Liliana Romaniuc

Romaniuc: ”Înțeleg îngrijorările și temerile, dar vreau nu pierdem sensul școlii!”

71
Consilierul de stat și trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că presiunea pe care riscăm să o punem pe copii prin focalizarea pe regulile sanitare ar putea elimina învățarea din normalitatea vieții de școlar.

BUCUREȘTI, 13 sept – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 începe extrem de tensionat, nu atât din pricina regulilor sanitare pe care trebuie să le respecte fiecare, cât, mai ales, din pricina lipsei de predictibilitate de la vârful Educației și a declarațiilor oficialilor care nu fac decât să dezbine profesorii și părinții.

Liliana Romaniuc, consilier de stat, trage un semnal de alarmă și arată că, în toată această discuție despre noul an școlar, învățarea a trecut pe un plan secund dacă nu cumva riscă efectiv să nu constituie propriu zis un subiect de discuție. Aceasta în condițiile în care școala este, totuși, despre învățare.

”Înțeleg îngrijorările și temerile, dar vreau să nu pierdem sensul școlii! Sunt îngrijorată și spun că trebuie să fim atenți: copiii vor face ceea ce văd la părinții și profesorii lor și gândesc influențați de ceea ce adulții discută”, a spus Romaniuc.

În opinia expertului educațional, presiunea pe care riscăm să o punem pe copiii noștri, prin focalizarea pe regulile sanitare care, da, trebuie respectate, are potențialul de a scoate învățarea din normalitatea vieții de școlar.

Astfel că este extrem de important ca învățarea să rămână, în noul context de funcționare a școlilor, obiectivul și sensul unităților de învățământ.

Postare Liliana Romaniuc
Postare Liliana Romaniuc

Romaniuc lansează un îndemn de redeschidere a școlilor pentru copii și pentru învățare și de aducere a învățării în prim plan. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

71
Tagurile:
școală, Liliana Romaniuc
Soare

Echinocțiul de toamnă 2020: ziua este egală cu noaptea

19
În data de 22 septembrie 2020 are loc echinocțiul de toamnă, când ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ, iar, din punct de vedere astronomic, este marcată trecerea la anotimpul toamna.

BUCUREȘTI, 22 sept – Sputnik. Echinocțiul de toamnă 2020 are loc astăzi, 22 septembrie, la ora 16.30, ora României. Momentul marchează debutul anotimpului toamna din punct de vedere astronomic.

Ziua începe să scadă puțin câte puțin, iar noaptea devine mai lungă, până la solstițiul de iarnă din data de 21 decembrie 2020.

Echinocțiul de toamnă mai este numit și ”punct autumnal”. El se află pe sfera cerească la intersecția elipticii – proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului – cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se, deci, la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților, informează ziare.com.

Excepții sunt în regiunile polare.

În emisfera sudică, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.

Echinocțiul de toamnă în tradiția populară

În calendarul popular, în zona echinocțiului de toamnă se păstrează amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea și renașterea Zeiței Mumă, de origine neolitică, peste care părinții bisericii creștine au suprapus moartea, numită Adormirea – 15 august – și nașterea Fecioarei Maria – 8 septembrie, notează digi24.ro.

O dată cu sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului – 8 septembrie – vara se sfârșește și începe toamna. Vremea se răcește, păsările călătoare încep să plece spre țările calde, iar oamenii în popor spun că acum se schimbă pălăria cu căciula.

19
Tagurile:
Echinocţiu de toamnă

Загрузка...
Elena Udrea

Elena Udrea, dosarul care aruncă PNL în aer

223
Din nou, Elena Udrea este singura din partid acuzată – dar banii au folosiți prin persoane și mecanisme de partid, așa cum scot în evidență și procurorii… care se opresc la un punct. Deocamdată

BUCUREȘTI, 22 sept – Sputnik. După cum s-a anunțat, Elena Udrea este astăzi la Curtea de Apel București în dosarul în care este judecată pentru instigare la luare de mită şi spălare de bani în legătură cu finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.

Respectivul dosar este la fond, deci până la eventuala sentință definitivă mai poate trece mult timp, ba chiar s-ar putea ajunge și la prescripție. Reamintim că DNA a trimis-o în instanță pe  Elena Udrea în 2017, dar și pe (notarul) Ioana Băsescu şi pe jurnalistul Dan Andronic.

Complicația dosarului este că acesta vizează finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, în speță bani care au ajuns la PDL, actual PNL, după cum declară chiar Elena Udrea.

Mai mult, conform unei declarații recente a Elenei Udrea după acordul procurorilor cu Radu Budeanu, nici un  ban nu ar fi trecut pe la ea, deci eventual au ajuns pe la cei care se ocupau de finanțări, trezorerie, organizația oamenilor de afaceri PDL etc. Sigur, acolo de vorba de alegerile din 2012, dar procedura era, probabil, aceeași.

Să ne amintim ce spunea Elena Udrea: ”Cum explica procurorii faptul că, contabila lui Buzăianu declara că i-a înmânat lui Budeanu o geantă cu 2,5 milioane de euro, pe care acesta spune că nu i-a numărat și că i-a dat-o direct lui Topoliceanu (…) Topoliceanu declara și ea ca s-a trezit la partid cu o geantă cu bani de la Budeanu, adusă de el sau de altcineva, nu își amintește, în care erau 3,8 milioane de dolari!”.

Și, spune Udrea, ”Cât timp este evident că toată lumea minte, de ce să îi cred eu pe cuvânt că, așa au stat lucrurile chiar au venit banii ăștia la partid???”.

Mai mult, Elena Udrea observă un fapt interesant și… revoltător – ”Toți cei care au pus mana pe bani sunt salvați de procurori (…) EU FIIND SINGURA PERSOANĂ CARE NICI MĂCAR NU A VĂZUT BANII (…) conform chiar denunțului făcut de Topoliceanu, ea a primit geanta, eu nu am văzut banii, ea i-a cheltuit la partid în campania pentru alegerile locale din 2012!”. 

Așa cum precizam, în acel dosar e vorba de alegerile din 2012, aici vorba de 2009. În acest dosar, instanța are de judecat cazul în care Elena Udrea e cap de afiș, dar și fiica președintelui, Ioana Băsescu, e acuzată că, în calitate de notar public, a  instigat la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar consultatul politic și ziaristul Dan Andronic - de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Tot în dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Concret, procurorii susțin că, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, ”au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie”.

”Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, scrie DNA.

Procurorii acuză că ”remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”.

Revin la ce menționam – banii nu au fost folosiți de Udrea singură, ci de un întreg mecanism format din oameni și firma de partid,  care acum se regăsesc în PNL. Și pe care NU îi deranjează nimeni deocamdată. Până când Elena Udrea va începe de vorbească și să acuze.

Iar dosarul poate arunca PNL în aer, pentru că unii dintre cei implicați ocupă funcții în Executiv, în Parlament sau chiar și în Parlamentul European.

Așa cum spuneam, mai e timp. Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani închisoare în dosarul ”Gala Bute”, pedeapsa fiind anulată în urma deciziei CCR privind nelegalitatea alcătuirii completurilor ce la ÎCCJ.

223
Tagurile:
PNL, Elena Udrea

Загрузка...
Eugen Orlando Teodorovici

Teodorovici: ”Aceasta ar putea fi dovada unei alte TRĂDĂRI!”

136
Fostul ministru de Finanțe subliniază importanța multiplă de deciziei care va luată azi – și implicațiile pe care le va avea

BUCUREȘTI, 22 sept – Sputnik. Fostul ministru al Finanțelor este în prim planul bătăliei de azi, care vizează rectificarea bugetară.

Într-o recentă postare ”NU SE (MAI) POATE cu "guvernul meu"‼️”, finanțistul atrage atenția că ”astăzi este adevăratul TEST sau un nou test pentru PSD și aliații săi - să voteze rectificarea bugetară EXACT în forma aprobată de comisiile de buget din Parlamentul României”.

Ori, spune Teodorovici, ”dacă NU, aceasta va fi dovada unei alte TRĂDĂRI și momentul în care NU vom mai putea acuza doar "guvernul meu" pentru dezastrul creat în economie‼️”.

Fostul ministru al Finanțelor spune ferm: ”TOATE modificările aduse rectificării bugetare sunt absolut NECESARE”, explicând concret: ”mă refer în special, la majorarea cu 40% a punctului de pensie, la majorarea salariilor profesorilor, dar și la plafonarea la 40% din PIB a datoriei publice pentru sfârșitul anului 2020, în condițiile în care ”guvernul meu” intenționa chiar creșterea acesteia spre 50%”.

”TOATE aceste amendamente trebuie aprobate AZI de Parlament și apoi, ”șeful statului” trebuie să le promulge”, spune Teodorovici – și asta ”chiar dacă Ludovic și-a făcut cunoscută ”poziția” cu privire la aceste propuneri printr-o #criză de nervi soră cu DEMENȚA care se va reflecta, clar, în ratingul de țară al României, căci sigur investitorii nu văd cu ochi buni un premier deopotrivă INCOMPETENT și instabil emoțional”.

Teodorovici nu e impresionat însă de crizele lui Orban – ”personal, CRIZELE lui de nervi mă lasă complet rece, căci îi înțeleg neputința în fața #incompetenței ministrului său de finanțe”.

De asemenea, scrie Teodorovici, ”mă lasă indiferent și pentru că nu l-am văzut ieșindu-și din fire în fața #incapacității lui Cîțu de a găsi SOLUȚII pentru majorarea punctului de pensie și a salariilor profesorilor”.

În schimb, subliniază fostul președinte executiv al PSD, ”este UMILITOARE situația în care au fost puși pensionarii României‼️”.

”Li se spune să fie mulțumiți cu atât, căci nicio altă țară din UE nu a majorat salarii sau pensii în această perioadă...” – dar, întreabă ministrul, ”în acele țări, ce pensii și salarii au seniorii și profesorii?!”.

Altfel spus, ️acele țări nu au majorat, ”căci nu era necesar!”, spune ministrul. ”Acele țări au făcut acum, investiții productive în economie, au ajutat IMM-urile și au luat multe alte măsuri palpabile, cu impact direct în economie, adică au făcut tot ce n-a făcut ”guvernul meu”‼️”.

”Este foarte TRIST și că ”guvernul meu” a reușit să-i facă pe seniorii noștri să aleagă între ei și copiii lor, spunându-le că majorarea punctului de pensie va îndatora generațiile viitoare, că altfel NU SE POATE... , în condițiile în care acest guvern INCOMPETENT a reușit totuși, să ne îndatoreze cum nu ne-a mai îndatorat nimeni până acum, fără să ne spună pe ce se duc banii‼️”, spune Teodorovici.

Și urmează o întrebare cheie: ”Simțiți cumva vreo creștere a bunăstării, deși Orban s-a împrumutat deja, în doar 9 luni, cu peste 110 miliarde de lei, adică, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD în 3 ani?!”.

”Dar cine să poată? INCOMPETENȚII și HABARNIȘTII?!”, întreabă Teodorovici, arătând că s-a oferit să discute cu cei din Guvernul PNL ”despre SOLUȚII, dar nu s-au arătat interesați... ”.

În același timp, ””șeful statului” nu-și utilizează rolul de mediator pentru a chema specialiștii din toată clasa politică la consultări, în vederea discutării SOLUȚIILOR pe care le propunem - nici măcar nu e interesat să audă ce avem de propus și ține isonul ”guvernului meu” cu ”NU SE POATE””, scrie Eugen Teodorovici.

”Eu insist că SE POATE‼️ Mai trebuie doar SĂ VREI... și să fii LOIAL românilor, adică, să fii patriot!”, încheie Teodorovici.

136
Tagurile:
Eugen Teodorovici

Загрузка...