CFR Cluj

Meciul CFR - KuPS: Clujenii - aproape de grupe Europa League

48
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, se va duela în această seară, de la ora 18:30, cu finlandezii de la KuPS, în play-off-ul Europa League. Echipa care va câștiga meciul de la Cluj se va califica în grupele Europa League.

Sub îndrumarea lui Dan Petrescu, CFR rămâne singura echipă din România, care evoluează cu brio în Europa.

Diseară, ”feroviarii” au șansa să joace pentru al doilea an consecutiv în grupele Ligii Europa. Campioana României din ultimele trei sezoane a adunat până acum cinci calificări în grupele unor competiţii europene. O singură dată a reuşit până acum să aibă două prezenţe consecutive în faza grupelor: în 2009-2010 a jucat în grupele Ligii Europa, pentru ca în stagiunea imediat următoare să meargă în grupele Ligii Campionilor.

Acum, CFR poate lega două prezenţe consecutive în grupele Ligii Europa. CFR deţine recordul de puncte pentru o formaţie românească, atât în grupele Ligii Campionilor, cât şi în grupele Ligii Europa. În UCL, clujenii au adunat 10 puncte, în sezonul 2012-2013, într-o grupă cu Manchester United, Braga şi Galatasaray. În Liga Europa, chiar în stagiunea trecută, clujenii au ieşit din faza grupelor cu un total de 12 puncte, după victoriile cu Lazio, Celtic şi Rennes.

Meciul din această seară e crucial pentru ardeleni și din punct de vedere financiar. Doar o calificare în grupe ar aduce în contul clujenilor aproape 3 milioane de euro. 16.230.000 de euro a strâns CFR, în sezonul trecut, în urma parcursului european al echipei, care s-a încheiat în 16-imile Ligii Europa.

Conform protocolului medical UEFA, toți jucătorii și staff-ul celor de la CFR au făcut testul la COVID-19, iar toate testele sunt negative. Dan Petrescu ar putea alinia următorul unsprezece: Bălgrădean - Susic, Burcă, Vinicius, Camora - Chipciu, Bordeianu, Djokovic, Deac, Debeljuh - Rondon

”Jucătorii noștri trebuie să facă un meci perfect ca să se califice. De fapt, trebuie să se autodepășească. Finlandezii sunt într-o formă excelentă, noi nu suntem într-una foarte bună. Eu cred în ce este, nu în ceea ce a fost cândva! Mi-e puțin teamă de acest meci. Un teren greu ar avantaja echipa lor, dar nu au decât doi finlandezi în teren, în rest au 8-9 străini foarte buni, brazilieni, portughezi sau nigerieni”, a declarat antrenorul clujenilor, Dan Petrescu.

KuPS nu s-a calificat niciodată în grupele unei competiții europene. Singura dată când s-a duelat cu o echipă românească, în sezonul 2011-2012, în turul II preliminar al Ligii Europa, a fost eliminată de Gaz Metan. Până să ajungă în faţa CFR-ului, KuPS şi-a început parcursul european în turul I preliminar al Ligii Campionilor. Aici, a fost spulberată de Molde (Norvegia), scor 0-5 în deplasare. Au urmat partidele din preliminariile Ligii Europa: 1-1 acasă (4-3 după penalty-uri) cu Slovan Bratislava și 2-0 acasă cu Suduva (Lituania). În campionatul Finlandei, KuPS e pe locul 2, cu 37 de puncte după 16 meciuri, la un punct de liderul HJK, care a jucat însă două meciuri în plus.

Până acum, conducerea celor de la CFR Cluj nu a ajuns la niciun acord cu vreo televiziune pentru transmiterea partidei cu KuPS. Ardelenii cer 100.000 de euro pentru drepturile TV.

48
Tagurile:
CFR Cluj
Pensionar

Tichete pentru pensionari: când le pot primi

26
(reînnoit 11:15 20.10.2020)
Luna decembrie vine cu vești bune pentru seniorii României, care vor primi, din partea Guvernului, tichete pentru masă caldă. Acestea sunt destinate, însă, unei anumite categorii de pensionari.

BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik. Vârstnicii României vor primi vouchere în valoare de 180 de lei/lună. Vorbim despre o măsură a Guvernului aprobată recent privind acordarea de tichete pentru masă caldă.

Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a precizat că voucherele pentru masă caldă vor fi repartizate în prima săptămână din luna decembrie. Ele se vor acorda retroactiv, pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.

”Astfel, toți beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcați pe vouchere sau carduri în prima săptămâna a lunii decembrie 2020”, a explicat Boloș

Pentru emiterea acestor carduri, emitenții au nevoie de 10 zile. Ele se distribuie, apoi, prefecturilor, iar de acolo ajung la autoritățile publice locale, care le transmit beneficiarilor finali.

Boloș a subliniat că pentru Guvern este important programul operațional de sprijin al persoanelor dezavantajate și este important ca banii să ajungă la beneficiari.

De prevederile acestui program vor beneficia 300.000 de vârstnici.

Ministrul Fondurilor Europene a subliniat că, dacă nu s-ar repartiza aceste vouchere pentru vârstnici s-ar pierde banii alocați și ”este păcat”.

26

Загрузка...
Ambulanță, Urgență, Medici, Spital, România

Coșmarul medicilor, real: ce se întâmplă cu bolnavii

43
(reînnoit 11:01 20.10.2020)
La Spitalul Județean Ploiești, medicii aleg între pacienți și decid pe cine salvează, pentru că nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă. Mărturia unui medic e cutremurătoare.

BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik. Coșmarul medicilor din România devine realitate, ei fiind deja puși în situația de a decide cine să fie salvat și cine nu, potrivit mărturiei unui medic.

La Spitalul Județean Ploiești, la o aruncătură de băț de București, problema este gravă.

Medicul Violeta Tănase, șefa Unității Primiri Urgențe, spune că, de câteva săptămâni, doctorii aleg între pacienți și decid pe cine salvează. S-a ajuns în această situație pentru că nu mai sunt locuri la terapie intensivă.

Cei care primesc o șansă în plus sunt pacienții cu mai multe șanse de supraviețuire. Ei sunt cei care primesc locul de la Terapie Intensivă atunci când se eliberează unul.

În rest, cei care au nevoie de Terapie Intensivă așteaptă, uneori, și trei zile în Unitatea de Primiri Urgențe fiindcă nu au loc.

Șefa UPU Ploiești recunoaște că a fost nevoită să aleagă între pacienți.

”Practic, trebuie să alegem dintre ei, în momentul în care se creează un loc sau două în Terapie Intensivă, trebuie să alegem dintre cei șase, de exemplu, care ar necesita îngrijire pe cel care pare cel mai indicat să intre pe un loc eliberat”, spune Tănase.

Sursa citată spune că s-a ajuns în această situație pentru că de câteva zile pur și simplu nu mai au unde interna pacienți pe Terapie Intensivă, iar Centrul Național de Coordonare nu i-a mai ajutat cu nici un transfer– ”probabil că nu a mai avut cum să ne ajute”.

Astfel, toți pacienții gravi, care nu sunt puțini, au rămas în UPU și câte 72 de ore, fie până când au putut fi preluați de Terapia Intensivă, fie până când li s-a ameliorat starea, ei primind îngrijiri în UPU.

Vorbim despre pacienți neinternați, rămași în Urgență, consultați de specialistul de boli infecțioase al spitalului și de medicii de terapie intensivă.

Din nefericire, criza nu se oprește la locurile de la Terapie Intensivă. Și aceasta fiindcă există și o nevoie acută de medici, iar rezidenții, la rândul lor, au nevoie de un medic coordonator.

43
Tagurile:
Spitale, România, Pacienți, medici
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
FC Steaua București

FCSB învinge Clinceni, dar se discută despre revenirea lui Reghecampf

0
(reînnoit 12:10 20.10.2020)
Fostul antrenor al echipei FCSB, Laurenţiu Reghecampf s-a despărţit de Al-Wasl în acest weekend şi în acest moment este liber de contract. Deşi s-a vorbit intens în ultimele zile despre revenirea sa în România, antrenorul ar avea oferte de la alte echipe din Orient.

CHIȘINĂU, 20 oct – Sputnik. Chiar și așa, Toni Petrea a declarat aseară că ar accepta să fie din nou secundul lui Reghecampf. ”Am fost cu el foarte mult timp. Da, de ce nu? Se poate întâmpla orice. Dacă va avea nevoie de mine, cu mare plăcere. Înseamnă foarte mult pentru mine. În cea mai mare parte din cariera mea am fost alături de el”, a declarat antrenorul lui FCSB, Toni Petrea, după victoria cu Academica Clinceni.

Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a spus că nu se pune problema ca Laurențiu Reghecampf să revină la club, după demisia de la Al Wasl. ”Nu a existat nicio discuție. Avem antrenor și nu se pune problema să-l schimbăm”, a declarat Mihai Stoica.

FCSB s-a impus contra celor de la Academica Clinceni, în deplasare, scor 2-0, iar formația lui Toni Petrea se clasează pe locul secund în Liga 1, cu 15 puncte în 7 meciuri. Golurile au fost marcate de Man și Moruțan în ultimele 5 minute.

La gazde, moldoveanul Eugen Cebotaru a jucat tot meciul, iar Alexandru Boiciuc a intrat în teren din minutul 71. De asemenea, atacantul român Raul Rusescu a revenit în Liga 1 și a jucat chiar împotriva echipei sale de suflet. ”Partidă bună, am luat două goluri mult prea ușor, puteam obține mai mult. Avem o echipă bună, care are potențial, putem obține mai mult, am încredere”, a spus Raul Rusescu.

Antrenorul echipei Academica, Ilie Poenaru, a acuzat arbitrajul după înfrângerea cu FCSB. ”E un sentiment de frustrare, echitabil era un meci egal. Diferența s-a făcut la acea intervenție a lui Iulian Cristea. Altfel era dacă era eliminat, dar domnul Cojocaru nu știa ce să facă. El este depășit total. În loc să fie ei în 10 oameni, s-a terminat 2-0. Nu am dus foarte bine contraatacul, nici nu suntem foarte omogeni, au apărut jucători noi”, a declarat Ilie Poenaru.

0
Tagurile:
FCSB
Tematic
Ultrași FCSB și Dinamo, bătaie cu trupele speciale la Metrou
Meciul de fotbal FCSB - Slovan Liberec este în pericol!
Lovitură grea pentru FCSB înaintea meciului cu Slovan

Загрузка...