Ninsoare în București. Foto simbol

Meteo: Ninsori în România: - 7 grade noaptea trecută

280
Meteorologii anunță că mare parte a României este vizată de o informare meteo de ploi, ninsori și vânt puternic începând de astăzi după amiază până mâine seară.

BUCUREȘTI, 20 nov – Sputnik. Vremea rea pune stăpânire pe România. Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie anunță că, începând din după amiaza zilei de astăzi, 20 noiembrie 2020 și până mâine seară, 21 noiembrie 2020, cea mai mare parte a României este vizată de o informare meteo de ploi, ninsori și vânt puternic.

În intervalul 20 noiembrie, ora 12:00 - 21 noiembrie, ora 17:00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 - 20 litri/mp.

În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia, informează meteoromania.ro.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40 - 50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea.

La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

Nici Bucureștiul nu este scutit de vreme rea. Meteorologii anunță că ne așteaptă un week-end mohorât și rece în Capitală, cu ploi pe parcursul nopții și cu intensificări moderate ale vântului. Temperaturile se vor situa între 4 și maxim 10 grade Celsius.

Cerul va prezenta înnorări, iar în cursul nopţii va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul intervalului, când viteza la rafală va atinge 35 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade, relatează dcbusiness.ro.

Mâine, 21 noiembrie 2020, între orele 8:00 şi 17:00, vremea se va răci, iar cerul va fi mai mult noros şi temporar va mai ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade Celsius.

În România, în această dimineață cele mai mici temperaturi -8 grade Celsius s-au înregistrat în Călimani,  – 7 grade Celsius în zona Carpaților Meridionali, la Vârful Omu și la Bâlea Lac – 6 grade Celsius. Și la Întorsura Buzăului a fost frig, -6 grade Celsius.

 

Temperatura resimțită a aerului în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2020 în România (Harta)
Temperatura resimțită a aerului în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2020 în România (Harta)

Temperaturi negative s-au mai înregistrat, de asemenea, și în Carpații Occidentali. În restul țării s-au înregistrat temperaturi pozitive.

În Buzău, Zimnicea, Lugoj, Poiana Stampei termometrele au indicat zero grade Celsius.

 

280
Dinamo Kiev a revenit în Liga Campionilor după 4 ani

Lucescu critică din nou arbitrajul! Decizie incredibilă luată de UEFA!

61
(reînnoit 16:51 01.12.2020)
Antrenorul echipei Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a prefaţat duelul de miercuri cu Juventus Torino şi nu a ratat ocazia de a critica din nou tehnologia VAR.

”Mi-am exprimat opinia chiar de la început, când UEFA a reunit tehnicienii din toată Europa. I-am spus atunci lui Michel Platini că sunt împotriva introducerii VAR, pentru că fotbalul își pierde frumusețea și dinamismul”, a declarat tehnicianul român.

Nu este prima dată când Mircea Lucescu a criticat tehnologia VAR. S-a mai întâmplat şi după eşecul de pe terenul Barcelonei, scor 1-2.

UEFA a reacționat și a numit-o pe Stephanie Frappart arbitru la Juventus - Dinamo Kiev. Franțuzoaica de 36 de ani devine prima femeie din istorie care va conduce un meci în Liga Campionilor! Frappart a condus și Supercupa Europei din 2019, dintre Liverpool și Chelsea.

Fosta echipă a lui Mircea Lucescu, Șahtior Donețk va găzdui astăzi campioana Spaniei, Real Madrid. Jocul de la Kiev va consemna a cincea partidă consecutivă condusă de Ovidiu Hațegan în acest sezon al UEFA Champions League. Astfel, centralul arădean devine singurul arbitru din lume care reușește această performanță.

În cealaltă partidă a grupei, Ferencvaros va primi replica lui FC Barcelona. Antrenorul catalanilor, Ronald Koeman îl va odihni din nou pe Lionel Messi.

Cel mai tare meci al zilei este cel dintre Atletico Madrid și Bayern Munchen. Partida va începe de la ora 22:00 și va fi transmisă de Prime în Republica Moldova și Digi Sport în România.

Borussia Monchengladbach va întâlni Inter Milano pe teren propriu. Cu o seară înaintea meciului, fanii lui Gladbach au mers la hotelul unde sunt cazați elevii lui Antonio Conte și au aprins artificii, pentru a-i trezi pe aceștia. Spectacolul pirotehnic a avut loc la ora 4 dimineața și a durat cinci minute, fiind destul pentru a-i enerva pe jucători.

61
Tagurile:
Kiev, Dinamo, Mircea Lucescu

Загрузка...
Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020

VIDEO: Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Națională

101
Ziua Națională a României nu este marcată astăzi ca de obicei, cu fast și parade militare, ci cu unele manifestații la București și Alba Iulia, dar cu public foarte puțin, din cauza pandemiei de coronavirus și restricțiile impuse de autoritățile române.

Vă prezentăm mai jos discursul președintelui României, Klaus Iohannis, ținut la cu prilejul Zinei Naționale pe 1 decembrie 2020.

„Dragi români,

În această piață, care a fost martora atâtor sărbători, astăzi suntem mult mai puțini ca de obicei.

Cadența militarilor, bucuria din ochii copiilor, ridicați în brațe de părinți sau bunici emoționați, sunt imagini de care ne este dor și pe care vrem să le revedem cât mai curând posibil.

În acest cadru în care ne aflăm acum, vegheați la fel ca în anii precedenți de Arcul de Triumf, acest simbol al sacrificiului și al speranței națiunii române, urez La Mulți Ani românilor, oriunde s-ar afla ei, sănătate și optimism!

Niciodată în ultimele decenii n-am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă.

Criza sanitară care a schimbat viața planetei, pandemia de COVID-19 care ne-a afectat și pe noi, ne obligă să marcăm Ziua Națională în alte registre decât cele obișnuite.

Ca în atâtea momente definitorii ale zbuciumatei noastre istorii, în fiecare zi, bărbați și femei, plini de curaj și de dârzenie, luptă cu pandemia și, prin salvarea altor români, duc, de fapt, mai departe idealurile de unitate și unire, în spirit și acțiune, care s-au împlinit în acel neasemuit 1918.

De la începutul pandemiei, suntem fizic distanțați unii de alții, ne vedem mai rar și resimțim absența interacțiunii cu cei dragi, iar granițele par din nou a ne despărți.

Și totuși, nimic nu ne poate ține departe, în spirit, pentru a rememora marea realizare de acum mai bine de 100 de ani, nimic nu ne poate împiedica să ne aducem aminte, astăzi, de toți cei care, cu credință, viziune, abnegație și jertfă, au contribuit la desăvârșirea Statului român modern.

Doamnelor și domnilor,

Istoria României, aidoma celei a Europei căreia îi aparținem, nu se aseamănă cu un marș triumfal și nu a fost niciodată o succesiune luminoasă de evenimente fericite.

Dimpotrivă, istoria noastră a fost marcată de numeroase crize și etape dificile, care au amenințat de multe ori chiar viața oamenilor, libertatea poporului, identitatea comunităților și existența statului.

  • Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    © Inquam Photos / OCTAV GANEA
  • Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    © Inquam Photos / OCTAV GANEA
  • Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    © Inquam Photos / OCTAV GANEA
  • Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    © Inquam Photos / OCTAV GANEA
  • Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    © Inquam Photos / OCTAV GANEA
  • Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020
    © Inquam Photos / OCTAV GANEA
1 / 6
© Inquam Photos / OCTAV GANEA
Participarea lui Klaus Iohannis la Ziua Națională a României, 1 decembrie 2020

Bunicii și părinții noștri au trecut prin războaie, s-au confruntat cu dezastre naturale, au suportat foametea, au trăit perioade de gravă tensiune socială și au fost victime ale celor mai întunecate regimuri politice.

Hotărârea lor, curajul, capacitatea de sacrificiu, voința de a trăi liberi și în pace au făcut însă posibilă surmontarea tuturor acestor grele încercări, în pofida provocărilor aproape de neimaginat.

Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918, Revoluția Română din Decembrie 1989, integrarea în NATO și aderarea la Uniunea Europeană sunt bornele României democratice de astăzi.

Niciuna dintre aceste realizări nu s-a produs de la sine, iar generațiile care le-au înfăptuit au crezut mereu, cu deplină convingere, că România pe care au visat-o este un proiect realizabil prin muncă, solidaritate și sacrificiu.

În urmă cu 102 ani, la Alba Iulia s-a decis unirea Transilvaniei cu România. Cine și-ar fi imaginat că acest moment de glorie avea să vină tocmai după un război cumplit, care a secerat sute de mii de vieți și după ce țara noastră fusese aproape ștearsă de pe hartă? Și totuși s-a întâmplat. Arcul de Triumf, lângă care ne aflăm acum, ne spune că izbânda vine când idealurile sunt înalte și sunt urmărite cu stăruință, el atestă că eroii au căzut la datorie pentru ca toți cetățenii acestei țări să cunoască o actuală, contemporană Cale a Victoriei, un viitor european, al securității, împlinirilor și prosperității.

Suntem datori să păstrăm, ca bunuri de cel mai mare preț, libertatea, unitatea și independența, câștigate cu prețul vieții de atâtea generații de înaintași, și să ne cinstim așa cum se cuvine eroii care au redat națiunii române mândria și onoarea.

Dragi români,

Eroii patrioți despre care am vorbit au demni urmași în prezent. Despre ei vreau să vă vorbesc și lor vreau să le dedicăm această zi.

În acest an, în care românii au avut de suportat consecințele pandemiei și măsurile restrictive menite să diminueze efectele acesteia, când am fost nevoiți, cu toții, să renunțăm la o viață normală pentru a ne proteja sănătatea, foarte mulți români curajoși s-au aflat în prima linie, luptându-se cu virusul și boala, pentru viața și sănătatea semenilor noștri.

Efortul tuturor a fost și este unul uriaș, privațiunile și modul în care ni s-a schimbat viața ne-au atins pe toți, însă durerea chinuitoare provocată de moartea celor dragi nu poate fi alinată de nimic.

Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical și toți cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar și către victimele acestui virus ucigaș și familiile lor.

Transmit, în numele Statului Român, toată aprecierea, respectul și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară.

Îmi exprim întreaga recunoștință față de fiecare român care sprijină efortul cadrelor medicale și al forțelor de ordine și siguranță publică.

Și, în numele tuturor românilor, vă mulțumesc pentru altruismul vostru și pentru că, în ciuda riscurilor enorme la care vă expuneți, vă părăsiți zi de zi căminele pentru a merge în spitale să salvați vieți.

Cunoaștem și simțim efortul colosal făcut, din martie încoace, de personalul medical și ne vom aminti întotdeauna de tributul greu plătit de medici, de asistente și de infirmiere, de asistenți medicali și de ambulanțieri. Îi vom cinsti mereu pe cei cărora noi toți le datorăm viața celor apropiați.

Totodată, felicit societatea civilă, care în toată această perioadă a fost un partener în lupta cu pandemia, printr-o mobilizare exemplară și răspunsul prompt oferit în multe situații disperate.

Fiecare epocă are momentul său culminant! Fiecare generație are eroii săi! Sunt convins că, în viitor, cei care astăzi sunt copii își vor aminti de acest efort național, așa cum noi îi evocăm azi pe cei care au făcut Unirea sau au ieșit în stradă în decembrie 1989.

Peste ani, vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei provocări.

Generațiile viitoare își vor aminti de omenia voastră, de curajul demonstrat, de imensele voastre sacrificii. Și ceea ce vă va face demni de respect nu va fi doar contribuția nobilă adusă cauzei umanitare, ci și valorile și idealurile noastre comune și faptul că suntem dispuși să luptăm pentru ele, la fel cum au făcut-o străbunicii noștri acum mai bine de un secol.

Dragi români,

Astăzi este nevoie, la fel ca în importantele momente pe care le cinstim de Ziua Națională, de implicarea fiecăruia dintre noi. Scopul nostru trebuie să fie sprijinirea eforturilor în vederea depășirii acestei perioade pline de provocări și implicarea într-un nou angajament pentru viitor.

Nu va fi ușor, dar sunt sigur că împreună, cu energie și responsabilitate, vom reuși să ne apropiem, cu fiecare zi, de o revenire la vremuri normale.

În întreaga Românie am văzut povești copleșitoare despre oameni care își dau mâna pentru a-i ajuta pe ceilalți, despre oameni care se oferă voluntari, despre oameni care donează continuu pentru spitale aflate în dificultate. Aceasta este unirea românilor din anul 2020!

Drumul nostru înainte nu va fi ușor. Împreună și solidară cu partenerii săi europeni, România vede în această perioadă de criză momentul unei reporniri a energiilor sale pentru creștere și prosperitate, pentru echilibru și pace. Acum este momentul să formulăm strategii responsabile și realiste, să reparăm acolo unde stricăciunile sunt profunde, să dezvoltăm proiecte ambițioase și de lungă durată acolo unde suntem în suferință de decenii.

Peste câteva zile, românii vor avea din nou ocazia să-și facă auzită vocea, prin vot, și să aleagă un nou Parlament.

E acel moment în care putem construi o Românie al cărei viitor să fie mai mult decât o promisiune, mai concret decât un vis și mai aproape decât orizontul speranțelor noastre. Un Parlament cu oameni onești, mai muncitori, mai buni.

Găsesc foarte potrivite cuvintele lui Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Unirii, care spunea că „deplina libertate și egala împărțire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.”

De acțiunile fiecăruia dintre noi depinde ca tinerele generații să trăiască în pace, prosperitate și stabilitate.

Amintind despre sacrificiul suprem al înaintașilor noștri și onorând memoria acestora, nu trebuie să ne temem de viitor. Viitorul îl construim împreună! La fel cum națiunea română a depășit atâtea momente dificile, sunt sigur că și de această dată vom reuși!

Uniți, solidari și hotărâți vom trece cu bine și peste această perioadă grea. Și când această pandemie va fi depășită, ne vom întâlni din nou. Vom fi împreună și vom spune că uniți am învins și că, orice vom avea de înfruntat mai departe, tot uniți vom învinge!

La mulți ani, România!

La mulți ani, dragi români!

Vă doresc multă sănătate!”

101
Tagurile:
coronavirus, Discurs, Klaus Iohannis

Загрузка...
Serghei Lavrov

Lavrov a comentat solicitarea lui Sandu privind retragerea trupelor ruse din Transnistria

0
(reînnoit 19:35 01.12.2020)
Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei Serghei Lavrov a comentat declarația președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, privind retragerea forțelor de menținere a păcii din Transnistria.

CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Șeful diplomației ruse consideră că retragerea pacificatorilor ruși din stânga Nistrului nu va soluționa diferendul transnistrean.

„Este dificil să înțelegem ce anume a avut în vedere doamna Sandu atunci când a anunțat necesitatea retragerii forțelor ruse de menținere a păcii, dar faptul că acest lucru nu va duce soluționarea conflictului este cert. Cu greu putem accepta o astfel de solicitare destul de iresponsabilă”, a declarat Serghei Lavrov. 

Șeful diplomației ruse a atras atenția că anume pacificatorii ruși au pus capăt fazei „fierbinți” a conflictului din stânga Nistrului și de atunci asigură „înghețarea” conflictului, care nu amenință pacea în regiune. 

„Noi auzim declarațiile ei (Maiei Sandu) conceptuale privind prioritatea orientării spre UE, dar auzim și faptul că ea își dorește să păstreze relații bune cu Federația Rusă. Cred că relațiile bune cu orice țară (...) presupun faptul că trebuie să se țină cont de interesele bilaterale și de înțelegerile la care s-a ajuns anterior. Pacificatorii ruși, la fel ca pacificatorii moldoveni și ucraineni, se află în zona de conflict, în conformitate cu deciziile adoptate în formatul „5+2”, aprobate de OSCE, și ele, mai întâi de toate, servesc pentru menținerea stabilității care joacă un rol cheie în prevenirea unei noi escaladări a conflictului sângeros”, a subliniat Lavrov. 

Oficialul a reamintit, de asemenea, că Rusia a reușit să retragă din regiune aproximativ jumătate din munițiile Armatei a 14-a sovietice depozitate la Kolbasna între 2001 și 2003, în perioada în care relațiile dintre autoritățile moldovenești și administrația transnistreană s-au îmbunătățit.

„Acolo există și trupe rusești care asigură paza depozitelor de la Kolbasna în care se păstrează muniții. Aceste depozite se află într-o astfel de stare încât încetarea controlului poate declanșa incidente grave”, a menționat.

El a menționat, de asemenea, că ministrul rus al Apărării, Sergei Șoigu, și-a anunțat deschiderea de a utiliza munițiile pe loc.

"Acest lucru necesită cooperarea părților și, în primul rând, voința Chișinăului și Tiraspolul", a subliniat ministrul rus de externe.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0

Загрузка...