Dana Budeanu

Scandalul zilei: Dana Budeanu, atacată grav și amenințată de un ”om de casă” al lui Orban!

2516
(reînnoit 22:21 21.05.2020)
”Liberalul, consilier al lui Orban, a demisionat din toate funcțiile ocupând, prin concursuri, poziția de director general pe politici publice de la Palatul Victoria, deschizându-i oportunitatea accesării de fonduri europene și proiecte”.

BUCUREȘTI, 21 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Celebra deja Dana Budeanu, creatoare de modă și realizatoare de emisiuni de succes în mediul on line, susține și o spectaculoasă rubrică în cadrul popularei agenții „Știri pe surse”.

Iar Dana Budeanu nu este doar o comentatoare aprigă și inspirată, ci și bine informată. Dar și curajoasă, pentru că, de multe ori, abordează subiecte de care presa pare să se ferească. Iar emisiunile frumoasei realizatoare încep să deranjeze mediul politic, dar mai ales cel conectat la zona afacerilor… dubioase.

Miercuri noaptea, Dana Budeanu a primit un mesaj de amenințare, care pare a fi venit din partea unui apropiat al lui Ludovic Orban, demnitar cu acces la fonduri importante, Ștefan Jicol, directorul general pentru politici publice, strategii și control intermanagerial din SGG.

Mesajul a fost trimis în privat, dar Dana Budeanu l-a făcut public. Iată textul atribuit lui Jicol:

”Mamaie, Jicol Stefan zis SGG sunt, din familie de japonezi. Am auzit că te-ai luat de mine, că te-ai lăudat că vrei să faci cu mandea un serial. A dreaq, traiască mă-ta, zău că ești cea mai urâtă kgb-istă din câte am văzut. Și Ana Pauker și Ghizela Voss erau mai frumoase puțin. Uite cum facem, de data asta te iert. Dacaă mai mârâi ***”.

Sigur, există și posibilitatea unei înscenări, iar contul lui Jicol să fi fost spart – iar altcineva să fi trimis mesajul. Cert este că, până la ora actuală Jicol nu a contestat informația.

Pe de altă parte, acum două zile, Dana Budeanu l-a menționat pe Jicol într-un ”Verdict politic” acum 3 zile – și a promis că va reveni  ”într-un episod ulterior cu dezvăluiri despre ce se întâmplă”.

De fapt, ce s-a întâmplat – până pe 11 mai, Ștefan Jicol a fost directorul general pentru politici publice, strategii și control intermanagerial – „A ajuns acolo exact pe 15 februarie 2020 când exact pentru o zi, fără să știe nimeni, a fost liber la concursuri pentru aparatul de stat și evident domnul Jicol a ajuns ceea ce și-a dorit”, a dezvăluit Dana Budeanu.

Mai mult, Dana Budeanu a spus că Jicol este omul de casă al lui Orban – iar prin el s-au aranjat licitații. Iar Dana Budeanu a promis un ”Verdict” dedicat acestui personaj și acțiunilor care s-au derulat prin intermediul său.

 Informația este parțial confirmată și completată de ”Financial Intelligence”: ”Liberalul Ștefan Jicol, consilier al premierului Ludovic Orban, a demisionat din toate funcțiile de partid și din cea de consilier politic, ocupând, prin concursurile din 11 și 15 mai, poziția de director general pe politici publice de la Palatul Victoria, deschizându-i oportunitatea accesării  de fonduri europene și dezvoltarea de proiecte fără a mai fi sub puterea vreunui partid politic, potrivit unor surse guvernamentale”.

”Fostul liberal Ștefan Jicol a fost doar o sută de zile un consilier al premierului Ludovic Orban pe politici publice și inteligență artificială, demisionând discret pe 11 mai 2020”, scrie sursa citată.

Iată și răspunsul Danei Budeanu, postat azi pe pagina personală de Facebook, alături de printscreen-uri ale mesajelor (aparent ale) lui Jinga:

”Bună dimineața! Aceste este mesajul de amenințare a mâinii drepte a premierului României, Ludovic Orban, Ștefan Jicol!

Diferența dintre mine, presa plătită și oamenii din aparatul administrativ al Guvernului României, SGG, amenințați zilnic astfel… este că mie nu-mi este frică de nimeni! Nu are de ce…

Aceste este PNL! Aceștia sunt oamenii puși în funcții plătite din bani publici! Acestea sunt exemplarele de sex masculin care amenință femei!

P.S.: KGB-ul s-a desființat în 1991! Marș!”.

Cert este că subiectul deschis de Dana Budeanu este extrem de interesant – și merită investigat. Oricum, presa și politicienii vorbesc despre afacerile de milioane din perioada pandemiei, derulate pe firmele ”liberalilor” – dar deocamdată nu avem și o reacție a autorităților ”competente”.

Așteptăm o reacția e guvernului în urma incidentului scandalos reclamat de Dana Budeanu. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2516
Tagurile:
Ludovic Orban
Tematic
Majorarea pensiilor 2020: anunțul premierului Orban
Varujan Vosganian nu se joacă: pune la colț pe Orban și Bruxelles-ul – CINE MINTE?
Ultima oră: Orban… promisiunea zilei! Anunțul dă peste cap scandalul din ultima perioadă!
Dezvăluirea zilei: dă peste cap ce s-a anunțat! ”Tătaru și Orban – DEMISIA urgent, ACUM!”
Orban, premieră în Parlament – declarații esențiale pentru perioada următoare
Orban a mulțumit Parlamentului pentru votul de azi… făcându-l de doi bani!
Probleme pentru Orban: comisia de anchetă ”Sparanghelul” a trecut de Birourile Permanente
Expoziția „Suntem împreună implicați”, dedicată contribuției Rusiei în lupta împotriva pandemiei coronavirusului

Rusia, în lupta cu coronavirusul: expoziție la București - ”Suntem împreună implicați”

4
Natalia Muzhennikova, directorul Centrului Rus de Știință și Cultură de la București, a declarat că expoziția este dedicată tuturor celor care luptă cu Covidul și că, în Rusia, există o mișcare de voluntariat în acest sens la care contribuie mii de oameni.

BUCUREȘTI, 2 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Centrul Rus de Știință și Cultură de la București, în parteneriat cu Agenția de Știri Rossya Segodnya, au organizat, în capitala României, o expoziție dedicată contribuției Rusiei în lupta contra pandemiei de coronavirus. Expoziția se numește „Suntem împreună implicați”.

Această expoziție a fost furnizată cu drag de centru către agenția de știri Rossia Segodnia.  Ea povestește despre oameni de diferite profesii care contribuie la lupta împotriva pandemiei, informează Centrul Rus de Știință și Cultură de la București pe pagina sa de Facebook.

Natalia Muzhennikova, directorul Centrului Rus de Știință și Cultură de la București a explicat pentru Agenția de Știri Sputnik cine a participat la acțiunile de voluntariat și care este scopul expoziției.

În primul rând, a spus directorul Centrului Rus de Știință și Cultură de la București, expoziția ete dedicată tuturor celor care luptă cu covidul. Pandemia respectivă, înțelegem noi toți că nu are nici o graniță, nici o frontieră. Toate statele sunt afectate. Și, bineînțeles că în toate statele se găsesc oameni care ajută în lupta cu această pandemie.

”Acesta este un semn de recunoștință, în primul rând, din partea noastră, adică măcar un gest simbolic. La noi există această mișcare de voluntari care se numește ”Noi suntem împreună” și de aceea am vrut să numim această expoziție cumva, în traducere ”suntem împreună”. Noi facem această expoziție în ajunul Zilei Rusiei, care este pe 12 iunie. Din pricina pandemiei și a restricțiilor nu putem face evenimentele la care ne-am gândit dinainte, dar, în acest fel, măcar marcăm cumva acest lucru și facem și această expoziție de Ziua Rusiei”, a declarat Natalia Muzhennikova.

Aceasta a subliniat că aici, în România, nu se poate aștepta la o mare mișcare de voluntari care poate să vină, să spună cuvinte bune, calde și frumoase față de Rusia, dar, în acest fel, prin această expoziție, se informează că în Rusia se fac multe lucruri interesante, că Rusia luptă cu această pandemie și nu numai.

De asemenea, va apărea și revista ”Caleidoscopul rus” ce este dedicată acestei zile, adică Zilei Rusiei.

”Eu îi mulțumesc foarte mult prietenei mele Oxana Oleinic de la Rossya Segodnya, pentru că, datorită colaborării noastre avem această expoziție. Vreau să menționez că expoziția respectivă a fost derulată – și se desfășoară acum în format online pe fațadele mai multor clădiri din Rusia, din Moscova, pe clădirea Rossia Segodnia, pe clădirea ori pe a Dumei de Stat, ori a Senatului nostru. Ea va apărea pe cea mai faimoasă stradă din Moscova – Arbat. Este și la noi (în București, nota Georgiana Arsene), ceea ce îmi place și sunt mândră că am ajuns la acest nivel de colaborare cu această agenție de știri care ne permite să aducem ceva interesant și pentru publicul român”, a declarat directorul Centrului Rus de Știință și Cultură de la București, voluntar

Fiica Nataliei Muzhennikova, voluntar în lupta cu coronavirusul

Întrebat dacă au fost multe persoane care au dorit să participe la aceste acțiuni de voluntariat în Rusia, directorul Centrului Rus de Știință și Cultură de la București a dat chiar un exemplu personal.

”Eu am o fetiță care are 19 ani și care s-a înscris ca voluntar și a fost în zona roșie să lupte cu această pandemie. Nu a fost acolo prea multe zile, dar a stat 12 ore în costumul acesta în care n-ai cum să respiri, dar asta a fost sentimentul – și acesta este sentimentul nostru general – ca majoritatea populației să ajute cu ce poate fiecare în lupta cu această pandemie”, a explicat Natalia Muzhennikova.

Un alt exemplu este cel al sutelor de mii de voluntari care ajută bătrânii cu aducerea alimentelor, a adăugat sursa citată. Au fost multe cazuri în care voluntarii plimbă câinele.

De asemenea, mulți artiști din teatrele din Moscova care nu au, acum ce să joace, fiind închis totul. Ei au avut curajul să se înscrie în acei voluntari și să aducă oamenilor ce au ei nevoie, pentru că e mai bine să ajuți pe cineva decât să stai acasă și să spui că nu ai ce să faci.

”Acesta este motivul pentru care mii de oameni s-au ajutat unii pe alții, nu doar în Moscova, ci și în toate regiunile Rusiei. Acum, în ajunul Zilei Rusiei se fac multe acțiuni la care nu ne putem aștepta aici, la București. Adică să vină oameni, să citească poeziile lui Pușkin, să iasă afară, pe stradă, cu steagurile rusești. Asta se întâmplă în mai multe țări, chiar și în Franța, Germania, Belgia, Israel, Azerbaidjian”, a subliniat directorul Centrului Rus de Știință și Cultură de la București.

Natalia Muzhennikova a amintit, apoi, de concursul organizat de Centrul Rus de Știință și Cultură de la București – ”Citim Pușkin” – care a atras mulți iubitori ai culturii ruse. În acest sens, la Centru s-au primit peste 30 de înregistrări cu recitaluri de poezie a lui Pușkin.

Pe 6 iunie e Ziua limbii ruse și ziua de naștere a lui Pușkin, iar pe 12 iunie e Ziua Rusiei.

4
Tagurile:
Centrul Rus de Știință și Cultură, Bucureşti, expoziţia, Rusia, COVID-19, coronavirus

Загрузка...
Seismograph

Acum: Cutremur neașteptat de puternic în România, resimțit și în Republica Moldova

607
(reînnoit 14:35 02.06.2020)
Acum puțin timp, Institutul Național de cercetare dezvoltare pentru fizica Pământului a transmis datele unui cutremur neașteptat de puternic

BUCUREȘTI, 2 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului a transmis acum puțin timp că un cutremur cu o magnitudine de 4.8 grade pe scara Richter și s-a produs în zona seismică Vrancea.

Cutremurul a avut loc la ora 14:12:55 (ora locală a României) epicentrul fiind la adâncimea de 117 km, în județul Vrancea, la granița cu Buzău, în apropierea localităților Vintileasca și Secuiu.

„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 73km E de Brasov, 86km NE de Ploiesti, 107km S de Bacau, 119km V de Galati, 119km V de Braila, 138km N de Bucuresti, 158km NE de Pitesti, 187km E de Sibiu, 188km SV de Iasi, 202km N de Ruse”, informează INCDFP.

Seismul s-a simțit și în Republica Moldova.

Update: INFP a revizuit informațiile – magnitudinea a fost 4.4 grade pe scara Richer, iar adâncimea epicentrului a fost de 99km.

Cutremurul vine după o serie de seisme cu magnitudine maximă în jurul nivelului de 3 grade, deci saltul la aproape 5 grade Richter, la un epicentru de adâncime, este neașteptat. Dar, așa cum a subliniat în repetate rânduri Gheorghe Mărmureanu, nu este ceva de anormal – nici care să genereze panică.

Cutremur în România: Harta propagării undei seismice
© Photo : INCDFP
Cutremur în România: Harta propagării undei seismice

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

607
Tagurile:
Vrancea, cutremur

Загрузка...