Carantină de Constanța

Carantină prelungită în Constanța: Restricții de Crăciun și Revelion

371
Municipiul Constanța continuă să rămână în carantină, măsura fiind prelungită pentru o perioadă de 14 zile. Ea intră în vigoare de astăzi, 18 decembrie 2020, ora 20.00. Ce alte restricții sunt impuse.

BUCUREȘTI, 18 dec – Sputnik. Constănțenii vor petrece Crăciunul și Revelionul 2020 în carantină, după ce autoritățile locale au decis prelungirea măsurii pentru o perioadă de două săptămâni.

În această seară, la ora 20.00, intră în vigoare măsura de prelungire a carantinei zonale.

Prefectura Constanța informează că prelungirea carantinei zonale cu alte 14 zile a fost adoptată de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – CJSU - la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică - DSP, ordinul fiind semnat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă - DSU, Raed Arafat. Rata de infectare cu noul coronavirus era, joi, de 8,67 la mia de locuitori în municipiul Constanţa.

În context, Prefectura Constanţa a anunţat adoptarea de noi măsuri pentru prevenirea şi limitarea infectării cu SARS-CoV-2 pe raza municipiului şi înăsprirea controalelor în oraşul care se află în carantină din data de 20 noiembrie, informează agerpres.ro.

Începând de astăzi, 18 decembrie 2020, forţele de ordine şi celelalte instituţii de control trebuie să intensifice controalele pentru verificarea motivului deplasării în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, cât şi verificarea operatorilor economici referitor la îndeplinirea interdicţiilor impuse.

În judeţul Constanţa sunt în carantină zonală 12 localităţi - Ovidiu, Constanţa, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Techirghiol, Valu lui Traian, Năvodari, Eforie, Cernavodă, Cumpăna, Târguşor şi Grădina, iar incidenţa cazurilor de infectare, pe judeţ, era, joi, de 5,95 la mia de locuitori.

Autoritățile române, noi restricții

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 60 din data de 17 decembrie 2020, privind aprobarea listei țărilor pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru în contextul pandemiei de COVID-19.

De asemenea, ceremoniile oficiale definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autoritățile și instituțiile publice în spații închise, precum și întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, ședințe, reuniuni de lucru pregătitoare/ședințe ale Guvernului/comisiilor, se pot desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care participă;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;

d) aerisirea încăperilor pentru o perioadă de cel puțin 10 minute la un interval de timp de cel mult 2 ore;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Activitățile organizate în spații deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane și respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară activitatea;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării activității; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat

Potrivit Hotărârii nr. 60/17 decembrie 2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, lista țărilor /zonelor cu risc epidemiologic ridicat cuprinde: Serbia, Georgia, Croația, Lituania, Luxemburg, Muntenegru, San Marino, Slovenia, Belize, Statele Unite ale Americii, Andorra, Jersey, Curaçao, Suedia, Ungaria, Panama, Elveția,  Liechtenstein, Macedonia de Nord, Cehia, Azerbaidjan, Puerto Rico,  Palestina, Olanda, Polinezia Franceza, Cipru, Bulgaria, Portugalia, Danemarca, Slovacia, Turcia, R. Moldova, Austri,a Armenia, Letonia, Estonia, Iordania.

371
Tagurile:
Revelion, Crăciun, Restricții, Constanța, carantină
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1530)
Polițist. Poliția română

Polițistul care coordonează activitatea anti-Covid, prins la chef în Centrul Capitalei

42
Ofițerul care coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei la nivelul Poliției Capitalei a ajuns cercetat de Poliție după ce a fost prins la o petrece în Centrul Vechi.

BUCUREȘTI, 23 ian - Sputnik. Un comunicatul IGPR de astăzi anunță că polițiștii din cadrul Poliției Capitalei au depistat ieri seară, la un restaurant din Centrul Vechi, în interior, 27 de persoane, printre care și un ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București.

„Urmare a datelor avute la dispoziție, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile față de ofițerul respectiv, pentru a se stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare și a vinovăției, sub aspectul încălcării îndatoririlor care revin profesiei de polițist, prevăzute de Legea nr. 360/2002, având în vedere că acesta este și desemnat, la nivelul Poliției Capitalei, să coordoneze activitățile specifice de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”, se precizează în comunicat.

Mai mult, una dintre persoanele depistate la petrecere figura carantinată în județul Călărași, din data de 16 ianuarie, astfel că polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Oamenii legii au amendat 25 de clienți cu 17.500 de lei și au aplicat o sancțiune 5.000 de lei operatorului economic în incinta căruia au fost depistate persoanele.

Dincolo de tonul sec al comunicatului, faptele sunt mai grave. Astfel, polițiștii Sectorului 3 au descins aseară la Hanul lui Manuc surprinzând o petrecere în interior, interzisă în această perioadă, la care participau șefi din Poliția Capitalei și procurori.

Oamenii legii au numărat 27 de persoane care consumau alcool în interior, iar printre aceștia se aflau comisar-șef Radu Gavriș, director general adjunct al Poliției Capitalei, împreună cu Ioan Costel, Alexandru Solatan și procurorii Florin Baran Florin și Codruț Popoiu de la Parchetul Tribunalului București.

42
Tagurile:
COVID-19, polițist
Tematic
Covid 19 a ucis mai mulți americani decât al doilea război mondial
Putin și șeful Consiliului UE au discutat despre lupta comună împotriva COVID-19
UE cere evitarea călătoriilor între țările membre din cauza noilor mutații ale Covid 19

Загрузка...
Anti fumat

Alimentele care te ajută scapi de fumat

138
(reînnoit 13:12 23.01.2021)
Cei care au hotărât să renunțe la fumat trebuie să ia în considerație faptul că pentru a scăpa de dependența de nicotină, trebuie să grăbească procesul de curățire a organismului de toxine.

BUCUREȘTI, 23 ian— Sputnik. Persoanele care dorec să scape cât mai rapid de dependența de nicotină, trebuie să grăbească procesul de curățire a organismului de toxine.

Potrivit specialiştilor, poftele pe care le resimt persoanele care renunţă la fumat se împart în două categorii: pofte fizice şi pofte psihologice.

Poftele fizice sunt reacţii ale organismului ca urmare a lipsei de nicotină, care se pot manifesta prin anxietate şi o uşoară tensiune la nivelul gâtului sau stomacului.

Poftele psihologice sunt declanşate de evenimentele de zi cu zi, cum ar fi o sarcină dificilă la job, o ceartă cu iubitul sau traficul blocat. Activităţile precum şofatul, mâncatul şi băutul de cafea sau alcool pot, la rândul lor, să dea naştere unei reacţii de „poftă de ţigară”, deoarece sunt percepute ca activităţi relaxante.

De aceea, persoanele care au hotărât să renunțe la fumat trebuie să ia în considerație faptul că pentru a scăpa de dependența de nicotină, trebuie să grăbească procesul de curățire a organismului de toxine.

Iar pentru a scăpa mai rapid de această dependență, specialiștii vin cu o listă de alimente care vor ajuta la restabilirea organismului într-o perioadă mai scurtă de timp.

Broccoli

Bogat în vitaminele C şi B5, broccoli elimină nicotina din organism. 

Portocale 

Fumatul scade nivelul de vitamina C din organism iar consumul de portocale va readuce această vitamină în corpul tău. 

Suc de morcovi 

Dacă fumezi o ţigară, nicotina va rămâne în organismul tău preţ de 3 zile. Vitaminele A, C, K şi B din sucul de morcovi elimină nicotina. 

Spanac 

Conţine acid folic, iar despre nicotină se ştie că duce la crearea unui deficit de acid folic. 

Kiwi 

Te vitaminizează şi ajută la eliminarea nicotinei.

Apă 

Fumatul deshidratează organismul. Studiile dovedesc că este mai uşor să renunţi la fumat dacă începi să consumi mai multă apă.

138
Tagurile:
alimente, Fumat

Загрузка...

Spania: Furtuna Hortense a făcut ravagii la Madrid - Video

0
(reînnoit 16:30 23.01.2021)
Vineri, furtuna Hortense a cauzat pagube în mai multe părți ale capitalei spaniole Madrid - acoperișul unei case a fost smuls.

În clipul video se poate vedea cum salvatorii îndepărtează acoperișul unei clădiri, care a fost smulsă de vânturile puternice din timpul nopții, în cartierul Vallecas. De asemenea, pot fi observate deteriorări ale zidului din piața Plaza de Cibeles, lucrătorii îndepărtând resturile.

Agenția Meteorologică de Stat (Aemet) a anunțat că s-ar putea ca sâmbătă să lovească o altă furtună, numită Ignacio.

 

0
Tagurile:
Furtună, Spania

Загрузка...