Santorini, Grecia

Veste de ultimă oră din Grecia: cerințe extinse pentru cei care vor călătorească!

122
Grecia extinde anumite cerințe și restricții impuse mai multor state – inclusiv pentru turiștii care vin din România

BUCUREȘTI, 13 aug – Sputnik. Autoritățile din Grecia vin cu o veste de ultimă oră, care vizează și România – în condițiile creșterii numărului de infectări cu Covid-19, extind interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări, inclusiv România.

Astfel, pasagerii care călătoresc venind din Bulgaria, Malta, România şi Emiratele Arabe Unite vor continua să fie obligaţi până la 31 august să prezinte un rezultat negativ al testului Covid-19 la sosirea în Grecia.

Testul nu poate fi mai vechi de 72 de ore înainte de sosirea lor în Grecia.

De asemenea, toţi pasagerii care sosesc în Grecia trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor (PLF) cu cel puţin o zi înainte de sosire, ”furnizând informaţii care vor include aeroportul de plecare, adresa unde vor sta şi adresa prevăzută pentru sejurul lor în Grecia”.

Alte prevederi transmise în această dimineață de MEDIAFAX: ”Zborurile dintre Grecia şi Turcia rămân suspendate până la 31 august. Zborurile dintre Grecia şi Albania şi Macedonia de Nord vor continua să funcţioneze doar pe Aeroportul Internaţional Atena „Eleftherios Venizelos”, până la 31 august, iar un rezultat negativ al testului al testului va fi necesar şi al pasagerilor din Albania, Belgia, Republica Cehă, Olanda, Macedonia de Nord, Spania şi Suedia”.

În plus, Autoritatea eleniană de aviaţie civilă a prelungit până la 31 august interdicţia de intrare a cetăţenilor non-UE, cu excepţia pasagerilor din următoarele ţări: Australia, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelandă , Rwanda, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay şi Emiratele Arabe Unite.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

122
Tagurile:
călătorie, Grecia
Școala

Anunț clar: PNL pregătește închiderea școlilor după alegeri

31
(reînnoit 19:51 22.09.2020)
Închiderea școlilor nu poate fi doar un subiect de campanie – mai ales când e vorba de un anunț asumat - partidul parlamentar care publică așa ceva ori are informații clare, ori cade în derizoriu

BUCUREȘTI, 22 sept – Sputnik. Este vorba de un anunț asumat, clar, publicat acum puțin timp de PSD, cel mai important partid parlamentar și se afirmă fără dubii:

”PNL pregătește închiderea școlilor după alegeri fiindcă pe ei i-a interesat doar menținerea la putere, nu educația copiilor”.

Anunțul continuă electoral, politic: ”Pentru liberali e mai importantă școala vieții - mai exact, cum să furi cât mai mult din bugetul țării, în plină pandemie”.

Ironic, cei de la PSD completează: ”În guvernarea Iohannis-Orban, românilor li se bagă pe gât cu forța proiectul #România NEeducată!”.

© Sputnik / Александр Кряжев

Să fie vorba doar de o gogoașă electorală? Să se preteze PSD-ul Ecaterinei Andronescu și Alexandru Athanasiu la așa ceva? Se pare că nu, pentru că PSD are încă suficiente ”urechi” în minister(e) și inspectorate.

În plus, într-un montaj atașat postării de pagina PSD se arată că:

- Orban a propus de la început să înceapă școlile de la 1 octombrie și au fost/sunt discuții pe această temă;

- ”Deja amenință profesorii să facă doar cursuri online” – iar în acest sens este postat un facsimil după o a adresă a secretarului de stat de la Educație, în care se prevede extinderea soluțiilor digitatele în toate școlile;
printscreen legenda: Document semnat de secretarul de stat MECS
© Photo : Captură ecran: Document semnat de secretarul de stat MECS
PSD: PNL vrea să închidă școlile după alegeri

- Orban a anunțat că se vor lua ”toate măsurile care se impun în asemenea situații” împotriva profesorilor care refuză să predea online;

Câteva argumente care sunt interesante – ce-i drept, acoperite în final de un politic ”dacă votezi PNL, votezi închiderea școlilor”.

Indiferent de situație, e un anunț asumat de cel mai mare partid parlamentar, deci merită discutat – și așteptăm replica PNL.

31
Tematic
Poziția Oanei Moraru despre purtarea măștilor în școli
Școlile din Capitală pun lacătul pe ușă: cât va dura
S-a dat startul angajărilor în școli: unde se dă concursul

Загрузка...
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Parlamentul a votat mărirea salariilor personalului didactic

752
(reînnoit 17:03 22.09.2020)
În cadrul rectificării bugetare votate astăzi în plenul reunit al Parlamentului, s-a adoptat majorarea din acest an a salariilor pentru cadrele didactice.

BUCUREȘTI, 22 sept - Sputnik. Astăzi a fost votată în plenul reunit al Parlamentului majorarea din acest an a salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, în cadrul rectificării bugetare.

În plus, s-a suplimentat bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru Programul Start-Up Nation, şi a bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.

Parlamentarii au renunţat în schimb, la propunerea UDMR, la prevederea introdusă în raportul comisiilor de specialitate, potrivit căreia "plafonul privind datoria publică, potrivit metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB".

Plenul Parlamentului a adoptat, cu 246 de voturi "pentru", 142 "împotrivă" şi 16 abţineri, şi rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2020.

Modificările nu sunt însă definitive pentru că liberalii au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională proiectele privind rectificările bugetare adoptate de Parlament, iar decizia este acum în mâna judecătorilor CCR.

752
Tagurile:
Salarii, Profesori, rectificare bugetară
Tematic
Radu Gologan, propunere pentru profesori: să predea gratis
Google Classroom: cât este de utilă aplicația pentru elevi și profesori
Veste rea pentru pensionari şi profesori: „Nu sunt bani”

Загрузка...
Выступление президента РФ В. Путина с видеообращением на 75-й сессии Генассамблеи ООН

Putin: ONU își realizează principala sa misiune, apără pacea - Video

0
(reînnoit 20:11 22.09.2020)
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, consideră că Organizația Națiunilor Unite reușește să-și îndeplinească principala sa misiune - să apere pacea în lume. Urmăriți discursul președintelui rus susținut în cadrul Adunării Generale a ONU.

BUCUREȘTI,22 sept - Sputnik. Ultimele decenii au confirmat că ONU își îndeplinește onorabil misiunea sa principală - de a apăra pacea în lume, a declarat președintele rus Vladimir Putin în discursul său la cea de-a 75-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

"Făcând o retrospectivă a ultimilor decenii, putem spune că, cu toată complexitatea perioadei Războiului Rece, schimbările  geopolitice cardinale și actualele uneltiri din politica mondiale, ONU își îndeplinește cu cinste principala sa misiune - de a apăra pacea în lume, a promova dezvoltarea durabilă a popoarelor și continentelor și de a ajuta la depășirea crizelor locale”, a declarat Putin.

Experiența colosală a ONU este de mare preț și servește ca bază pentru a merge mai departe, a adăugat el.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Vladimir Putin
Tematic
Lavrov, la ONU: Lumea s-a săturat de linii de demarcație
Discurs epocal la ONU împotriva imperialismului SUA
Putin: Rusia va oferi vaccinul Sputnik V angajaților ONU

Загрузка...