Гиацинт

Prognoza meteo: cum se anunţă luna aprilie frig sau se va încălzi?

452
(reînnoit 08:39 27.03.2021)
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru luna aprilie. Aflăm de când se încălzeşte vremea şi cât de ploioasă va fi a doua lună de primăvară.

BUCUREŞTI, 27 mart – Sputnik. Potrivit prognozei meteo ANM, în prima parte a lunii aprilie temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, astfel că, după un martie deosebit de rece, ne vom bucura în sfârşit de căldură.

Primăvara în Moldova
© Sputnik / Cezar Salagor

Cum va fi vremea în toată ţara în perioada 29 martie - 26 aprilie, potrivit ANM:

Intervalul 29 aprilie - 5 aprilie:

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice și vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Intervalul 5-12 aprilie:

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Intervalul 12-19 aprilie:

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Intervalul 19-26 aprilie:

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în regiunile centrale și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

452
Tagurile:
Aprilie, Meteo
Pacienți internați cu diagnostic COVID-19

Coronavirus în România, 20 aprilie: cifrele momentului

3
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 20 aprilie 2021.

BUCUREȘTI, 20 apr – Sputnik. Autoritățile precizează că, până astăzi, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 950.242 de pacienți au fost declarați vindecați. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Până astăzi, 26.618 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 237 de decese - 145 bărbați și 92 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 66 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 91 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 220 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.  

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.113. Dintre acestea, 1.432 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.154.381 de teste RT-PCR și 796.282 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.388 de teste RT-PCR (13.178 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.210 la cerere) și 12.358 de teste rapide antigenice. 

De la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 424 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 aprilie 2021.

Pe teritoriul României, 46.551 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.837 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 42.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 131 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.278 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 748 la linia TELVERDE - 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 19 aprilie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 5.088 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 993.745 de lei.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE – 0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.509 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 47 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația și Finlanda. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

3
Tagurile:
România, COVID-19
Tematic
Războiul din sănătate: spitalele Covid au rămas fără bani, bugetul ATI tăiat cu 65 la sută
Voiculescu aruncă NUCLEARA: Morții de COVID-19 - raportați greșit
„Covid-19 este o oportunitate pentru oligarhia globalistă” - VIDEO

Загрузка...

Calendarul Evaluărilor Naționale pentru clasele a 2-a, a 4-a și a 6-a

10
Noul calendar al Evaluărilor Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a a fost publicat în Monitorul Oficial. Testele se vor da, cu prezență fizică, în intervalul 12-28 mai 2021.

BUCUREȘTI, 20 apr – Sputnik. Elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a vor susține evaluările naționale în acest an în luna mai, adică după revenirea elevilor din vacanța de primăvară, prelungită de minstrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în scopul limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus.

© Sputnik / Евгений Епанчинцев

Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se susțin cu prezență fizică.

Elevii de clasa a VI-a vor susține proba scrisă la Limbă și comunicare în data de 12 mai 2021, iar cea de Matematică și Științe ale Naturii în data de 13 mai 2021.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a are următorul calendar: proba de Limbă Română este programată pentru 18 mai 2021, cea de Matematică, pe 19 mai 2021, iar cea de Limbă Maternă, pe 20 mai 2021, informează edupedu.ro.

Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a se derulează pe durata mai multor zile, din pricina faptului că aici vorbim atât de probe scrise, cât și de probe de citit.

Scris – Limba română – 25 mai 2021
Scris – Limba maternă – 25 mai 2021
Citit – Limba română – 26 mai 2021
Citit – Limba maternă – 26 mai 2021
Matematică – 27 mai 2021
Scris – Citit – Limba română pentru minorităţile naţionale – 28 mai 2021.

10
Tagurile:
Evaluarea Naţională
Tematic
Simulare Evaluare Națională 2021: subiectele la Limba Română
Simulare la BAC 2021 - proba Istorie: afișarea baremelor de evaluare
Simulare Evaluare Națională 2021: Când se afișează rezultatele

Загрузка...