Marcel Vela

Ministrul Vela, clarificări importante pentru perioada de după 15 mai

727
(reînnoit 11:55 09.05.2020)
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că măsurile care vor fi aplicate după 15 mai vor fi publicate în cel mai scurt timp pentru ca toţi cei interesaţi să le afle şi să le poată apoi implementa.

BUCUREȘTI, 9 mai - Sputnik, Marius Holdean. Marcel Vela, ministrul de Interne, a oferit detalii la Digi 24 despre cum va fi viața românilor după 15 mai. El a arătat că operatorii economici cu mai mult de 50 de angajaţi trebuie să îşi decaleze programul de lucru și vor fi obligaţi să se doteze cu termometre digitale pentru a verifica temperatura angajaţilor sau a clienţilor magazinelor, iar saloanele de înfrumuseţare să se doteze cu cele necesare pentru dezinfecţie.

Marcel Vela a mai spus, vineri seară că pachetul de măsuri va fi făcut public pentru ca toţi cei implicaţi în gestionarea noilor măsuri să le poată lua.  

”Operatorii economici, în general, de exemplu cei care vor avea peste 50 de angajaţi vor fi obligaţi ca să-şi decaleze activitatea, programul astfel încât să fie o presiune cât mai mică pe transportul public în comun. Ca să dau un exemplu, dacă aveţi 60 de angajaţi, 20 să înceapă programul la 7, 20 la 8 şi 20 la 9 dimineaţa, ceea ce înseamnă o reducere a presiunii pe transportul public în comun cu două treimi”, declarat ministrul.

Vela a mai spus că, o dată cu afişarea acestor condiții, fiecare om care este interesat, care doreşte să afle aceste condiţii, va putea lua act de ele şi astfel să fie implementate cu succes.

Întrebat dacă românii vor putea părăsi localitatea de domiciliu pentru a merge în altă parte, Vela a detaliat: ”Pot părăsi localitatea în anumite condiţii, condiţii pe care le vor respecta, pentru că ele vor fi implementate într-o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”. 

În privința temeiului legal al acestor noi măsuri, Vela este de părere că nu e nevoie ca Parlamentul să îşi dea acceptul pentru că măsurile vor fi votate în şedinţa CNSSU.  

De asemenea, Vela a anunțat că încă se discută asupra necesităţii declaraţiei pe propria răspundere şi în ce condiţii.  

”Săptămâna viitoare vom anunţa în mod oficial dacă va fi nevoie sau nu va fi nevoie de declaraţia pe propria răspundere şi dacă va fi nevoie doar în ce condiţii”, a precizat ministrul. 

Vela a atras atenția și că, după ce hotărârea CNSSU va fi publicată în Monitorul Oficial, regulile vor avea şi "variante de sancţiune dacă nu vor fi respectate, în baza unor legi care sancţionează nerespectarea deciziilor CNSSU".  

Ministrul a arătat și că ar putea fi ridicată carantina unor localităţi, dar există posibilitatea introducerii altora în carantină sau a unor părţi din localităţi. 

"Îmi doresc să fiu într-o stare optimistă şi eu şi toţi cetăţenii din România care ne dorim ca să fie şi a doua etapă de relaxare la 1 iunie şi să fim la fel de riguroşi şi de responsabili şi după a doua etapă de relaxare, să fim la fel de optimişti şi pentru 15 iunie pentru activităţi hoteliere, de alimentaţie publică, eu ştiu, concedii, pentru toate aceste lucruri noi trebuie să construim acum”, a vrut el să dea un mesaj optimist.

”Nu suntem în situaţia în care s-a terminat starea de urgenţă şi începem să mergem pe stadion la fotbal sau să facem evenimente, nunţi cu 200 de persoane, pentru că ajungem din nou în punctul de la care am pornit şi atunci este păcat de efortul cetăţenilor, de munca tuturor şi nu cred că îşi doreşte nimeni aşa ceva", a mai afirmat ministrul de Interne. 

Marcel Vela a explicat și cum vede el decizia Curţii Constituționale privind neconstituționalitatea amenzilor, el afirmând ca aceasta afectează toată România pentru că decizia respectivă este un moment în care statul sau, mă rog, cei care protejează sănătatea populaţiei nu mai au instrumente coercitive pentru a lua măsuri împotriva celor care să spunem încalcă regulile şi pun în pericol sănătatea publică.

”Analizăm această situaţie cu multă celeritate şi cu siguranţă vom avea în perspectiva stării de alertă metode prin care cei care fac unele gesturi reprobabile, discutabile, încălcând regulile sau punând în pericol viaţa celor dragi, să fie sancţionaţi într-o formă sau alta, conform legii", a anunțat ministrul.  

Marcel Vela a spus că măsurile ar putea fi anunţate chiar în aceste zile.   "Sper ca în această seară (ieri, n.red.), dacă nu cel mai târziu mâine (astăzi) să fie postate pe site-ul Grupului de Comunicare Strategică din subordinea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a MAI, chiar pe site-ul ministerului, la fel cum unele norme de aplicare a unor măsuri, de exemplu ce măsuri se aplică în situaţia deschiderii saloanelor de înfrumuseţare, trebuie să îndeplinească saloanele, aceste norme dacă nu vor fi afişate astăzi, cu siguranţă vor fi afişate mâine. Mă refer la anumite norme de aplicare pe anumite măsuri, pentru că era materialul foarte stufos, am vrut doar măsurile în sine să fie în primul rând anunţate", a mai spus el.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

727
Tagurile:
Marcel vela
Tematic
Ciutacu, mesaj pentru Vela și ”PAIAȚELE pe care le trag de sfori păpușarii care contează”
Ministrul Vela a anunțat Ordonanța Militară nr. 9
S-a cerut OFICIAL DEMISIA lui Vela: ”A pus în pericol toată ţara şi siguranţa populaţiei”
Vești bune pentru pensionari: Marcel Vela, despre relaxarea măsurilor
Marcel Vela a anunțat CE va rămâne din Ordonanțele Militare în Starea de Alertă
Ministrul Vela solicită redeschiderea unui site restricționat de ANCOM
Test

Coronavirus în România, 17 ianuarie: numărul cazurilor noi

55
(reînnoit 13:16 17.01.2021)
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 17 ianuarie 2021.

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Autoritățile informează că, până astăzi, 17 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 693.644 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 622.414 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 17.221 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzai, la aceeași oră, au fost raportate 57 de decese - 41 bărbați și 16 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad,Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Galați, Hunedoara, Iași,Mureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate - 55 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.552. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.164.549 de teste RT-PCR și 43.083 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.524 de teste RT-PCR (6.529 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.995 la cerere) și 3.392 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 37.146 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.426 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.554 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.

La numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 1.541 de apeluri.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 16 ianuarie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 5.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.857 de lei.

Prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE – 0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.396 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.941 în Italia, 1.487 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 79 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazahstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 135 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 3 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Autoritățile subliniază că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În intervalul 7-14 ianuarie 2021, au fost raportate 16 938 330 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați, continuă să fie actualizate zilnic.

55
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Raed Arafat

Arafat, avertisment: Piața certificatelor false va fi foarte prosperă

181
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și Alexandru Rafila susțin că introducerea unui certificat de vaccinare care să permită mobilitatea titularului nu ar fi cea mai bună măsură luată de autorități în contextul pandemic actual.

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Introducerea unui certificat de vaccinare reprezintă o măsură oportună în actualul context pandemic?

Atât Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cât și Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății sunt de părere că răspunsul este mai degrabă unul negativ.

Acesta a explicat că, dacă se pune ca și condiție de circulație un certificat de acest gen, se creează, automat, două grupuri. Este vorba despre grupul celor care dețin un certificat de vaccinare, care vor circula după cum vor dori și grupul celor fără certificat care vor avea limitări.

În opinia sa, acest lucru ar crea discriminări majore nu doar în Uniunea Europeană. Astfel, 15 milioane de vaccinaţi pe plan mondial - situaţia curentă a numărului de vaccinări - reprezintă o picătură într-un ocean, comparativ cu 7-8 miliarde, cât este populaţia mondială, a adăugat Arafat.

Mai mult, acesta a subliniat că se va ajunge în situația înc are o parte s-a vaccinat și o alta, care nu a avut acces la imunizare, nu.

De asemenea, vaccinul anti COVID-19 este unul obținut foarte greu. În acest sens, șeful DSU a afirmat că Pfizer a anunțat reducerea cantității livrate în Europa, iar România va primi mai puțin decât i s-a promis.

De aceea, discuția referitoare la certificatul de vaccinare poate pune presiune foarte mare pe oameni și să discrimineze.

Astfel, dacă firma de aviaţie o să spună ”nu urcaţi în avion decât vaccinat” însă nu aveţi acces la vaccin nici dacă doriţi să vă vaccinaţi, asta va crea o problemă foare mare.

”Mai e un risc pentru turism: să iasă certificatele false de vaccinare. Orice criză de acest gen creează o piaţă şi piaţa certificatelor false va fi, cred, una foarte prosperă dacă va fi un motiv de discriminare. Mai bine abordăm altfel situaţia. Sunt convins că la nivelul UE se vor discuta toate aceste aspecte”, a spus Raed Arafat, potrivit antena3.ro.

La rândul său, Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că discriminarea şi stigmatizarea, care reprezintă una dintre problemele acestei pandemii, trebuie evitate cu orice preţ.

”Dacă ai un acces universal la vaccinare poţi să pui această problemă însă cât timp vaccinul este în cantitate limitată sau foarte limitată, nu se pune o astfel de problemă”, a punctat Alexandru Rafila.

Acesta susține că în Israel statul negociază două tipuri de situaţii: persoanele vaccinate care se urcă la bordul unui zbor internaţional să nu mai aibă nevoie de test iar cei nevaccinaţi să prezinte un test negativ. Astfel, s-ar evita testele inutile la persoanele vaccinate. Mai exact, autorităţile israeliene au decis să le dea un astfel de certificat şi celor care au trecut prin boală şi nu au făcut vaccinul, pentru că şi aceste persoane sunt protejate între 3 şi 6 luni, a mai susținut Rafila.

181
Tagurile:
Raed Arafat, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
În Argentina a sosit a doua partidă a vaccinului Sputnik V
Președintele Guineea s-a vaccinat cu Sputnik V
Trăistariu încurajează vaccinarea ca să nu moară artiștii de foame

Загрузка...
Un cargobot în Marea Bering

Un cargobot rusesc a naufragiat în Marea Neagră

0
Un cargobot rusesc a naufragiat în Marea Neagră, în apropiere de țărmul Turciei. A fost inițiată o operațiune de salvare.

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Un cargobot a naufragiat în Marea Neagră, în apropierea de țărmul Turciei, a declarat guvernatorul provinciei Bartın, Sinan Güner.

“În zona Inkumul a provinciei noastre a naufragiat un cargobot sub pavilion rusesc. Demarăm o operațiune de salvare a celor 15 membri ai echipajului, care se află pe trei bărci de salvare”, a declarat el, fiind citat de agenția Anadolu.

Potrivit guvernatorului, nu există informații despre persoane decedate. Operațiunea de salvare este complicată de condiții meteo nefavorabile.

0
Tematic
Turcia a descoperit noi zăcăminte de gaz în Marea Neagră
Stoltenberg îndeamnă la consolidarea prezenței NATO în Marea Neagră
NATO se extinde în Marea Neagră: Va fi oare strâmtorată Rusia în Crimeea

Загрузка...