Poliția Română

Ultima oră: EXCEPȚII de la noile RESTRICȚII

316
(reînnoit 16:00 27.03.2021)
Față de noile decizii ale Comitetului pentru Situații de Urgență care vor fi aplicate de mâine au fost anunțate câteva excepții

BUCUREȘTI, 27 mart – Sputnik. Acum puțin timp au fost anunțate, de către Prefectura Capitalei, excepțiile de la la noile restricții stabilite de Comitetul pentru Situații de Urgență.

Iată care sunt excepțiile:

-cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici;

-este permisă plimbarea/scoaterea animalelor de companie în fața locuinței, dacă persoana prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află și nu se deplasează în nicio altă parte;

-victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a își proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă, anunță autoritățile;

-este permisă deplasarea către centrele de vaccinare.

Reamintim că Bucureștiul se află la o rată de incidență de 6.88 la mie, deci în intervalul 4 – 7.5 la mia de locuitori.

Astfel, CNSU a stabilit ca noile restricții să impună în week-end (vineri, sâmbătă şi duminică) o limitare a circulaţiei până la orele 20,00, iar pentru operatorii economici, activitatea să fie permisă până la ora 18,00.

Dacă incidenţa va depăși 7,5 la mie, atunci ”circulaţia va fi permisă până la ora 20,00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la ora 18,00, tot pe toată durata săptămânii”, a spus șeful DSU, Raed Arafat, precizând că ”revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă incidența scade sub 7 la mie”.

Comitetul pentru Situații de Urgență din Municipiul București a stabilit că noile restricțiile intră în vigoare duminică de la miezul nopții.

316
Tagurile:
Restricții
Tematic
Noile restricții în Capitală și în țară – de mâine!
E OFICIAL – s-au decis restricții în Capitală: LISTA completă
HOTĂRÂREA noilor RESTRICȚII – text integral
Grădiniță în București, România

Platformă de lucru pentru educatoare: cum se folosește

7
Cadrele didactice atât din învățământul preșcolar, cât și din cei de la celelalte niveluri pot să se înscrie pe platforma gratuită ALFABETAR în scopul depistării elevilor care rămân în urmă. Cum pot afla profesorii nivelul școlarilor.

BUCUREȘTI, 23 apr – Sputnik. Cadrele didactice au, de acum înainte, la dispoziție, platforma gratuită ALFABET, pentur depistarea elevilor care rămân în urmă la învățare.

Profesorii pot afla nivelul copiilor dintr-un set de teste și alte instrumente de literație. Pe platforma gratuită ALFABETAR, dascălii găsesc instrumente țintitte pentru recuperarea decalajelor.

Foarte important: această platformă este făcută în concordanță cu programa școlară. Acest lucru înseamnă că nu presupune conținuturi suplimentare.

În data de 20 aprilie 2021 a fost făcut anunțul de lansare al platformei, iar lansarea propriu-zisă se va face în data de 19 mai 2021.

Profesorii se pot înscrie, însă, până atunci pe platformă pentru a se pune la curent cu noutățile proiectului.

Platforma se adresează inclusiv educatoarelor. Și aceasta pentru că profesorii pentru învățământ preșcolar vor putea evalua nivelul abilităților de literație pentru toate categoriile de vârstă ale elevilor. (inclusiv literația emergentă pentru preșcolari) scrie edupedu.ro.

Gradele de analfabetism au fost deja stabilite prin cercetări realizate la nivel internațional, iar în literatura de specialitate este folosită noțiunea de literacy, care nu are un echivalent în limba română. El este tradus prin ”literație”.

”Se referă la dezvoltarea competenţelor de lectură şi scriere care facilitează înţelegerea şi învăţarea, folosirea şi evaluarea critică a informaţiilor furnizate în moduri variate care includ texte scrise, electronice şi imagini”, a explicat la un moment dat expertul Liliana Romaniuc sensul termenului de literație.

Orice instituție de învățământ din România poate folosi această platformă gratuită. Instrumentul poate fi folosit în așa fel încât învățătorii și educatorii să poată genera instant resurse personalizate, care să poată fi întrebuințate în timpul orelor de curs.

Este important de precizat că nu trebuie obținută nici o aprobare – de la conducerea școlii sau inspectorat – pentru folosirea acestei platforme.

7
Tagurile:
educatoare

Загрузка...
Klaus Iohannis

Iohannis - anunț: când scăpăm de carantina de noapte

45
Președintele României a declarat că dorința sa este să se renunțe cât mai curând la starea de alertă, dar că, în ceea ce privește carantina pe timp de noapte, impusă încă din luna noiembrie a lui 2020, nu poate da un pronostic.

BUCUREȘTI, 23 apr – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a ieșit, astăzi, 23 aprilie 2021 și a făcut câteva declarații de presă de interes major pentru toți românii.

Șeful statului a atins două subiecte sensibile la care toți românii doresc să afle un răspuns ferm cât mai curând. Este vorba despre problema stării de alertă și despre carantina pe timp de noapte.

Klaus Iohannis a explicat, cu referire la renunțarea la starea de alertă și la carantina pe timp de noapte că lucrurile nu se vor întâmpla de azi pe mâine și că, pe măsură ce pandemia se reduce, gradual se vor relaxa măsurile care au fost necesare pentru a controla răspândirea acestui virus.

”Comitetul Naţional evaluează permanent, împreună cu INSP fac propuneri şi veţi vedea că uşor, uşor se atenuează câte o măsură, până când în final ieşim din pandemie şi ne reluăm viaţa normală”, a precizat Klaus Iohannis.

Referitor la renunțarea la starea de alertă, Klaus Iohannis a declarat că, în măsura în care se reduce pandemia şi se reduce numărul de îmbolnăviri, la un moment dat, la o analiză serioasă, se va renunţa la prelungirea stării de alertă.

”Eu personal îmi doresc cât mai repede să ajungem în această etapă”, a punctat Iohannis.
45
Tagurile:
carantină, Klaus Iohannis

Загрузка...