străini. În lume, iese în evidență protestul omolog din Melbourne, Australia, unde participă câteva mii de participanți.

Sputnik va transmite Live secvențe de manifestare.

75
Tagurile:
Proteste

Загрузка...
Bogdan Duca

Teolog, concluzii grave și provocări ”după 1 an și 2 luni de isterie covid”

47
(reînnoit 15:38 15.05.2021)
Câteva concluzii trase de teologul și politologul Bogdan Duca după această perioadă de pandemie, atât în privința statului, câr și bisericii, dar și a influenței externe

BUCUREȘTI, 15 mai – Sputnik. Apreciat pentru intervențiile sale în mass media dar și pentru inspiratele și incitantele sale postări, teologul și politologul Bogdan Duca scrie un text bazat pe întrebarea ”Ce am învățat eu după 1 an și 2 luni de isterie covid și 5 luni de vacciniadă?”.

Sunt 4 răspunsuri – sau concluzii – nu numai introspective, ci care reflectă poziția multor români care au adoptat o gândire liberă de impunerile oficiale.

Iată concluziile lui Bogdan Duca: 

1. ”Statul democratic este prizonierul corporațiilor multinaționale și practic politica e doar o anexa a intereselor acestor corporații”

2. ”Aceste corporații sunt conduse de oameni distruși psihic, lipsiți de cultură, cu viziuni totalitare, posesori ai unor averi enorme, periculos de mari”.

3. ”Creștinismul nu mai are energia să ofere o alternativă socială. Rămâne însă alternativa individuală, așa cum de fapt a lăsat Hristos”.

3. ”Nevoia de religios a oamenilor este suplinită de religia Științei, în expresia sa medicală. O religie ca toate religiile: doldora de fanatici și escroci”.

4. ”Dacă aveam unele speranțe și iluzii legate de capacitatea medicinei de a rezolva probleme, după anul acesta am o singură convingere legată de medicină: trebuie să mă feresc de spitale. Chiar și cu prețul vieții”.

Desigur, sunt concluzii grave dar, subliniem, sunt concluzii și opinii – nu sunt recomandări. Și, așa cum menționam în alte articole, Duca este un spirit constructiv, dar îi place polemica, provocarea cordială.

Ori, fiecare dintre concluzii este o provocare – adresată mai multor categorii de cititori, dar și unor instituții.

47
Tagurile:
Vaccinare, coronavirus, Bogdan Duca

Загрузка...