Poliția Română

Începe prăpădul! Polițiștii fac controale în București

317
(reînnoit 15:03 04.10.2020)
Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei spune că polițiștii bucureșteni vor intensifica activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

BUCUREȘTI, 4 oct – Sputnik. Numărul mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus înregistrate în ultima perioadă a pus pe jar autoritățile, care au decis să ia măsuri.

Oamenii legii vor acționa în zone principale din municipiul București, în toate sectoarele, în toate mijloacele de transport în comun, în centrele comerciale, dar și în restaurante, terase ori baruri.

Aceste activități vor fi făcute cu sprijinul Jandarmeriei, Poliției Locale, Direcției de Sănătate Publică, Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, precum și a Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Polițiștii spun că scopul acestor acțiuni nu este să aplice amenzi, însă subliniază că nu vor tolera nici o abatere de la lege.

”Rugăm cetăţenii să respecte normale legale în vigoare privind pandemia de COVID-19. În acest sens le recomandăm să poarte mască în spaţiile unde acest lucru este obligatoriu, în magazine, în mijloace de transport în comun, în spaţii închise, la locul de muncă”, a spus Ciprian Romanescu, inspector principal de poliție, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

Cetățenii sunt sfătuiți, totodată, să distanţarea fizică. În cazul în care organizează evenimente, cetățenii trebuie să ţină cont de numărul maxim prevăzut de lege pentru participanţi la aceste evenimente.

În opinia sa, oamenii trebuie să conștientizeze că viața și sănătatea sunt cele mai importante.

317
Tagurile:
București, Controale, poliția
Emmanuel Macron

Știrea serii: Lockdown în Occident! Consecințe grave!

526
(reînnoit 22:50 28.10.2020)
În această seară, președintele Emmanuel Macron a anunțat că Franța intra în ”Lockdown” – consecințele sunt extrem de grave pentru întreaga Uniune Europeană

BUCUREȘTI, 28 oct – Sputnik. Anunțul pe care lumea spera să nu-l mai audă a fost transmis în această seară de președintele Emmanuel Macron: Franţa va intra de vineri într-un ”lockdown”.

”Am decis că trebuie să reintrăm începând de vineri în izolarea care a stopat virusul”, a spus Macron, subliniind că ”măsura este valabilă pentru întreg teritoriul naţional”.

Noul ”lockdown” don Franța este va fi valabil cel puţin până la 1 decembrie 2020.

În mare, măsurile sunt cele clasice în carantină - rămânerea la domiciliu cu câteva excepţii:

- achiziţionare de bunuri esenţiale și medicamente;

- deplasări la medic;

- mişcare în aer liber;

- deplasare pentru plimbarea animalelor de companie.

De asemenea, persoanele care ies din casă vor completa declaraţii pe proprie răspundere.

Pe de altă parte, francezilor li se va permite să meargă la serviciu în condițiile în care angajatorul consideră că este imposibil să se lucreze de acasă.

”La fel ca în primăvară, francezii vor putea să iasă la muncă, să meargă la medic, să ofere asistenţă unui apropiat, să facă cumpărături sau să ia aer”, a spus Macron, punctând că ”întâlnirile private vor fi excluse, întrunirile publice interzise”.

În plus, cele mai multe şcoli vor rămâne deschise. Cum ar spune francezul – ”Drole de Lockdown” – un Lockdown ciudat!

”Copiii noștri nu pot fi privați de contactul cu sistemul școlar - creșele, școlile și liceele vor rămâne deschise cu protocoale de sănătate consolidate”, a anunțat Emmanuel Macron, dar ”universitățile se vor închide, iar cursurile vor fi online”.

Dar, anunțul este o lovitură pentru economia franceză – și, implict, pentru cea a UE, Franța fiind unul dintre mototoarele Europei. Din anunțul lui Macron reise că barurile, restaurantele şi unele magazine, care nu comercializează bunuri esențiale, vor fi închise în perioada ”lockdown”.

Desigur, această măsură va lovi și în alte ramuri – în primul rând în cea alimentară, dar și în turism și transporturi.

O singură parte bună are anunțul lui Emmanuel Macron - dacă în două săptămâni situaţia sanitară se va îmbunătăți, atunci autoritățile vor evalua posibilitatea de a redeschide parțial unele unități economice închise.

”Scopul nostru este să ajungem de la 50.000 de infectări pe zi la 4000”, spune Macron, care anunță că ”vom evalua, la fiecare două săptămâni, dacă putem atenua măsurile - dacă vom rezolva cât de cât situația în 15 zile, vom putea relaxa măsurile”.

Exemplul Franței ar putea fi urmat și de alte state din UE, în primul rând Italia, Spania și chiar Germania. Ori, asta poate declanșa o criză economică majoră.

Situația este agravată și de poziția stupidă și chiar criminală a Occidentului, care a dat peste cap o parte a lumii – orientul mijlociu – generând criza migrației. De asemenea, tensiunile artificiale cu Rusia și China limitează posibilitățile de cooperare internațională pentru ieșirea din criză.

O politică dezastruoasă a UE, a SUA  și a NATO pentru care plătesc, mai mult sau mai puțin sute de milioane de oameni.

526
Tagurile:
Franța, Emmanuel Macron
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Stare de urgență sanitară în Franța până la 16 februarie
Știrea nopții: Franța, decizie dementă, aruncă lumea în aer!
Record zilnic și peste un milion de cazuri COVID în Franța

Загрузка...
Victor Ciutacu

Ciutacu, concret: “CE doctorii luați dacă nu ajută nimeni”

161
Victor Ciutacu a pus problema extrem de concret – ce medicamente iei dacă ai simptome sau ești depistat pozitiv, stai acasă – și nimeni nu te poate ajuta sau nu ți se răspunde la telefon.

BUCUREȘTI, 28 oct – Sputnik. Cunoscutul jurnalist și realizator TV pune problema concret – ce poate face, ce medicamente să ia un român care e depistat pozitiv și stă acasă, fără a beneficia de asistența medicilor și fără ca apelurile sale să fie receptate de DSP?

Ciutacu, concret: “CE doctorii luați dacă nu vă ajută nimeni”
© Photo : Captura ecran: România TV
Ciutacu, concret: “CE doctorii luați dacă nu vă ajută nimeni”

O situație pe care mulți cetățeni români și-o imaginează – și în care se tem că ar putea ajunge!

Victor Ciutacu a vorbit în acest sens cu reputatul medic Beatrice Mahler, pneumolog, ”director la Marius Nasta” – înregistrarea este mai jos – și merită ascultată.

”Nu e medicină pe Internet, nu e ghicit în bobi, e doar o schemă terapeutică minimală de folosit în cazul în care sunteți depistați pozitivi cu Covid, încă mișcați, aveți simptome ușoare, iar DSP, medicul de familie și oricine altcineva ar putea să vă ajute nu răspund la telefoanele voastre repetate și disperate”, scrie Victor Ciutacu.

Este, așa cum notează modest jurnalistul, ”Micul meu obol adus luptei cu virusul ucigaș”.

O sugestie pentru Victor Ciutacu: interesant ar fi de aflat și opinii de specialitate privind regimul alimentar, suplimente și chiar medicamente pentru imunizare acum, la începutul sezonului rece.

 

161
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Ciutacu denunță fără echivoc țeapa dată de PNL românilor
Insultat grav, Ciutacu pune la plată un important primar PNL
Ciutacu: ”E greu Marcel de urnit, da' și când își dă drumul”

Загрузка...