Roni

Alocații copii 2021: când vor fi majorate, anunțul autorităților

111
(reînnoit 15:26 13.02.2021)
Ministerul Finanțelor a făcut precizări cu privire la majorarea alocațiilor de stat pentru copii începând cu data de 1 ianuarie 2021. Ele vor crește în cinci etape de valoare nominală egală.

BUCUREȘTI, 13 feb – Sputnik. Alocația de stat pentru copii va crește în acest an, anunță Ministerul Finanțelor.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

Alocațiile de stat pentru copii vor crește, în conformitate cu prevederile OUG 123/2020 în cinci etape de valoare nominală egală. Mai exact, vorbim de o majorare cu respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 29 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani.

Astfel, dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorarea procentuală de 16%, punctează Ministerul Finanțelor.

Reprezentanții instituției spun că, la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era de 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap. Autoritățile subliniază că majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, este de 58 lei ((600-311)*20%= 58).

Tot la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii era de 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani: așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 300 lei, este de 29 lei ((300-156)*20%= 29).

În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind: 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, mai precizează reprezentanții Ministerului Finanțelor.

111
Tagurile:
Alocații, Copii
Alexandru Rafila

Rafila: “Scenariul cel mai prost ce ar putea se întâmple”

21
Reprezentantul României la OMS a vorbit atât despre creșterea numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, precum și despre cel de-al treilea val al pandemiei. Semnal de alarmă.

BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Medicul Alexandru Rafila atrage atenția, legat de creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, asupra faptului că întotdeauna trebuie urmărită tendința pe termen lung.

Un interval de două săptămâni reprezintă, în opinia reprezentantului României la OMS, o perioadă rezonabilă ca să se poată discuta despre o creștere susținută a numărului de îmbolnăviri.

”Sunt suficiente elemente încât să credem că în perioada următoare va crește numărul de cazuri, dar, de aici și până la a discuta, în acest moment, despre valul al treilea, este distanță destul de lungă”, a subliniat Rafila, potrivit antena3.ro

Acesta a subliniat că importantă este amplitudinea creșterii, deoarece sistemul de sănătate publică a fost pus la încercare atunci când în România erau în jur de 10.000 de pacienți, iar secțiile de Anestezie Terapie Intensivă se blocaseră.

Capacitatea efectivă de tratament a pacienților era de 1300 de locuri, iar numărul de decese a fost mai mare de 200 în mai multe zile.

Rafila și-a exprimat speranța că nu vom ajunge într-un mediu asemănător.

”Este scenariul cel mai prost care ar putea să se întâmple și lucrul ăsta depinde foarte mult de viteza și profesionalismul cu care se mișcă autoritățile, pe de-o parte și modul în care reușesc să transmită cetățenilor necesitatea continuării măsurilor de protecție individuale și colective”, a declarat reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.
21
Tagurile:
Alexandru Rafila
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Rafila dă cărțile pe față: cât vom mai purta mască
Vaccinare anti-covid: Rafila, vești neplăcute pentru români
Rafila anunță… două tipuri de ”paşapoarte” pentru vaccinați

Загрузка...
Profesor

Hotărâre: Suspendarea cursurilor față în față a fost ilegală

222
Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, precum și ordinele miniștrilor Educației și Sănătății prin care au fost suspendate cursurile în format fizic în toate unitățile de învățământ au fost anulate de Curtea de Apel București.

BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Lovitură dură în sistemul de învățământ, după ce Curtea de Apel București a anulat hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, precum și ordinele miniștrilor Educației și Sănătății prin care au fost suspendate cursurile în format fizic, clasic, în toate unitățile de învățământ.

Ieri, 25 februarie 2021, Curtea de Apel București a respins mai multe excepții invocate în dosarul în care Asociația Școlilor Particulare, dar și nouă persoane au solicitat anularea Hotărârii CNSU din data de 8 noiembrie 2020 privind aprobarea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line, informează ziarulprofit.ro.

De la comunicare, în termen de 5 zile lucrătoare, hotărârea poate fi atacată cu recurs, în privința soluției date cererii de suspendare. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare în privința soluției date acțiunii în anulare.

În luna noiembrie a anului trecut, judecătorii au decis că Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, prin care cursurile școlare față în față au fost suspendate în municipiul Iași, este nelegală.

De asemenea, judecătorii au admis anularea parțială a hotărârii nr. 76 din 4 noiembrie 2020, tot în urma unui demers iniţiat de Asociaţia Şcolilor Particulare.

222
Tagurile:
școli, Cursuri

Загрузка...
Coronavirus în România: Bolnav în izoletă

Om de bază al PNL, acuzat de moartea a zeci de bolnavi!

0
Respectivul și ceilalți implicați sunt acuzați de zădărnicirea combaterii bolilor, de nerespectarea măsurilor împotriva pandemiei - fapte care au dus la moartea a 28 de pacienţi.

BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Veste de ultimă oră - procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au decis schimbarea încadrării juridice în cazul fostei conduceri a Spitalului Judeţean Suceava în cazul morții a 28 de pacienţi la începutul anului trecut.

Este vorba de infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor și de constatarea nerespectării măsurilor împotriva pandemiei, fapte care au dus la moartea a 28 de pacienţi şi îmbolnăvirea altor trei.

Iată ce transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava:

“În urma schimbării de încadrare juridică, în sarcina fiecăruia din cei patru suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, (…) constând în aceea că în intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 şi 23.03 – 02.04.2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuţiile fiecăruia)”.

Procurorii arată că, prin nerespectarea tuturor acestor măsuri s-a ajuns la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul SJ Suceava, ”care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în municipiul Suceava şi în judeţ”.

”Consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19, ca urmare a nerespectării măsurilor, a fost vătămarea corporală a trei pacienţi determinaţi, precum şi decesul altor 28 de pacienţi”, arată procurorii.

Problema e că în cazul de la Suceava vorbim în primul rând de fostul manager, Vasile Rîmbu, apropiat al baronului local Gheorghe Flutur și, atenție, propus pentru funcția de ministru al Sănătății!

Astfel, la finele anului 2019, Rîmbu a fost susținut de PNL pentru funcția de ministru al Sănătății, fiind propus lui Orban de deputatul liberal de Suceava, Ioan Bălan, vicepreședintele regional al PNL!

Deci, când ne referim la Vasile Rîmbu, vorbim de un om de bază al liberalilor!

Și, tot în acest sens, este de citat fostul premier Victor Ponta, care îi acuza pe liberali că ”au acoperit o săptămână tragedia de la Suceava doar ca să îl protejeze pe Flutur”.

Ponta îl considera direct vinovat pe Orban care ”încearcă să acopere gunoiul de la Suceava pentru ca Președintele CJ și Primarul (Sucevei) sunt de la PNL - dacă erau de la PSD sau alt Partid din prima zi făcea un tărăboi uriaș!”.

Cu alte cuvinte, ancheta procurilor tinde să agațe puternic nu numai unul – ci mai mulți oameni de bază ai PNL!

0
Tagurile:
coronavirus, PNL
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Nucleara serii: CSM dă peste cap planul USR și PNL în Justiție privind desființarea SIIJ!
ACUM: PNL și USR vor să pună în aplicare un PLAN scandalos!
Obrăznicie totală a lui Rareș Bogdan, începe să enerveze PNL și USR
Avocatul Poporului, Renate Weber, confirmă lașitatea PNL și USR
Ingrid Mocanu: ”PNL, auto-distrugerea voastră e preferata mea!”

Загрузка...