BUCUREȘTI, 31 dec – Sputnik. Taraful Rutenilor, o trupă formată din tineri ambițioși, dovedește că talentul și munca reprezintă cu adevărat rețeta succesului.
Tinerii au participat la foarte multe evenimente, fiind unii dintre invitații Ambasadei Rusiei în România. De altfel, la Ambasada Rusiei de la București ei sunt invitați anual și susțin concerte, de Ziua Femeii.
Nu este, însă, unicul loc în care Taraful Rutenilor are spectacole, ei fiind invitați și la
Taraful Rutenilor a luat naștere în urmă cu trei ani, trei ani și jumătate, la inițiativa lui Livius Lauruc, managerul trupei, din dorința de a se face muzică de calitate.
Corespondentul Sputnik a stat de vorbă cu Carmen, solista trupei, care a dezvăluit câteva dintre secretele reușitei, dar a făcut și un dar tuturor cititorilor noștri, prin fredonarea unei bucăți muzicale în finalul interviului.
”Cred că atunci când faci ceea ce-ți place, eu cred că succesul vine. Important e să muncești într-una și să nu renunți niciodată”, spune Carmen.
Una din piesele care s-a bucurat de mare succes este ”Ziua în care tu m-ai sărutat”. În mai puțin de două luni, piesa a înregistrat peste cinci milioane de vizualizări.
Publicul țintă al Tarafului Rutenilor este, spune Carmen, cel care apreciază munca lor și care se distrează împreună cu ei.
Utilizate eficient, rețelele de socializare ne ajută să vindem un produs, să facem mai mulți bani sau să devenim renumiți. Pentru aceasta este suficient să aplicăm simple tehnici de marketing, să transmitem mesaje coerente și ingenioase și să avem răbdare. Despre pașii care trebuie urmați, în acest scop, a vorbit în cadrul emisiunii ”Sputnik Matinal”, Vadim Cușnir, manager al comunității Social Media în Culise.
Persoanele care încep afaceri mici sunt încurajate să facă, periodic, live-uri pe rețelele de socializare. Această tehnică atrage atenția publicului care, ulterior, va solicita sau va recomanda produsul sau serviciul promovat.
”Există așa o persoană care se numește Corina. Ea face cursuri de engleză. În decurs de jumătate de an a devenit cunoscută în Chișinău datorită live-rilor pe rețeaua de socializare. O dată în săptămână ea făcea un live și vorbea despre activitatea ei. În prezent, ea este tăguită de fiecare dată când cineva se interesează despre cursuri de limba engleză. Ce a ajutat-o pe ea? Faptul că făcea constant live și vorbea despre activitatea ei”, a povestit Vadim Cușnir.
Storytelling este o altă tehnică de promovare eficientă a unei activități pentru rețelele de socializare. Aceasta reprezintă o poveste despre activitatea unei persoane sau instituții, relatată simplu și captivant.
”Povestești de ce ești implicat în această activitate. Vorbești despre dificultățile prin care ai trecut, cu ce provocări te confrunți și care este feedback-ul clienților. Este cea mai ușoară metodă de a atrage atenția. Textul trebuie să fie scurt și să respecte acea structură predată în școală: introducere, cuprins și încheiere. Începutul unui storytelling trebuie să fie captivant. Fie începem cu un citat, fie cu o întrebare. Iar în text trebuie să se regăsească mesajul din citat sau răspunsul la întrebare”, a precizat Vadim Cușnir.
Ce greșeli trebuie evitate în procesul de promovare a unei afaceri pe rețelele de socializare aflați din interviu.
Autor: Maria Dimineț
BUCUREȘTI, 23 ian - Sputnik. Platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro a înregistrat în perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 - 23 ianuarie, orele 09:00 programări pentru un număr de 829.349 persoane din etapa a II-a de vaccinare. Dintre aceștia, 340.885 adulți sunt adulți peste 65 ani, 184.916 persoane cu afecțiuni cronice și 303.548 angajați din domenii esențiale.
Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
- individual direct în platformă - 323.779 de persoane
- prin intermediul medicilor – 150.290 de persoane
- telefonic, prin Call Center - 93.017 de persoane
- prin intermediul angajatorului - 262.263 de persoane din domenii esențiale.
De altfel, premierul Florin Cîţu a afirmat astăzi despre campania de vaccinare că aceasta merge bine și a precizat că își păstrează obiectivul ca 10,4 milioane de români să fie vaccinaţi, cu ambele doze, până la sfârşitul lunii septembrie.
"Campania de vaccinare merge bine. Toate ţările depind de numărul de doze de vaccin. Totuşi, datele arată clar că România este printre ţările care au pregătit foarte bine această campanie. Continuăm în acelaşi ritm şi păstrăm obiectivul de a vaccina 10,4 milioane de români, cu ambele doze, până la sfârşitul lui septembrie şi cel puţin 1,2 milioane români, cu ambele doze, până la 29 martie", a scris premierul astăzi pe Facebook.
Totodată, premierul a repetat importanţa respectării "peste tot şi tot timpul" a regulilor de protecţie anti-coronavirus. El a arătat că doar în acest mod s-a redus numărul de infectări.
BUCUREȘTI, 24 ian - Sputnik. Guvernul pakistanez a autorizat utilizarea de urgență a vaccinului rus Sputnik V și a dat aprobarea unei companii farmaceutice locale pentru a importa și distribui medicamentul, a raportat ziarul Dawn, cu referire la reprezentantul oficial al țării.
Demnitarul a menționat că vaccinul rusesc a fost al treilea medicament aprobat pentru utilizare.
"Într-o întâlnire găzduită de Consiliul de Înregistrare al Administrației pentru Controlul Medicamentelor din Pakistan (Drap), un alt vaccin a primit, de asemenea, o autorizație de urgență - a fost dezvoltat cu sprijinul Fondului rus de investiții directe", a explicat oficialul.
Acesta a ma subliniat, de asemenea, că compania farmaceutică locală AGP va fi singurul importator și distribuitor al vaccinului rus.
Anterior, a devenit cunoscut faptul că autoritățile pakistaneze au autorizat utilizarea de urgență a vaccinului AstraZeneca și a medicamentului companiei chineze Sinopharm.
Vaccinul rusesc Sputnik V a fost înregistrat de Ministerul Sănătății în august 2020. Acesta a fost dezvoltat de Centrul de Cercetare pentru Electrochimie Gamaleya împreună cu RDIF pe baza unor vectori bine studiați ai adenovirusului uman. Eficacitatea vaccinului - mai mare de 90%.