Federația “Solidaritatea Sanitară” din România

Eroii din linia întâi, în stradă: Parlamentul, pichetat de pe 2 artere

93
Sindicaliștii de la Federația ”Solidaritatea Sanitară” au ieșit în fața Parlamentului pentru a cere majorarea sumelor alocate sănătății și alocarea banilor necesari pentru respectarea angajaților din domeniu. Protestul continuă mâine.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Reprezentanții Federației ”Solidaritatea Sanitară” protestează timp de două zile – astăzi, 1 martie 2021 și mâine, 2 martie. Momentul ales nu este întâmplător: în aceste zile sunt programate dezbaterea și aprobarea în plen a proiectului de Lege pentru bugetul de stat pe 2021.

Protestul Sindicatelor la Ministerul Muncii, București
© Inquam Photos / OCTAV GANEA

Acțiunile de protest se vor derula în intervalul orar 11.00 – 13.30, în ambele zile, la două porţi simultan, respectiv poarta dinspre Bulevardul Naţiunile Unite şi cea dinspre Calea 13 Septembrie, la fiecare dintre acţiuni participând numărul maxim de protestatari prevăzut de lege în perioada stării de alertă, informează digi24.ro.

Sindicaliștii cer măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, eliminarea costului social al unei economii infime - circa 0,19% din total buget - generată de tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate, creșterea alocării bugetare pentru Sănătate, dar și respectarea drepturilor câștigate.

În opinia sindicaliștilor, faptul că Guvernul intenționează să reducă veniturile salariale prin eliminarea indemnizației de hrană, a unor sporuri, precum și eliminarea voucherelor de vacanță, arată că actuala putere se dovedește total indiferentă față de eforturile și sacrificiile angajaților din Sănătate.

Printre revendicări se mai găsește adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate. Este vorba despre echipamente, circuite, resurse materiale și umane. În acest fel s-ar putea reduce numărul de salariați nou infectați cu SARS-CoV-2 și, de asemenea, de angajați decedați din pricina infecției cu acest virus.

Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale și acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim și introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017; acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor; negocierea anexelor la Contractul Colectiv de Muncă sector Sănătate sunt alte revendicări ale sindicaliștilor de la Solidaritatea Sanitară.

93
Tagurile:
eroi, Parlament
Declarația de presă comună Bogdan Aurescu – Dmytro Kuleba

România a cerut Ucrainei renunțe la “limba moldovenească”

76
(reînnoit 20:08 19.06.2021)
România cere autorităților ucrainene să renunțe la utilizarea oficială a glotonimului “limba moldovenească”.

BUCUREȘTI, 19 iun – Sputnik. Autoritățile române au cerut din nou Ucrainei să renunțe la utilizarea oficială a denumirii “limbii moldovenești”. O astfel de poziție și-a exprimat ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, în timpul unei întrevederi cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, pe marja Forumului de Diplomație de la Antalya.

“Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa “limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești””, se menționează într-un comunicat al diplomației române.

În aprilie a acestui an, reprezentanții mai multor localități din sudul Basarabiei au acționat în instanță de judecată ministerul Învățământului al Ucrainei, cerând înlocuirea limbii “moldovenești” cu cea română.

Plângerea împotriva Ministerului Învățământului și Științei din Ucraina, în care se cere revenirea la predarea în limba română, este semnată de Asociația învățătorilor români din regiunea Odesa, precum și de locuitorii raioanelor Tatarbunar, Ismail, Sărata, Reni și altele.

Curții i se solicită obligarea Ministerului Învățământului să reintroducă limba română, una din limbile oficiale din UE, în zece școli generale din regiunea Odesa.

Potrivit noii redacții a legii cu privire la învățământ, școlile cu predare în limbile oficiale ale UE (română, maghiară, poloneză) vor trece la predarea în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2023. În acest fel, școlile cu predare în "limba moldovenească" sunt nevoite să treacă la predarea în limba ucraineană.

76
Tagurile:
Ucraina
Тема:
Ucraina lichidează școlile cu predare în limba română

Загрузка...
Inundații în România

Cod portocaliu de inundații! Râurile au ieșit din matcă!

37
Reprezentanții Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a apelor au emis noi avertizări cod portocaliu și cod galben de inundații pe râuri din 11 bazine hidrografice, inclusiv pe cele din Dobrogea.

BUCUREȘTI, 19 iun – Sputnik. Hidrologii vin cu vești rele pentru români și anunță cod portocaliu și cod galben de inundații pe 11 bazine hidrografice.

Începând de astăzi, 19 iunie 2021, și până pe 21 iunie, ora 24:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu - bazin amonte S.H. Sadu, Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Rovinari, Gilort - bazin superior, Motru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi, Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru - amonte Ac. Ioneşti, Olteţ - bazin superior -judeţele: Vâlcea, Gorj şi Argeş.
De asemenea, vor fi afectate de inundaţii şi râurile din bazinele hidrografice: Olt - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Sâncrăieni - amonte S.H. Sebeş Olt - judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu, Ialomiţa - bazin superior -judeţul Dâmboviţa, Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Ialomiţa, Călmăţui - judeţele: Buzău şi Brăila, Buzău - bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu - judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova, Rm. Sărat - judeţele: Buzău şi Vrancea, Putna - judeţul Vrancea, Trotuş - judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea, Bârlad - judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău, Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Suceava şi Neamţ, Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţul Suceava, Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Moldova - judeţele: Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Jijia - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Botoşani şi Iaşi, Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni -judeţele: Vaslui şi Galaţi - şi râurile din Dobrogea - judeţele: Tulcea şi Constanţa, informează hidrologii.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Bacău, Vrancea, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.
În acelaşi interval este în vigoare un Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mică - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba, Desnăţui, Jiu - bazin amonte S.H. Podari - judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Olt - bazin amonte S.H. Sebeş Olt şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt - judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Gorj şi Dolj, Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman, Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov, Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior - judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa, Călmăţui - judeţele: Buzău şi Brăila, Buzău - judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Prahova şi Brăila, Rm. Sărat - judeţele: Buzău şi Vrancea, Putna - judeţul Vrancea, Trotuş - judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea, Bistriţa - judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău, Moldova - judeţele: Suceava şi Neamţ, Suceava - judeţul Suceava, Bârlad - judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava - judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Oroftiana - judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi - şi râurile din Dobrogea - judeţele: Constanţa şi Tulcea.

37
Tagurile:
Inundație
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Avertizare de inundații: care sunt zonele vizate - cod portocaliu
Cu trenul, printre ape: inundații în Germania
Australia: 20 de câini au fost salvați de inundații în Sydney
Cod portocaliu de inundații în România
Yemen: Dezastrul provocat la Tarim de ploi torențiale și inundații – Video
Furtunile au făcut prăpăd în România: Cod roșu de inundații - imagini video

Загрузка...
Mahmud Ahmadinejad

Ahmadinejad: Cum poate Iranul neutraliza sancțiunile Occidentului