Roni

Nu toți angajații din asistență socială primesc 2500 de lei

544
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, spune că Guvernul nu susține acordarea stimulentului de 2500 de lei pentru toți salariații din asistență socială, așa cum prevede legea. Ce demers a făcut demnitarul.

BUCUREȘTI, 16 sept – Sputnik. Problemele din asistența socială au fost puse pe tapet, astăzi, de reprezentanții Federației SANITAS din România într-o discuție avută cu Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Reprezentanții Federației SANITAS au solicitat acordarea stimulentului de 2500 de lei, conform prevederilor Legii 82/2020.

Din păcate, veștile nu sunt deloc cele așteptate de angajații din asistență socială. Și aceasta pentru că Guvernul nu susține acordarea stimulentului tuturor salariaților din asistența socială, așa cum prevede legea, motiv pentru care a inițiat un proiect de lege care prevede ca numai salariații care au fost izolați la locul de muncă în perioada stării de urgență să beneficieze de un singur stimulent, în valoare de 2500 de lei. Proiectul este pe traseul legislativ, informează reprezentanții Federației SANITAS din România.

Violeta Alexandru a precizat că Guvernul a asigurat aproximativ 70% din finanțarea necesară, restul de 30% revenind în sarcina autorităților locale. În acest moment Guvernul susține că nu dispune de resurse suplimentare pentru acest domeniu.

De asemenea, ministrul muncii agreează propunerea SANITAS ca aceste vouchere să fie acordate pe viitor tuturor salariaților, fiind considerat un drept de natură salarială. Instituția va transmite o situație a acordării voucherelor pentru anul 2020.

În ceea ce privește deblocarea angajărilor în asistență socială, aceasta a fost o propunere agreată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

544
Tagurile:
asistență, Angajați
Tematic
SANITAS: ”Nu ne vom face responsabili de nici o manifestare a colegilor noștri”
SANITAS acuză Guvernul: ”Au loc întâlniri semi-oficiale, cu rezultate îndoielnice”
SANITAS cere Guvernului ”să nu mai pedepsească”angajații din sănătate și asistență socială
Abraș Marcel

Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

114
În cadrul emisiunii "ATITUDINI" șeful secției Cateterism Cardiac din cadrul Institutului de Cardiologie, Marcel Abraș, a explicat pașii pe care trebuie să le urmeze fiecare persoană pentru a avea o inimă sănătoasă.
Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

Bolile cardiovasculare sau bolile cardiace sunt o categorie de boli care afectează inima sau vasele sangvine.

Incidența bolilor cardiovasculare a crescut cu o viteză uimitor de rapidă, devenind ucigașul numărul unu în lume, inclusiv în Republica Moldova.

Pentru a ne menține o inimă sănătoasă medicul Marcel Abraș a oferit câteva sfaturi prețioase pe care trebuie să le urmeze cu strictețe fiecare om căruia îi pasă de starea lui. În primul rând, specialistul s-a referit la activitățile fizice și evitarea modului sedentar de viață.

"Zilnic trebuie să mergem în continuu cel puțin 30 de minute. Acest lucru este obligatoriu. Plimbările de seară sunt foarte binevenite în acest sens", a remarcat specialistul.

Cel de-al doilea factor ce ne poate ajuta să ne menținem starea de bine este alimentația. Specialistul a subliniat că uleiul de pește și peștele împiedică formarea cheagurilor de sânge. Acizii grași omega-3 pe care îi conțin au proprietăți antioxidante ridicate.

"De două ori pe săptămână trebuie să consumăm pește. Să nu uităm de uleiul de măsline, fructele și legumele. Moldova fiind o țară agrară, populația conține foarte puține fructe și legume", a specificat interlocutorul.

Specialistul a remarcat că bolile cardiovasculare pot fi prevenite dacă oamenii vor menține o greutate corporală optimă, vor adopta o alimentație sănătoasă, vor face mișcare cu regularitate și vor trata alte probleme de sănătate, în special hipertensiunea arterială, colesterolul crescut și diabetul. De asemenea, un  factor primordial este renunțarea la fumat "astăzi ești "în vogă", iar mâine poți fi pacient cardiac", a punctat el.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

114
Tagurile:
inima
Tematic
Câte ouă puteţi mânca pentru a nu crește riscul dezvoltării de boli de inimă – nou studiu
Acest aliment contribuie la uzarea arterelor și la apariția bolilor de inimă
Cele mai sănătoase alimente pentru inimă, care previn infarctul - sfatul nutriţionistului

Загрузка...
Ploi

Ploi, vijelii puternice și grindină în mai multe localități - Video

68
(reînnoit 18:34 26.09.2020)
Ce s-a întâmplat astăzi în România - ploi abundente, vânt puternic și grindină. Cât va dura furia naturii.

BUCUREȘTI, 26 sep - Sputnik. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat astăzi Cod portocaliu în 30 de județe ale țării, de ploi abundente, vijelii puternice, grindină și descărcări electrice frecvente.

La Bacău, circulația automobilelor a fost îngreunată de un vânt puternic, însoțit de ploi.

În alte localități a căzut grindină.

Din cauza copacilor căzuți la pământ, în județul Vâlcea a fost blocat pe DN7, în localitatea Milcoiu, şi pe drumul judeţean 678A, între localităţile Mihăeşti şi Munteni. ISU a intervenit pentru deblocarea drumurilor, transmite news.ro.

Meteorologii susțin că vremea instabilă se va mențină până duminica, ora 03:00.

68
Tagurile:
cod galben, ploi, Meteo
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Alertă meteo ANM de vreme severă: vânt puternic
Alerte meteo: se schimbă vremea, vin vijeliile
Vremea se schimbă iar: surpriza meteo din următoarele zile

Загрузка...
Virus

Număr mare de infecții covid 19 anunțate în ziua votului

0
Grupul de Comunicare Strategică informează că pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

BUCUREȘTI, 27 sept - Sputnik. GCS anunță că au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, iar 98.607 pacienți au fost declarați vindecați de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 346 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.718 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31 de decese (21 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.408. Dintre acestea, 535 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.366.178 de teste. Dintre acestea 13.528 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.909 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.619 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.058 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.200 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.602 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 279 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.290 de lei.

 

0
Tagurile:
Bolnavi, România, coronavirus
Tematic
Vaccinul rusesc împotriva COVID 19 ar putea ajunge în CSI
Avertizare: Lockdownul va ucide mai mulți oameni decât Covid
Record în Franţa: peste 16.000 de cazuri noi de Covid-19
COVID în Franța: Zonele de alertă delimitate pe o nouă HARTĂ
România stârnește îngrijorare din cauza Covid 19

Загрузка...