Agricultura

Români veniţi de la muncă din străinătate, abandonaţi în câmp „E bătaie de joc”

205
(reînnoit 20:10 14.05.2020)
Un număr de muncitori români care au lucrat în străinătate şi s-au întors în ţară s-au confruntat cu o situaţie care i-a revoltat. În acelaşi timp, un alt tren a plecat din Timişoara cu români care urmează să îngrijească bătrâni în Austria.

BUCUREŞTI, 14 mai – Sputnik, Doina Crainic. Un tren cu 40 de îngrijitori care s-au întors de la muncă din Austria a sosit azi dimineaţă în Timişoara, însă oamenii s-au revoltat când au aflat că trebuie să stea în carantină, deşi testele pentru COVID-19 pe care şi le-au făcut în Austria la recomandarea DSP Timiş au ieşit negative.

De asemenea, ei au fost preluaţi de microbuze şi duşi spre centrele de carantină din judeţele de domiciliu, iar unii dintre ei au fost pur şi simplu abandonaţi pe câmp, potrivit Mediafax

„Stăm de o oră jumate aici şi încă aşteptăm. Nu ştie nimeni nimic. Am venit cu trenul de la Viena, a mai venit o maşină de jandarmi, aduc oamenii şi de aici îi triază să-i ducă în alte părţi. Sunem în câmp, lângă autostradă", a declarat un muncitor.

Pe de altă parte, un alt tren pus la dispoziţie de autorităţile austriece a plecat miercuri seară de la Timişoara, cu 104 persoane, majoritatea femei, care se vor ocupa de îngrijirea bătrânilor în zona oraşului Viena.

Ele au spus că nu doreau să îşi părăsească ţara şi familiile, însă au fost nevoite să plece, întrucât în ţară nu pot câştiga suficient pentru a-şi permite să plătească facturile.

„Îmi pare foarte rău că trebuie să îmi părăsesc ţara, nu îmi oferă posibilitate unui loc de muncă şi din păcate şi colegele mele de la firmă şi de la alte firme suntem nevoite să plecăm, să ne lăsăm familia pentru o viaţă un pic mai bună”, a spus o femeie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

205
Tagurile:
Muncitori, Austria, Români
Tematic
Scandal în Germania: abatoarele unde lucrează și români au devenit focare de infecție
Încă 80 de muncitori români din Germania, confirmați cu coronavirus
Germania: Situaţia umilitoare a românilor care muncesc în abatoare - „cultura ignorării”
După Germania, Anglia și Austria, urmează exportul românilor în Italia
Germania, noi cazuri de exploatare: români ţinuţi fără buletine, forţaţi să lucreze 12/zi
Ludovic Orban

Știrea zilei: PRELUNGIREA stării de ALERTĂ Hotărârea de Guvern, măsurile, text integral

166
Textul integral Hotărârii de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, așa cum va intra în dezbaterea ședinței de azi a Cabinetului Orban

BUCUREȘTI, 14 aug - Sputnik. Astăzi, în ședința de Guvern care începe la ora 17, Cabinetul Orban va discuta o Hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Aceasta ar urma să intre în vigoare chiar de duminică,  16 august.

Hotărârea de Guvern este dată ținând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, dar și ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 40/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesare a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Iată textul Hotărârii de Guvern, așa cum va intra în dezbaterea ședinței de azi a Cabinetului Orban.

Art. 1 - Începând cu data de 16 august 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin HG nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin HG nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, și prin HG nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia  pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2 - Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 - „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns“;

b) anexa nr. 2 - „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“;

c) anexa nr. 3 - „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.

Art. 3 - În aplicarea dispoziţiilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.

Art. 4 - Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 - 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.

Art. 5 - Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 - Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările și completările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

166
Tagurile:
Stare de alertă

Загрузка...
Plajă Grecia

Grecia - noi precizări oficiale privind ACCESUL și CONDIȚIILE de intrare pentru români

39
(reînnoit 07:37 14.08.2020)
Actualizările și toate aceste măsuri sunt valabile până la data de 31 august 2020, cu mențiunea că pot fi modificate oricând, fără preaviz, de către autoritățile elene competente

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe român face mai multe precizări privind actualizarea condițiilor de intrare pe teritoriul Republicii Elene.

Potrivit informațiilor comunicate oficial de autoritățile elene, au fost actualizate o serie de condiții de intrare pe teritoriul Greciei.

Iată, succint, aceste actualizări:

- începând cu data de 17 august 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, se va aplica tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, pe cale terestră și maritimă, prin toate punctele de trecere a frontierelor cu statele vecine Republicii Elene, inclusiv Kulata-Promachonas.

- Noile reglementări anunțate de autoritățile elene se aplică, în plus față de cele anterioare, pentru următoarele categorii de persoane: cetățenilor care călătoresc în scopuri esențiale în Republica Elenă și care erau anterior scutite de la obligativitatea prezentării testului pentru COVID-19 (inclusiv transportatorilor de mărfuri și de persoane), cetățenilor eleni și cetățenilor străini cu rezidența în Republica Elenă.

- persoanele care sosesc în Republica Elenă din România pe cale aeriană, acestea trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării în Republica Elenă. Această măsură se aplică cu aceeași dată tuturor persoanelor care călătoresc din Bulgaria, Emiratele Arabe Unite și din Malta.

- începând cu data de 17 august 2020, toate categoriile de persoane care intră pe teritoriul Greciei pe cale aeriană, dinspre Suedia, Cehia, Belgia, Spania, Olanda, Albania și Macedonia de Nord trebuie să prezinte, în mod obligatoriu, un test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat.

MAE precizează că toate aceste măsuri sunt valabile până la data de 31 august 2020, cu mențiunea că pot fi modificate oricând, fără preaviz, de către autoritățile elene competente.

De asemenea, MAE reamintește că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate din țara de origine, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Prezentarea unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passenger Locator Form și prezentarea codului QR, transmite MAE

Formularul este disponibil, în limba engleză, la adresa: https://travel.gov.gr, unde sunt disponibile și condițiile de călătorie valabile pentru această perioadă.

MAE reamintește cetățenilor români că pot solicita asistență consulară telefonic Ambasadei României la Atena (tel. 00302106774035) și Consulatului General al României de la Salonic (tel. 00302310340088), apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro/, https://salonic.mae.ro/, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și http://www.mae.ro/.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

39
Tagurile:
coronavirus, Români, condiții, restrictii, călătorie, Grecia
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Mircea Badea

Mircea Badea îl desființează pe dr. Emilian Imbri o probă scandaloasă!

40
”Așadar, "medicul de elită" Imbri, de la care luăm lumină în lupta cu pandemia, de fapt nu prea e medic și n-are drept de practică”

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Cunoscutul realizator Mircea Badea a atacat în multe emisiuni ideea unei „dictaturi” sanitare, subliniind diferențele dintre metodele aplicate de autoritățile COVID în România față de cele din UE – asta în contextul rezultatelor slabe de la noi, din ultimele luni.

Aceste demersuri repetate ale teleastului au generat o reacție acidă a medicului Emilian Imbri, manager al spitalului Victor Babeș din Capitală, una dintre cele mai mediatizate figuri din această perioadă critică.

Dar, doctorul Imbri nu s-a mărginit la ironii la adresa lui Mircea Badea, ci a formulat o teorie care a scandalizat opinia publică: anume, că ar fi venit ”vremea dictaturii medicale”!

”A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii! E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini”.

Mircea Badea a reacționat imediat, anunțând că se va ocupa ”De Bimbi de la spital”.

”Mă ocup personal să fie dat jos din scaunul de șef și să ajungă la un stabiliment specializat pentru afecțiuni la caputz”, a spus Badea, iar ulterior a întrebat ”Pe diliul ăsta periculos nu-l internează nimeni cu forța la Obregia?!”.

Desigur, lumea a înțeles că ar fi vorba de medicul Emilian Imbri.

Cu puțin timp înainte de incident, la finalul lui iulie, Emilian Imbri a primit, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, titlul de cetățean de onoare al Municipiului București ”pentru eforturile susținute și pentru dedicarea de care au dat dovadă în lupta cu virusul SARS-CoV-2”.

”Prin conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București, ne arătăm aprecierea față de câțiva medici excepționali care au luptat și luptă în continuare pentru a salva viețile celor infectați și pentru a preveni răspândirea noului coronavirus”, a declarat Gabriela Firea.

Dar, ce să vezi, cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob a descoperit că biografia lui Imbri NU îl recomandă nicidecum ca pe un medic de elită! Mai curând ca pe un ”specialist de elită de dispensar, care ne spune că ne trebuie o dictatură medicală...”. 

Iată date din CV oficial de pe site-ul spitalului ”Victor Babeș”, publicate de site-ul ”Inpolitics”

Pînă în 1983 el și-a făcut stagiatura la spitalul Universitar, iar după obținerea dreptului de liberă practică a lucrat ca medic ”de întreprindere” la dispensarul din localitatea Ulmeni, Călărași, cu o populație de 3-4000 de locuitori. Din 1987 devine redactor la Editura Medicală din București, pînă în 1996.

”Cariera lui de medic plin, de doar 4 ani cu indulgență, mai are o zvîcnire de cîteva luni între 1998-99, după care îmbrățișează cariera politico-administrativă, făcînd studii solide în domeniu, fiind consilier guvernamental în vremea CDR, șef la CNAS, consilier parlamentar, consilier al ministrului Elena Udrea, consilier în guvernul Ponta, mai apoi devenind manager al spitalului Victor Babeș”, constată B.T. Iacob.

Deci, o carieră mai mult administrativ-politică, decât una medicală.

Dar ”NUCLEARA” a venit aseară, când Colegiul Medicilor a răspuns la solicitarea reporterului pe Sănătate al Antenei 3 – Sabrina Preda. Documentul, în postare de mai jos.

”În Registrul Colegiului Medicilor din România nu este înregistrat nici un membru cu numele ”Emilian Ioan Imbri””, se arată în răspunsul CMR, care precizează și condițiile legale pentru exercitarea profesiei de medic în țara noastră.

Printre alte condiții, probabil cumulative, la punctul D) – ”Sunt membri ai Colegiului Medicilor din România”.

”Așadar, "medicul de elită" Imbri, de la care luăm lumină în lupta cu pandemia, de fapt nu prea e medic și n-are drept de practică”, constată Mircea Badea!

În context, Mircea Badea îi transmite și primarului general: ”Doamna Firea, vedeți că "medicul de elită" Imbri, micuțul dictator medical, nu e în colegiul medicilor. Așadar nu are drept de liberă practică”.

”Altfel, nu e problemă, poate rămâne cetățean de onoare al municipiului București”, scrie ironic Mircea Badea, completând ”Mai doctor mi se pare Ciuvică pentru că și domnia sa a terminat medicina”.

Lăsând gluma și ironia la o parte, aspectul probat de Mircea Badea, Sabrina Preda și B.T. Iacob scoate în evidență eventuale motive ale stării nu tocmai fericite a sistemului medical. Adică, vorba lui Mircea Badea, uite de la cine luăm lumină…

Postare Mircea Badea
Postare Mircea Badea

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40

Загрузка...