Restricții de circulație pe timp de noapte în România - verificări efectuate de poliție

Când începe carantina la Constanţa

453
(reînnoit 17:02 19.11.2020)
Carantina la Constanța este propusă să înceapă de mâine, 20 noiembrie, ora 20.00, măsura urmând a fi decisă în scurt timp.

BUCUREȘTI, 19 nov - Sputnik. Decizia de carantinare a Constanței a fost luată astăzi de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Măsura va intra în vigoare după ce ordinul va fi semnat de șeful DSU, Raed Arafat.

„Carantinarea municipiului Constanța a fost propusă și votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c.”, a transmis Prefectura Constanța.

Constanţa este propusă a intra în carantină începând de vineri, 20 noiembrie 2020, ora 20, această dată fiind prevăzută într-un document devenit oficial. Măsura va fi impusă pe termen de 14 zile, deci expiră la timp pentru a permite oamenilor să fie liberi să meargă la vot la alegerile parlamentare din 6 decembrie

Documentul prevede aceleaşi restricţii ca la nivel naţional pentru localităţile intrate până acum în carantină.  Dar ultimul cuvânt de spus în deciderea carantinării Constanţei aparţine secretarului de stat MAI Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. 

Rata de incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire pe cumulate pe ultimele 14 zile în municipiul Constanţa este de 9.11, iar pe judeţ, 5.97.

Iată ce propune proiectul de carantinare:

„Art. 2 Se instituie măsura de carantină zonală, începând cu data de 20.11.2020, ora 20.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru municipiul Constanța, judeţul Constanța.

Perimetrele vizate de măsura prevăzută la alin. 1 sunt delimitate de următoarele coordonate geografice: N 44°15’56,4″ – E28°37’07,5″ N 44°07’54” – E28°37’03” N 44°10’19” – E28°39’56” N 44°10’00” – E28°33’07”

Art. 2 Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

Art. 3 Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

ART. 4 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:

identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona menţionată la art.1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;

limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de Declaraţie pe proprie răspundere (Anexă), legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz.

În intervalul orar 05.00-23.00, în interiorul zonei menţionată la art. 1 alin. (2), se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare activităţii profesionale şi înapoi;b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

c) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

d) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

e) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

f) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

g) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

h) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

i) participare la programe sau proceduri în unități sanitare și de tratament, inclusiv tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie;

j) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

k) alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

l) deplasarea pentru participarea la slujbele religioase în condițiile prezentei hotărâri;

m) deplasarea către instituţiile publice şi financiare;

În intervalul orar 23.00-5.00, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

În/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru:

a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populaţiei;

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitare, veterinare, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, a asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;

c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;

d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;

f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

g) urgenţe medicale”.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

În interiorul localităţii se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

Ocupanții unui autovehicul, dacă nu sunt membri ai aceleiași familii, au obligația de a purta mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.

Se permite tranzitarea zonei carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestuia, fiind interzisă oprirea în localitate.

Prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanța se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zona respectivă şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele mass-media a acestei măsuri”.

453
Tagurile:
România, Constanța
Tematic
Carantină la Sibiu: Hotărâri - text integral și declarații
Risc de carantină totală în Italia din 15 noiembrie
Știrea nopții – decizie de carantină!
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți

Cristache, despre un dascăl: ”I-a fost schimbată încadrarea”

3
Liderul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar a explicat ce poate face un elev care este agresat în mediul online de către profesor, în timpul orelor de curs și ce urmări pot exista.

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar a explicat cum poate face un elev dovada că a fost agresat verbal de un cadru didactic în timpul cursurilor online, în condițiile în care nu poate înregistra ora.

Liderul FNAP spune că acesta este și motivul pentru care profesorii se opun înregistrării orelor și că singurul lucru de care te poți folosi este sistemul audierii martorilor.

Însă, nu este voie ca un minor să fie audiat în absența părintelui său.

”De aceea, măcar la nivelul unității de învățământ, aceste lecții trebuiau, cu ajutorul platformei pe care se predau, înregistrate pentru o perioadă scurtă de timp. După o perioadă de 48-72 de ore, dacă nu sunt sesizări, atunci ele să fie șterse automat”, spune Iulian Cristache.

Ilinca Rădoi, elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă ”Nicolae Tonitza” din București a vorbit, în cadrul unei conferințe, despre un asemenea exemplu de profesor.

Eleva a precizat că, la liceu, este o profesoară care, încă de la primele ore, nu a fost agreată de elevi. Și aceasta pentru că dascălul era destul de agresiv și în mod direct, și în mod indirect.

De asemenea, eu, în calitate de corespondent al Agenției de Presă Sputnik am primit o sesizare cu privire la un profesor de limba română de la Colegiul ”Emil Racoviță” din București care ar fi avut un comportament total neprofesional cu elevii în timpul orelor online. Mai exact, vorbim despre o reacție total nepotrivită față de un elev care nu înțelesese ceva pe grupul de Whatsapp și, prin urmare, a pus trei semne de întrebare.

Ce este de făcut în asemenea situații?

Iulian Cristache precizează că lucrurile s-ar rezolva foarte ușor dacă părinții ar sesiza conducerea unității de învățământ și dacă ”directorul și-ar face datoria”.

Chiar dacă lecția nu este înregistrată, părintele poate merge la directorul școlii, la sesizarea copilului și conducerea unității de învățământ poate intra pe platforma pe care profesorul își susține orele și poate asista.

”Pentru fapte grave, te poți folosi de înregistrare. Și nici o instanță nu te poate scoate vinovat de așa ceva. Adică pentru a-ți demonstra nevinovăția, eu cred că nici un judecător nu va da o soluție nefavorabilă unui elev care înregistrează un abuz din partea unui profesor. Și este valabilă și reciproca”, a precizat liderul FNAP.

Din păcate, situații de genul celor prezentate mai sus nu sunt singulare, Cristache precizând că a primit numeroase sesizări în acest sens.

Cel mai bine este ca, atunci când apar asemenea probleme, să sesizeze toți părinții, pentru ca, astfel, dascălul să nu mai facă abuzuri.

În acest sens, liderul FNAP spune că a avut o sesizare de la o școală din București despre o profesoară care era și dirigintă.

”I-a fost schimbată încadrarea. Rostul părinților nu este să schimbe încadrarea unui profesor. Este atributul directorului, dar în momentul în care este vorba despre o bătaie de joc, atunci părinții trebuie să acționeze”, a subliniat Iulian Cristache.
3
Tagurile:
dascăl, Iulian Cristache

Загрузка...
Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta

Mahler, ”Marius Nasta”: în noiembrie, morți mulți

19
Medicul spune că situația arătată de cifrele zilnice privind evoluția pandemiei de COVID-19 este una îngrijorătoare, iar mortalitatea este în creștere, inclusiv la pacienții internați. Ce este la Anestezie Terapie Intensivă.

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Situație îngrijorătoare în România, generată de explozia de cazuri noi de îmbolnăviri cu coronavirus.

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta” din București, se declară îngrijorat de mortalitatea care este în creștere, inclusiv la pacienții internați.

Acest lucru înseamnă că formele care ajung și foarte târziu sunt forme severe, cu mortalitate crescută.

”Vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună şi, dacă lucrurile continuă în această direcţie, şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”, a declarat Beatrice Mahler referitor la necesitatea unei carantinări a Bucureștiului.

Managerul Institutului ”Marius Nasta” a precizat că, la momentul de față, spitalul are 60 de pacienți COVID cu forme severe. Aceștia sunt internați pe secție, fiindcă, deși o mare parte a pacienților ar avea nevoie de terapie intensivă, nu sunt locuri disponibile.

Resursă umană deficitară la ATI

Problema legată de secțiile de Terapie Intensivă din spitalele din România a fost ridicată și de sindicaliștii de la SANITAS care, la protestul din data de 3 noiembrie 2020 din fața Guvernului au adus un pat. Ei au vrut să atragă atenția asupra faptului că situația este gravă și că nu se referă numai la lipsa locurilor de la Terapie Intensivă.

Viorel Hușanu, liderul SANITAS București, a explicat, pentru Agenția de Presă Sputnik, care sunt dificultățile întâlnite la secțiile de Anestezie Terapie Intensivă din România.

Acesta a amintit de o serie de declarații făcute de autoritățile române la finalul lunii octombrie referitoare la suplimentarea numărului de paturi la Anestezie Terapie Intensivă și spune că problema nu este rezolvată.

”Personalul medical nu a fost suplimentat, nu a fost stimulat să vină să muncească la ATI și este în continuare umilit prin neacordarea drepturilor prevăzute în legislație. Degeaba vorbești de paturi când nu asiguri resursa umană”, a precizat Hușanu.
19
Tagurile:
COVID-19, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...