Nu mai folosi telefonul cu cel puțin o oră înainte de culcare. În caz contrar, utilizarea activă a dispozitivului înainte de odihnă afectează negativ calitatea somnului. Aceasta duce la probleme de adormire și trezirea frecventă noaptea.
„Dacă telefonul nu este comutat deloc în modul silențios sau în modul„ în avion ”și ești mereu în așteptare, atunci acest lucru afectează negativ sistemul nervos”, notează expertul.
BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Anul 2021 va fi unul în care în România purtatul măștii de protecție va continua să fie obligatoriu. Asta rezultă din declarația făcută de către deputatul social-democrat Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.
Rafila spune că renunțarea la mască va fi o decizie tehnică, până la urmă. Mai exact, acest gest va avea ca bază studii științifice, realizate de organisme internaționale, cum ar fi Centrul european de control al bolilor, va exista o poziție a Uniunii Europene, care să țină cont de acoperirea vaccinală din fiecare stat membru și de situația de la nivelul Uniunii Europene.
Referitor la momentul în care se va ajunge la renunțarea la mască, reprezentantul României la OMS nu a putut înainta un termen, însă a precizat că, ”dacă acest obiectiv al unei acoperiri vaccinale de 70% va fi realizat, cu siguranță utilizarea măștii va intra în discuția specialiștilor și vor exista recomandări care în funcție de fiecare stat vor fi adoptate”.
”Cu siguranță însă în acest an vom purta mască”, a adăugat Rafila, potrivit antena3.ro.
Deputatul social-democrat a respins ideile apărute în spațiul public potrivit cărora am putea fi obligați să purtăm masca încă doi ani.
Mai exact, Rafila a precizat că aceste decizii vor fi luate în baza unor studii și a subliniat că nu îi plac predicțiile bazate mai degrabă pe ceea ce credem decât pe studii.
De asemenea, Rafila a subliniat că, pe măsură ce imunizarea populației din UE se va realiza se vor realiza și studii care să recomande prelungirea utilizării măștii sau o scurtare a intervalului de utilizare.
Demnitarul a spus ce se va putea face în cazul în care platforma pentru vaccinarea anti COVID-19 nu va permite programarea pentru o anumită dată. În această situație, una dintre alternative ar putea să o constituie listele de așteptare, în care doritorii se pot înscrie, urmând să fie apoi contactați de autorități prin call center.
Voiculescu a precizat că, dacă ne uităm la cifre, vedem că peste 75%, adică trei sferturi din cei înscriși fac parte din categoriile vulnerabile, adică vârstnicii și persoanele cu boli cronice.
”Însă la nivel individual evident că înţelegem frustrarea şi încercăm să îi ajutăm pe colegii specialişti de la STS şi cei de la Comitetul de Vaccinare să remedieze lucrurile cât de repede se poate. (...) Vor exista câteva variante pe care le vom lansa mâine sau poimâine pentru ca toată lumea care vrea să se înscrie să poată să facă acest lucru”, a declarat ministrul Sănătății, potrivit bursa.ro.
Demnitarul susține că problema actuală este cea a insuficienţei cantităţii de vaccin care este disponibilă.
România se află, în acest moment, în Etapa a 2-a de vaccinare împotriva noului coronavirus, iar acum se pot programa persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici, personalul esențial, dar și cel medical și din servicii sociale.
Programarea pentru a doua etapă de vaccinare a început pe 15 ianuarie, la ora 15.00, iar vaccinarea efectivă a început pe 18 ianuarie 2021.
Programări pentru vaccinarea împotriva COVID-19 se pot face și prin call-center. Aici https://vaccinare-covid.gov.ro/suport/ poate fi consultată lista numerelor de telefon din fiecare județ unde vă puteți programa pentru imunizare, informează Sputnik.