Incidentul a avut loc pe fondul unui deficit de căldură în spital – în condițiile în care agentul termic era furnizat de municipalitate. Ei bine, spitalul era aproape să instaleze centrala proprie, devenind autonom din punct de vedere al asigurării condițiilor de temperatura.
Oana Zamfir a descoperit că instalația era gata, mai trebuiau ă fie aduse centralele… care au sosit în ziua incendiului!
”Stați să le punem față în față: corpul de control al premierului se duce și verifică punctul termic cu Colentina, că e centrală comună - Colentina, spital COVID, ”Balș”, mare spital COVID - deci, cele mai grele din București în momentul acesta”, spune Oana Zamfir.
Ziarista dezvăluie ce a constatat echipa guvernamentală: maximum 19 grade în saloane. ”Să-l ferească Dumnezeu (pe Nicușor Dan) să-l lovească pe el COVID-ul și să stea la 19 grade cu masca de oxigen pe față”, comentează Oana Zamfir.
Dar, atenție la coincidența șocantă: ”Potrivit informațiilor mele, în luna ianuarie, deja s-au tras conductele, să fie autonomi și, în ziua în care a ars spitalul, au venit și centralele”.
”Corect, domnule doctor?”, l-a întrebat Oana Zamfir pe doctorul Adrian Marinescu.
Confirmarea a venit imediat: ”Așa este”, a răspuns medicul, precizând – ”Centralele termice vor fi puse în funcțiune în cel mai scurt timp”.
”Vom fi independenți, din acest punct de vedere e o rezolvare”, a spus medicul.
Desigur, se poate pune problema de ce nu s-a făcut asta mai demult? Dar, un fapt este cert – costurile căldurii sunt mai mari în cazul centralelor proprii, iar pe fondul reducerii bugetelor Sănătății era firesc ca investiția aceasta să fie amânată.
E o justificare, dar pe care e greu de presupus că o vor accepta rudele celor decedați sau bolnavii internați în condiții improprii.
BUCUREȘTI, 5 mart – Sputnik. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre potrivit căreia se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2.
El se modifică în sensul participării fizice la cursuri a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori.
În cursul zilei de astăzi, 5 martie 2021, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – anunța, referitor la dorința Ministerului Educației de a continua școala față în față, în scenariul roșu, și pentru anii terminali, că Federația este de acord cu acest punct de vedere dacă ceilalți ani de studiu rămân online.
Dacă se dorește neapărat prezența copiilor din preșcolar și primar, atunci este obligatorie posibilitatea opțiunii familiei.
”Faptul că vorbim de o rată a incidenței mai mare de 3 la mie – teoretic, în realitate este mult mai mare – riscurile sunt crescute”, a scris Iulian Cristache pe Facebook.
Reamintim că municipiul București a intrat din nou în scenariul roșu, după ce rata de incidență COVID a urcat la 3,5, potrivit datelor făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. CNSU a emis astăzi Hotărârea nr. 15 privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, precum și pentru stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-19.
Iată textul integral al Hotărârii CNSU de astăzi:
Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea,
ținând cont de propunerea Ministerului Educației și Cercetării în sensul creării cadrului legal care să permită elevilor din clasele terminale participarea la școală cu prezența fizică, inclusiv în Scenariul roșu,
luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, atât prin circulația virusului pe teritoriul național cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 38 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
Art.2 - Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, modificată prin Hotărârea nr. 11 din 19.02.2021, se modifică și se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3 - Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS- CoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori.
Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
De asemenea, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic aflate în Zona Galbenă care presupune carantina la domiciliu/locația declarată pentru 14 zile.
Astfel, statele și zonele de risc epidemiologic din lista actualizată sunt: Cehia, San Marino, Muntenegru, Estonia, Seychelles, Insulele Turks si Caicos, Monaco, Israel, Bahrain, Slovacia, Serbia, Malta, Liban, Slovenia, Letonia, Albania, Iordania, Suedia, Saint Lucia, Andorra, Ungaria, Aruba, Emiratele Arabe Unite, Franța, Luxemburg, Republica Moldova, Palestina, Maldive, Olanda, Italia, Brazilia, Antigua si Barbuda, Puerto Rico, Polonia, Kuweit, Barbados, Austria, Peru, Belgia, Macedonia de Nord, Statele Unite ale Americii, Kosovo, Uruguay, Chile, Spania, Bulgaria, Cipru, Qatar, Lituania, Paraguay, Marea Britanie, Africa de Sud.
În listă a reintrat Bulgaria. Au ieșit Elveția și Portugalia și, după cum se vede, Republica Moldova este în zona galbenă pentru România.