BUCUREȘTI, 3 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Violeta Alexandru a explicat că săptămâna viitoare, cel mai probabil, urmează să fie anunțată decizia finală asupra sprijinului care va fi acordat companiilor la reluarea activității.
Aceasta a punctat că motivul pentru care nu a luat o decizie finală este pentru că ține foarte mult să se pronunțe asupra duratei asupra domeniilor afectate de această măsură partenerii sociali cu care Ministerul Muncii într-un dialog continuu.
”Se prefigurează măsura prelungirii șomajului tehnic pentru acele sectoare de activitate care sunt în continuare restricționate prin deciziile autorităților în paralel”, a spus Violeta Alexandru.
Mai exact, ministrul Muncii spune că statul ar putea să suporte o parte din salariul celor care se întorc la muncă, acest lucru fiind discutat cu sindicatele și patronatele.
Alexandru a susținut că urmează să se vadă dacă această măsură activă va dura câteva luni sau dacă va fi mai de lungă durată. Cert este că în primă instanță va fi un sprijin mai consistent, sprijinul urmând să se reducă pe măsură ce activitatea acestor companii se va relua.
În cazul unei companii care își va relua activitatea, sprijinul statului va putea fi sub forma acoperirii unei părți din costul salarial.
Ministrul Muncii a precizat că și cei care au reușit să își mențină activitatea în parametrii acceptabili, care au făcut eforturi și nu au cerut șomaj tehnic, deci nu au întrerupt activitatea, Guvernul caută o soluție „astfel încât și activitatea lor să poată fi apreciată și văzută”, informează antena3.ro.
BUCUREȘTI, 7 mart – Sputnik. Echipa antrenată de Eugen Neagoe, Astra Giurgiu, a reușit să facă o figură frumoasă la meciul disputat cu FC Hermannstadt și să înregistreze un rezultat pozitiv. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea Astra Giurgiu.
Echipa păstrează încă șanse pentru un loc în play-off, fiind la 5 puncte în spatele Academiei Clinceni, ocupanta locului 7 în clasament, ultima poziție care duce în play-off.
Pentru Astra Giurgiu au marcat, în minutele 15 și 57, Răduț și Krpic.
Marcatorul FC Hermannstadt a fost Bagaric, în minutul 11.
Astra vine după o victorie categorică, în sferturile Cupei României, contra ploieștenilor de la Petrolul, 3-0, scrie prosport.ro.
Publicația nota, înainte de disputarea partidei, că Astra Giurgiu dorește să câștige cu orice preț partida de astăzi, pentru a se îndepărta de zona inferioară a clasamentului.
Echipa lui Eugen Neagoe se afla pe locul 11 din Liga 1, cu 29 de puncte obținute după un număr de 25 de meciuri jucate.
În schimb, FC Hermannstadt vine după o înfrângere în campionat contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, 1-2.
Formația sibiană se poziționează pe locul 15 din Liga 1, cu 22 de puncte obținute după 25 de meciuri jucate, mai scrie prosport.ro.
BUCUREȘTI, 7 mart – Sputnik. În fiecare an, în ziua de 8 martie, se sărbătorește Ziua Mamei, prilej de urări și gânduri bune nu doar pentru femeile deosebite care ne-au dat viață și ne-au crescut, ci și pentru prietenele, colegele și iubitele din viața fiecăruia.
De 8 martie, bărbații și femeile trimit mesaje cu urări frumoase persoanelor de sex feminin din viața lor, dar, în special, mamelor.
Sputnik vine în ajutorul dumneavoastră și vă prezintă câteva mesaje frumoase care vor ajunge fix la inima celei mai importante persoane din viața fiecăruia dintre noi: mama.
”Îţi multumesc că m-ai iubit şi m-ai învăţat să iubesc şi pe ceilalţi, dar mai ales pe tine. La multi ani, mami!”
”Unei singure fiinţe din viaţa mea îi datorez tot ceea ce eu am şi ceea ce sunt azi. Ea mi-a dat naştere, m-a crescut şi m-a învăţat să iubesc. Nu exista cuvinte care să o descrie! Te iubesc, mamă! La mulţi ani””
”Un gând mărunt pentru iubirea imensă pe care ţi-o port. La mulţi ani, mamă!”
”Poate că pentru lume tu eşti numai o persoană, dar pentru anumite persoane tu eşti întreaga lume! La mulţi ani!”, scrie ziarulunirea.ro.
”În această zi specială, mă rog la Dumnezeu să te țină sănătoasă și puternică, fericită și liniștită și tot ce este mai bun să îți ofere ție, pentru că le meriți din plin. Măcar atât să pot face în semn de mulțumire pentru felul în care m-ai crescut, pentru că orice aș face simt că nu este suficient. La Mulți Ani, draga mea mamă!”, notează kudika.ro.
”La mulți ani, mamă! Ești cea mai specială și mai importantă femeie din viața mea, acum și pentru totdeauna. Te iubesc mult!”
”Mamă, azi este ziua ta specială și tot ceea ce vreau să îți spun este că te iubesc indiferent de ce a fost între noi de-a lungul timpului. La mulți ani!”
”Scumpa mea mamă, vreau să îți mulțumesc că ai fost alături de mine atunci când am avut nevoie și mi-ai dat curaj! La mulți ani, mamă!”
”Mamă, tu ești darul special pe care mi l-a făcut Dumnezeu. La mulți ani!”, notează totuldespremame.ro.