BUCUREŞTI, 3 ian — Sputnik. Journal of the American Medical Association (JAMA), Internal Medicine, a publicat un studiu care relevă faptul că cei care fac mişcare numai în weekend, spre deosebire de cei inactivi, își reduc riscul de mortalitate cardiovasculară până la vârsta precoce de 41 de ani, relatează Agerpres.
În cazul persoanelor care fac mai puțin exercițiu fizic decât minimul de 150 de minute, riscul bolilor cardiovasculare este redus cu 37%. Totodată, riscul de a muri de cancer scade cu 18% la sportivii "de weekend" care fac peste 150 de minute de activitate fizică, față de 21% în cazul celor care fac sport regulat în timpul săptămânii.
Riscul mortalităţii precoce scade cu doar 14% în cazul celor care fac mișcare numai în weekend. Studiul a fost realizat în 9 ani pe 64.000 de persoane din Marea Britanie.
Vârsta medie a participanților la studiu a fost de 59 de ani. În proporție de 90% din cei chestionaţi au fost albi, iar 46% femei.
"Aceste rezultate sunt foarte încurajatoare, pentru că activitatea fizică o dată sau de două ori pe săptămână este legată de un risc mai mic de mortalitate precoce chiar și în rândul persoanelor al căror nivel de activitate este mai mic decât cel recomandat", afirmă Emmanuel Stamatakis, principalul autor al studiului, profesor în cadrul Universității din Sydney, Australia.
Pentru a reduce riscul mortalităţii precoce, OMS estimează că sunt necesare cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, sau 75 de minute de exercițiu susținut.
În acest studiu, 95% dintre persoane practicau un sport și 31% mergeau pe jos în ritm susținut sau moderat.
BUCUREŞTI, 23 ian – Sputnik. Pentru a vă simți în formă, este în primul rând important să nu uitați plăcerea de a mânca, pentru a calcula obsesiv aportul de calorii din farfurie, sfătuiește un nutriţionist de pe platforma Ldpeople, citat de Sputnik France.
Într-adevăr, sentimentul de satisfacție după o masă bună determină secreția de hormoni care ajută la digerarea corectă a alimentelor. Stresul, pe de altă parte, are întotdeauna un efect negativ.
Totuşi, o dietă echilibrată este importantă. Raţiile de proteine, fibre, suc de lămâie, lipide bune și zaharuri (de preferință lente) trebuie armonizate.
Cantitatea necesară de vitamine și fibre este asigurată de fructele și legumele de sezon. Peştele conține substanțe nutritive esențiale pentru creier și lipide utile. Pe de altă parte, mesele gătite sunt destul de sărace în proteine, vitamine și fibre.
Totuşi, atunci când gătiți acasă, este recomandabil să adăugați suc de lămâie la porţiile de mâncare pentru a vă menține în formă.
Profesioniștii din domeniul sănătății vorbesc despre beneficiile consumului zilnic de suc de lămâie în apă călduță pe stomacul gol. Însă prioritatea este să beți 1,5 litri de lichide neîndulcite pe zi. Prin urmare, este mai bine să începeți cu acest obiectiv.
În ceea ce privește gustările între mese, depinde de metabolismul fiecărei persoane. Unii oameni au nevoie de puțin „combustibil” între mese. Important este să evitaţi zahărul şi dulciurile, care nu este bune pentru organism, şi să optaţi pentru un fruct.
BUCUREȘTI, 22 ian - Sputnik. Specie vegetală aproape misterioasă, măslinul hrănește oameni și alte ființe cu fructele sale atât de neobișnuite în dulcea lume a fructelor.
Atât fructele, cât și uleiul se bucură de o tot mai mare atenție din partea consumatorilor, motiv pentru care eforturile de creștere a producției de măsline au antrenat întinderea suprafețelor cultivate cu măslini, ameliorarea varietăților și a soiurilor, perfecționarea metodelor de preparare.
Cu toate acestea sunt și unele recomandări față de consumul de măsline, indeosebi față de cele înnegrite artificial.
Potrivit specialiștilor, măslinele negre sunt foarte des colorate, înnegrite cu două substanțe speciale, care în timp, pot duce la îmbolnăviorea gravă a ficatului. Iată de ce trebuie să ai grijă când cumperi măsline negre.
Consumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric. Aceasta e concluzia îngrijorătoare la care au ajuns experiții.
Măslinele înnegrite prin oxidare sunt obţinute din măsline verzi sau blonde cu ajutorul gluconatului feros sau a lactatului feros, doi aditivi alimentari care pot afecta în mod grav mucoasa gastrică.
Colorarea măslinelor cu aditivi feroşi nu este ilegală atât timp cât cantitatea de aditivi folosită nu depăşeşte limitele permise.
E579 – gluconatul feros este un stabilizator artificial de culoare, care în combinație cu oxigenul, declanșează reacția de oxidare în urma căreia măslinele verzi sau blonde devin negre. Gluconatul feros provoacă eroziuni la nivelul mucoasei esofagului și stomacului.
E585 – lactatul feros este un stabilizator artificial de culoare, având același rol tehnologic și aceleași reacții adverse ca ale gluconatului feros.
Potrivit nutriționiștilor, dintr-o sută de grame de măsline asimilăm 15 miligrame de fier, adică exact necesarul zilnic de fier.
Săptămâna aceasta a fost marcată de mai multe evenimente - de la inaugurarea noului președinte al SUA, Joe Biden, până la explozii, exerciții militare, noi lockdownuri.
Sputnik vă propune o selecție de imagine care reprezintă cel mai bine perioada 16-22 ianuarie.
Ciocniri între migranții hondurezi și forțele de ordine din Guatemala. 17 ianuarie 2021
Soldat al armatei indiene în paradă la Delhi 18 ianuarie 2021
Acțiune de protest împotriva măsurilor de combatere a pandemiei în Viena
Copii se dau de-a șuiul în Turcia, districtul Balat. 18 ianuarie 2021
Orchestra de la Howard University Showtime cântă înaintea paradei Joe Biden Inauguration Day din Washington DC. 20 ianurie 2021
Donald și Melania Trump părăsesc Casa Albă
O tânără (Samantha Bailey) își face un selfie cu un bărbat în costum de dinozaur. 15 ianuarie 2021
Alpinistul paraplegic Lai Chi-wai încearcă să urce pe Turnul Nina din Hong Kong. 16 ianuarie 2021
O femeie trece pe lângă un graffiti pe un zid al cimitirului Sal Nicolas Tolentino în municipiul Iztapalapa, Mexic. 15 ianuarie 2021
Un cal islandez și poni Shetland se joacă într-o fermă de cai din Wehrheim, de lângă Frankfurt, Germania. 18 ianuarie 2021.
O fetițe privește printr-o ușă întredeschisă în orașul Gondar, Etiopia. 17 ianuarie 2021
Molly Cesanek și Yehor Yehorov evoluează în timpul dansului liber la Campionatele SUA de patinaj artistic, sâmbătă, 16 ianuarie 2021, în Las Vegas.
Pompierii la locul exploziei în centrul Madridului. 20 ianuarie 2021
Zeci de crocodili la o fermă abandonată în valea râului Iordan, în apropierea așezării Petzael. 18 ianuarie 2021.
Președintele ales al SUA, Joe Biden și soția lui, Jill Biden, în timpul depunerii jurământului. 20 ianuarie 2021
Steaguri așezate de-a lungul National Mall, cu Monumentul Washington în spatele lor, înainte de inaugurarea președintelui ales Joe Biden și a vicepreședintelui ales Kamala Harris, luni, 18 ianuarie 2021, la Washington.
Credincioși în timpul Bobotezei scăldându-se în râul Istra lângă Sfânta Înviere Mănăstirea Stavropegială Ierusalimul Nou din regiunea Moscovei
Erupția vulcanului Etna, Italia. 19 ianuarie 2021
Susținătorii partidului Mișcării Naționale de Rezistență din Uganda (NRM) sărbătoresc victoria președintelui Yoweri Museveni la alegerile generale încheiate la Kampala, Uganda, 16 ianuarie 2021.
O clădire guvernamentală avariată după cutremurul din Mamuju, Sulawesi de Vest, Indonezia. 16 ianuarie 2021
Exerciții militare în Iran. 19 ianuarie 2021
Cascadorul realizează un tur de forță în „Wall of Death“, în timpul festivalului MAGH Mela în Allahabad. 20 ianuarie 2021
O femeie poartă mască la intrarea într-un centrul comercial din Beijing
Copiii se joacă în tabăra Umm Jurn pentru strămutați, în apropierea satului Kafr Uruq, în provincia Idlib, aflată în partea de nord a Siriei, la 17 ianuarie 2021.
Un bărbat aleargă pe o plajă în timpul unui al treilea lockdown național COVID-19 în Ashkelon, Israel, 18 ianuarie 2021.