Mihai Budeanu, 3 SUD EST

Confirmat - Mihai de la 3 Sud Est e internat cu COVID

139
Îndrăgitul artist este infectat cu noul coronavirus și acum se află internat la Terapie Intensivă, la Spitalul Municipal din Medgidia. Ce agravează starea cântărețului.

BUCUREȘTI, 20 nov – Sputnik. Lumea spectacolului din România este în stare de șoc, după ce Mihai Budeanu, unul din membrii trupei 3 Sud Est, a ajuns la spital, fiind infectat cu noul coronavirus.

Artistul, în vârstă de 44 de ani, este la Terapie Intensivă, la Spitalul Municipal Medgidia.

Starea sa este delicată în aceste momente, iar medicii spun că are nevoie de plasmă.

”Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secția de Terapie Intensivă. Necesită plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat un medic din cadrul unității spitalicești din Mangalia, potrivit evz.ro.

Mihai a fost internat la Spitalul Municipal Mangalia, spital suport COVID, însă în cursul zilei de ieri, 19 noiembrie 2020, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia.

Nu a fost intubat, notează profm.ro.

Artistul respiră foarte greu, din cauza greutății, au mai declarat surse medicale.

Trupa 3 Sud Est a fost una dintre cele mai de succes formații românești, bătând recorduri la vânzări: 800.000 de casete audio și CD-uri vândute în toată țara.

de curând a venit și confirmarea pe pagina oficială de FB a trupei.

139
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1409)
Ion Chicu

Ziua Națională a României - mesajul premierului Ion Chicu

16
Prim-ministrul român Ludovic Orban a primit mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a României de la premierul Ion Chicu.

Mesaj de felicitare și mulțumiri pentru sprijinul României acordat Repubicii Moldova a adresat prim-ministrul Ion Chicu omologului său de la București, cu ocazia Zileni Naționale a României. În mesajul său, Ion Chicu a felicitat poporul român cu această ocazie și a dorit tuturor românilor sănătate, bunăstare, succes și un viitor prosper.

„În numele Guvernului şi al meu personal, Vă adresez cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia Zilei Naționale a României. Pe lângă urările de prosperitate venim și cu mulțumiri pentru sprijinul frățesc de care am beneficiat pe parcursul mai multor ani și, în mod special, în acest an marcat de mai multe crize. Mulțumesc poporului român care este mereu aproape de noi și mizăm în continuare pe suportul acordat Republicii Moldova în calea integrării europene”, este precizat în mesajul oficial al lui Ion Chicu.

Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, începând din 1990, la data de 1 Decembrie. În acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, Ziua Naţională va fi marcată la nivelul întregii Românii cu respectarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus, în unele cazuri evenimentele  vor avea loc exclusiv online.

16
Tagurile:
Mesaj, Ion Chicu, Ziua Națională a României

Загрузка...
Alba Iulia

Carantină prelungită pentru Sibiu și Alba Iulia

22
De 1 decembrie 2020, o serie de orașe din Transilvania continuă să rămână în carantină. Autoritățile au decis prelungirea măsurii pentru încă o săptămână, ca urmare a faptului că rata de incidență a rămas ridicată.

BUCUREȘTI, 1 dec – Sputnik. Rata de incidență crescută a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Începând de ieri dimineață de la ora 5.00, autoritățile au decis prelungirea carantinei în municipiul Sibiu, dar și în orașele Cisnădie și Tălmaciu, precum și în localitatea Șelimbăr pentru o perioadă de șape zile. Vorbim despre decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență adoptată duminică, 29 noiembrie 2020.

Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns la 11,22 la mia locuitori pentru municipiul Sibiu şi de 11,23 pentru localitatea Şelimbăr.

În orașul Cisnădie se înregistrează o rată de 7,75 cazuri la mia locuitori, în Tălmaciu rata este de 10.33 cazuri la mia locuitori.

Digi24.ro informează că o altă decizie a CJSU Sibiu stabilește instituirea carantinei în satul Mârşa, unde se înregistrează o rată de infectare de 9,49 la 1000 locuitori.

Aici, carantina se instituie pentru 14 zile, începând tot de luni, de la ora 5.00.

Carantină prelungită și în Alba Iulia

Prima zi a lunii decembrie vine cu continuarea restricțiilor pentru municipiile Alba Iulia, Blaj și comuna Ciugud. Carantina a fost prelungită pentru o perioadă de 7 zile, pentru că în aceste localități rate de incidență rata de incidență a rămas crescută.

Şase unități administrativ teritoriale din Alba - municipiile Alba Iulia, Blaj şi Sebeş, oraşele Abrud şi Cugir şi comuna Ciugud - s-au aflat în carantină pentru 14 zile, începând din 17 noiembrie până în 30 noiembrie inclusiv.

Duminică, 29 noiembrie 2020, la propunerea Direcției de Sănătate Publică Alba Iulia, Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență a avizat favorabil Analizele de risc aferente acestor UAT - uri, cu excepţia Cugirului, unde incidenţa era de 6,50, pentru care a şi dispus măsura carantinării.

Luni, 30 noiembrie 2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a decis, printre altele, neprelungirea carantinei începând din 1 Decembrie în Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Abrud şi Ciugud. Ulterior, după o recomandare din partea INSP de revizuire a analizelor întocmite pentru UAT - urile cu incidenţă mare (Blaj - 10,01, Alba Iulia - 8,29, Ciugud - 10,72), specialiştii DSP Alba au revizuit şi au retransmis analizele respective, precizează hotnews.ro.

22
Tagurile:
Alba Iulia, Sibiu, carantină, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1409)

Загрузка...

Lăsat spre nimicire talibanilor: SUA părăsesc Afganistanul

0
(reînnoit 09:15 01.12.2020)
SUA și-au închis cel puțin 10 baze militare din Afganistan după semnarea acordului cu mișcarea ”Taliban” (interzisă în Rusia). Acest lucru a fost anunțat de The Washington Post, citând oficiali americani și afgani anonimi.

Potrivit publicației, bazele închise sunt situate în provinciile marcate de instabilitate din Afganistan. SUA și talibanii au semnat un acord de pace istoric în februarie 2020.

Potrivit uneia dintre condiții, americanii s-au angajat să-și retragă trupele din țară în termen de 14 luni de la semnarea tratatului.

Anterior, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor reduce semnificativ numărul trupelor americane în Afganistan. Potrivit oficialilor, până la jumătatea lunii ianuarie, numărul acestora ar putea fi redus de la 5.000 la 2.500.

0
Tagurile:
video, SUA, Afganistan

Загрузка...