Militar român pe o stradă din București

România, restricții COVID - declarații pe propria răspundere

315
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat în discuție un proiect de Hotărâre care să prevadă noi restricții care urmează să fie impuse în contextul creșterii alarmante a numărului de infectări cu noul coronavirus la nivel național.

BUCUREȘTI, 6 nov – Sputnik. Creșterea masivă a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus a făcut ca autoritățile să ia noi măsuri pentru limitarea răspândirii infecției.

Vorbim, așadar, de interdicția de a circula în intervalul 23-05 – cu excepția deplasărilor la serviciu și pentru asistența medicală, interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri, suspendarea piețelor închise, trecerea învățământului în mediul online.

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie, informează Sputnik.

De asemenea, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

 

 

 

315
Tagurile:
carantină, România, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1395)
Champions League - Group G - Dynamo Kyiv v FC Barcelona

Cât a fost scorul la Dinamo Kiev - Barcelona: Lui Lucescu nu i-a venit creadă!

5
Antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a declarat înainte de meciul cu Barcelona că gruparea catalană va fi la fel de bună și fără Lionel Messi în teren și a avut dreptate. Dar nimeni nu ar fi crezut că liderul din Ucraina va ceda cu 0-4!

Dinamo nu a putut conta pe căpitanul Sidorciuk, pe vicecăpitanul Țigankov, dar nici pe Gerson Rodrigez. Chiar și așa, partida de la Kiev era deschisă oricărui rezultat, mai ales după prestația bună a ucrainenilor de la Barcelona.

Echipa lui Mircea Lucescu putea deschide scorul în prima repriză. Buialski putea relua din prima o centrare venită de pe partea dreaptă, dar o lipsă de sincronizare între el și atacantul Verbic a făcut ca mingea să treacă de careul catalanilor. Lucescu a privit de pe marginea ratarea imensă a elevilor săi și a rămas fără replică.

50 de minute. Atât a rezistat Dinamo Kiev în fața Barcelonei. Deși catalanii au folosit mai degrabă rezervele, echipa lui Ronald Koeman a reușit să marcheze de 4 ori, prin Dest (minutul 52), Braithwaite (57, 70-pen, Griezmann 90+2).

Surpriza serii se putea înregistra în celălalt meci al grupei G. Juventus a marcat golul victoriei cu maghiarii de la Ferencvaros abia în prelungiri, campioana Italiei fiind condusă în prima repriză timp de 16 minute. Ronaldo a egalat, iar Morata a punctat în minutul 90+2.

PSG a trecut la limită de Leipzig, grație penalty-ului transformat de Neymar la începutul confruntării. În cealaltă partidă a grupei H, Manchester United a învins-o categoric, scor 4-1, pe Bașakșehir, pentru care moldoveanul Alexandru Epureanu a jucat tot meciul.

Norvegianul Haaland și-a purtat echipa spre o nouă victorie: 3-0 cu Bruges. La cei 20 de ani, Haaland ajunge la 16 reușite în Liga Campionilor. Asta în doar 12 meciuri! Este fotbalistul care atinge cel mai rapid această bornă.

Partidele din Grupa E au avut un scenariu asemănător. Favoritele Sevilla și Chelsea au deschis rapid scorul, dar s-au văzut egalate în actul secund. Ambele formații au mai înscris o dată, cu Krasnodar, respectiv Rennes, chiar în minutele de prelungiri, și au rezolvat ecuația calificării în optimele de finală ale Ligii Campionilor.

5

Загрузка...
Restricții de circulație din cauza COVID - 19, poliția română

Atac în plină stradă lângă Capitală sumă uriașă tâlhărită!

125
(reînnoit 19:46 24.11.2020)
Atac ca în filme între clanuri rivale – chiar după ce s-a scos o sumă uriașă din bancă, a fost organizat un accident auto după care s-au furat banii.

BUCUREȘTI, 24 nov – Sputnik. Un jaf ca în filme s-a petrecut la mică distanță de Capitală – în comuna Jilava. Din primele informații protagoniste sunt două clanuri rivale de romi.

Conforma Antena 3, un clan de romi a fost urmărit și atacat după ce a scos aproape 700.000 de RON din bancă – și asta chiar în faţa primăriei Jilava.

Clanurile s-au urmărit cu maşinile, iar  în dreptul primăriei Jilava s-a provocat un accident, autoturismele s-au ciocnit, avariind şi alte maşini din trafic sau parcate, anunță Antena 3.

Banii scoși din bancă au fost tâlhăriți în plină stradă, chiar dacă erau agenți de pază la primărie.

Conform sursei citate, ar fi vorba de două clanuri de romi din Sinteşti, localitate cunoscută pentru aceste grupări infracționale.

”Zona este acum înconjurată de poliţişti, iar peste tot în Jilava şi la intrarea în Bucureşti au fost instituite filtre de poliţie”, transmite Antena 3
125
Tagurile:
capitală

Загрузка...
Joe Biden

Biden pune omenirea pe gânduri: ”SUA, gata conducă lumea”

11
(reînnoit 06:50 25.11.2020)
Declarații dure – și un conglomerat de personalități care vin din rândul Establishment-ului, chiar al Deep State – cu ambiții de dominație mondială – bazată, ca de obicei, pe intervenții

BUCUREȘTI, 25 nov - Sputnik. După ce președintele Trump a făcut un gest interpretat ca o acceptare a înfrângerii, iar statul cheie Pennsylvania a anunțat că numărătoarea voturilor i-a dat câștig de cauză candidatului democrat, Joe Biden a făcut o declarație în care și-a anunțat o parte din echipă – dar și câteva planuri de viitor.

Astfel, în discursul său de pe o scenă din Wilmington, Delaware, cel numit de presă „președintele ales” al SUA a prezentat primele şase nume care îi vor fi alături odată cu ipotetica preluare a mandatului, pe 20 ianuarie.

Astfel, vorbind de echipa sa, Biden a lansat mai multe mesaje, în frunte cu cele legate de ieșirea din așa zisul izolaționism al lui Trump și abordarea combaterii climatice. Dar, cea mai interesantă declarație – și care pune multă lume pe gânduri, este cea referitoare la ”conducerea lumii” de către SUA!

”Aceasta este o echipă care reflectă faptul că America s-a întors, gata să conducă lumea şi nu să se retragă din ea”, a declarat Joe Biden, având-o alături pe Kamala Harris.

Viitorul secretar de stat – deci al treilea om de pe podiumul puterii americane, este Antony Blinken, fost adjunct al secretarului de stat în administrația Obama.

”Nu putem rezolva singuri problemele lumii, trebuie să lucrăm cu alte ţări”, a declarat Anthony Blinken.

Dar, atenție, Călin Marchevici, scrie într-o excelentă analiză în „Cotidianul” https://www.cotidianul.ro/iohannis-dna-sri-si-ong-urile-pot-savura-momentul/ : Blinken este un intervenționist, la fel și viitoarea șefă a Pentagonului”.

”În calitate de secretar de Stat adjunct în administrația Obama, Blinken a pledat pentru o intervenție mai puternică a SUA în Siria și a susținut intervenția militară americană în Libia. Era consilier al lui Joe Biden când acesta a susținut invazia SUA în Irak, în 2003”, scrie analistul.

În timpul bombardamentelor americane din Siria, ”fără sa aibă nicio dovadă, Blinken a spus atunci că Assad a folosit gaz sarin împotriva populației”.

Putin a explicat de ce nu l-a felicitat pe Biden
© Video : Ruptly / "Москва. Кремль. Путин", Россия-1

Marchevici îl citează pe Blinken: ”Nu pot să vă spun care e dovada, dar avem o mulțime de indicii din media și social media care spun că s-a folosit fie clor, fie sarin”.

Dar, atenție – ”Blinken a jucat un rol important în cursul revoluției din 2014 din Ucraina, alături de Victoria Nuland. S-a temut atunci ca SUA să livreze arme letale Ucrainei. Blinken s-a bucurat mult apoi, când președintele Donald Trump a luat această hotărâre”.

O altă figură importantă este Michele Flournoy, despre care Marchevici spune că ”este unul dintre susținătorii așa-zsei Third Offset Strategy în relația Americii cu Rusia și China”, adică o reactualizare a strategiei superiorității nucleare și a superiorității tehnologice, ”redactată în timpul administrației Obama de unul dintre viitorii parteneri ai lui Blinken și Flournoy în cadrul firmei de consultanță WestExec Advisors”.

Analistul o caracterizează sec pe viitoarea șefă a Pentagonului: ”lobby-ista industriei militare”, care i-a ”ajutat pe contractorii militari din SUA să obțină contracte uriașe de la Pentagon pentru intervențiile militare ale administrațiilor Clinton și Obama”, după cum scrie The American Prospect.

”A fost considerată una dintre eminențele cenușii din spatele ofensivei militare americane în Afganistan în timpul administrației Obama, o strategie care a adus contracte grase pentru induistria militară și a prelungit războiul”, mai scrie Călin Marchevici în ”Cotidianul”. .

Revenind la declarația lui Joe Biden, acesta a prezentat-o pe viitoarea ambasadoare a SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Un alt personaj cunoscut este fostul secretar de stat John Kerry, care va fi ”emisar special pentru combaterea problemelor climatice”.

John Kerry este cel care a semnat, în numele SUA, acordul climatic negociat în 2015, din care SUA s-a retras recent, la comanda lui Donald Trump.

Relatând prezentarea lui Joe Biden, presa internațională arată că posibilul nou președinte a desemnat, pentru prima dată un hispanic în fruntea securităţii interne – Homeland Security -  în persoana lui Alejandro Mayorkas, un cubanez a cărui mamă ar fi… româncă!

De asemenea, Biden a propus o femeie în fruntea serviciile de informaţii, pe Avril Haines.

Un alt apropiat al lui Joe Biden, Jake Sullivan, va fi numit consilier de securitate naţională.

În fine, presa a relatat că Secretarul Trezoriei SUA ar putea fi Lael Brainard, din cadrul FED (Federal Reserve).

”Este vorba despre cineva care, cred eu, va fi acceptat de toate elementele Partidului Democrat, progresişti şi moderaţi”, a declarat Biden, nedivulgând încă numele celui care va răspunde finanțele SUA.

O altă variantă, tot feminină, este Janet Yellen, fosta preşedintă a aceleiași băncii centrale, FED. 

Deci, un conglomerat care vine din rândul Establishment-ului, chiar al Deep State – cu ambiții de dominație mondială – bazată, ca de obicei, pe intervenții mai mult sau mai puțin la vedere, mai mult sau… și mai mult dincolo de lege. Că, doar se știe, legea și democrația nu sunt pentru cei puternici.

11
Tagurile:
SUA, Joe Biden

Загрузка...