Violeta Alexandru

Ministerul Muncii, anunț: din septembrie au crescut indemnizațiile

503
Românii care beneficiază de indemnizațiile de însoțitor și indemnizațiile membrilor Uniunilor de creatori legal constituite le vor primi mărite de la 1 septembrie 2020.

BUCUREȘTI, 8 sept – Sputnik. Începutul de toamnă vine cu măriri pentru români. După ce pensiile și alocațiile s-au majorat de la 1 septembrie 2020, a venit rândul ca două indemnizațoii să urmeze același traseu.

Vorbim despre indemnizațiile de însoțitor și cele ale membrilor Uniunilor de creatori legal constituite. În această situație sunt peste 53.000 persoane care vor primi indemnizațiile menționate deja, mărite de la 1 septembrie 2020.  

Valoarea indemnizației de însoțitor reprezintă 80% din cuantumul punctului de pensie. Creșterea cuantumului punctului de pensie a dus, evident, la creșterea valorii indemnizației de la 1012 lei la 1154 de lei. Se înregistrează, așadar, o creștere de 142 de lei, pentru aproximativ 40.000 de beneficiari.

Indemnizația pentru membrii uniunilor de creatori legal constituite reprezintă 50% din cuantumul pensiei celui ce are statut de membru în această uniune, astfel că odată cu mărirea valorii punctului de pensie, se vor mări, de asemenea, veniturile a peste 13.000 de beneficiari, precizează dcbusiness.ro.

Punctul de pensie crește de la 1 septembrie 2020 cu 14%, iar alocațiile cu 20 de procente. Violeta Alexandru spune că nu vor exista întârzieri la plata pensiilor și alocațiilor, care vor fi livrate conform calendarului.

”În această lună, începând cu 8 ale lunii, vom plăti alocațiile mărite aferente lunii august. Următoarea creștere va fi la începutul anului viitor, tot în același procent de 20%, deci vor fi două anul viitor la jumătatea anului, și la fel și în 2022, astfel încât să ajungem la 100% la finalul anului 2022”, a spus Violeta Alexandru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

503
Tagurile:
Violeta Alexandru, indemnizație
Vaccin

Majoritatea americanilor nu vor facă vaccinul Covid-19

54
(reînnoit 21:40 01.10.2020)
Deși pandemia a luat viața a peste 200.000 de oameni din SUA, mai puțin de 50% dintre americani vor să fie vaccinați împotriva Covid-19 dacă ar fi plătiți cu 100 de dolari.

BUCUREŞTI, 1 oct – Sputnik. În Statele Unite, scepticismul în ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid-19 este în creștere, mai puţin de jumătate dintre respondenți spunând că vor să fie vaccinaţi dacă li se oferă 100 de dolari, a dezvăluit un nou sondaj Axios-Ipsos, citat de Sputnik France.

Primul vaccin împotriva coronavirusului
РФПИ и Центр имени Гамалеи

Din peste 1.000 de participanți, doar 44% au spus că vor să fie vaccinați cu condiția să primească în schimb 100 dolari. Doar 26% au spus că sunt pregătiți să plătească 100 de dolari pentru a primi vaccinul.

Totuşi, mai mult de jumătate au declarat că este mai „probabil” să îl primească dacă asigurarea lor de sănătate acoperă costul integral.

Același sondaj arată că oamenii ar fi mai încrezători dacă vaccinul ar fi recomandat de medicul lor personal (62%). De asemenea, aprobarea de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) i-ar face pe 54% dintre respondenți să aibă încredere într-un vaccin, în timp ce aprobarea din partea președintelui Donald Trump ar încuraja doar 19% dintre respondenți să aibă încredere în vaccin. De asemenea, majoritatea celor care s-au identificat drept republicani (60%) au spus că aprobarea președintelui nu i-ar determina să decidă dacă să primească sau nu vaccinul.

Situație epidemiologică

Statele Unite sunt cea mai afectată țară atât din punct de vedere al deceselor, cât și al numărului de cazuri, cu 206.959 decese la 7.233.946 de cazuri, potrivit Universității Johns-Hopkins. Cel puțin 2.840.688 de persoane au fost declarate vindecate.

Donald Trump a anunțat luni distribuirea în Statele Unite a 150 de milioane de teste rapide pentru depistarea coronavirusului în 15 minute, o metodă asemănătoare testelor de sarcină, mult mai rapidă decât testele moleculare utilizate de la începutul pandemiei.

54
Tagurile:
SUA, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Cât de periculos este vaccinul: SUA solicită un răspuns, Europa numără profiturile
Medicii SUA, interesați de vaccinul rusesc împotriva COVID-19
Rusia: A fost eliberat un patent pentru cel de-al doilea vaccin anti-COVID-19

Загрузка...

Franţa, „bombă meteo”: furtuna Alex va lovi, zonele afectate

494
Furtuna Alex este așteptată în Franţa la miezul nopții de joi spre vineri în nord-vestul țării. Mai mulți specialiști au numit-o o adevărată „bombă meteorologică”.

BUCUREŞTI, 1 oct – Sputnik. Odată cu apropierea furtunii Alex, așteptată la miezul nopții, patru departamente din Franța au fost plasate joi sub avertizare meteo de cod portocaliu și una sub alertă roșie, de Météo France, potrivit Sputnik France

Meteorologii numesc furtuna o „bombă meteo” din cauza vitezei cu care se va forma, potrivit Weather Channel.

„Sub influența unui curent puternic de înaltă altitudine și a coborârii unui val de aer rece deasupra zonelor apropiate ale Atlanticului, o depresiune venită miercuri din sudul Groenlandei s-a extins foarte repede în această joi după-amiază la intrarea în Golful Biscaya înainte de a se întoarce înapoi în sudul Bretaniei în această seară, urmând să ajungă în nordul regiunii vineri dimineață”, precizează canalul meteo.

În timpul acestei intensificări, presiunile vor scădea foarte brusc la 30 de hectopascali în 12 ore, adaugă Weather Channel.

Departamentele cele mai afectate

Printre zonele care vor fi cele mai afectate sunt Loire-Atlantique, Morbihan, în special Vannes, Quiberon și insulele Ponant, Groix, Houat, Hoedic. „În aceste zone, se poate ajunge la rafale de 150 până la 160 km/h. Acest lucru se întâmplă doar o dată la 10 sau 20 de ani”, a declarat meteorologul Steven Tual de la Météo Bretagne pentru France 3.

„Este o masă de aer foarte rece care coboară direct de la pol și care va stimula depresiunea. (…). Există toate ingredientele pentru stârnirea unei explozii a acestei depresiuni, care va avea loc în Golful Morbihan”, a adăugat Tual.

Finistère, Côtes-d'Armor, Ille-et-Vilaine și Loire-Atlantique au fost plasate sub avertizare de cod portocaliu de vânt violent și/sau inundații. De asemenea, Morbihan este sub alertă roșie din cauza naturii excepționale a acestei furtuni.

494
Tagurile:
Furtună, Franța
Tematic
Avertizări meteo în Marea Britanie: furtuni şi inundaţii, temperaturi de peste 30° C
Marea Britanie, avertizare privind vremea: haos meteo creat de furtuna Ellen
Cod portocaliu: furtuni și vijelii puternice în 30 de județe

Загрузка...