Lucian Bolcaș

S-a stins o lumină a Legii și Parlamentului României avocatul patriot Lucian Bolcaș

1221
(reînnoit 14:35 11.03.2020)
Lucian Bolcaș avea 77 de ani – dar părea a veni din alte secole, purtând distincția și demnitatea altor vremuri, a apărat țara și marile figuri ale istoriei, suferind repercusiuni din această cauză.

BUCUREȘTI, 11 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Este o zi tristă pentru România, care a pierdut azi un om de mare valoare și un patriot devotat – unul dintre cei mai apreciați specialiști ai Dreptului, Lucian Bolcaș, a trecut în eternitate.

Am avut plăcerea de a colabora îndeaproape cu acest mare om și, mărturisesc, nu am întâlnit un mai bun exemplu de îmbinare a științei dreptului cu activitatea de parlamentar. Capacitatea sa de analiză a legilor, de interpretare a efectelor și implicațiilor unei propuneri legislative, era inegalabilă!

Da, afirm fără dubiu, chiar cu riscul de supăra mulți (foști) colegi, Lucian Bolcaș a fost cel mai bun parlamentar pe care l-am cunoscut. Bolcaș strălucea prin patriotism adevărat, profundă cunoaștere a legii, cultură vastă.

Lucian Bolcaș se distingea prin educația de un rafinament aparte – era un ardelean tradiționalist, urmaș al unuia dintre semnatarii Memorandumului. Te impresiona prin modestia aceea specială a omului superior, prin sfaturile sale spuse pe ton relaxat, de nobil de viță veche. ”Nu vă pierdeți în lucruri mărunte!”, era laitmotivul discursului său.

Lucian Bolcaș avea o minte excepțională, care îi permitea să pătrundă dincolo de litera actului normativ, înțelegând legea în spiritul ei - și dând astfel o profunzime aparte activității parlamentare!

Discursul perfect, umorul fin, distincția și eleganța relațiilor colegiale, disponibilitatea și chiar preocuparea de a împărtăși cunoașterea sa cu ceilalți, ei bine asta m-a făcut de multe opri să spun că, dacă s-ar fi organizat cursuri pentru parlamentari, atunci Lucian Bolcaș ar fi fost cel mai bun profesor.

Lucian Bolcaș avea ”doar” 77 de ani – dar părea a veni din alte secole, purtând distincția și demnitatea altor vremuri, din memorii și cărți de istorie.

A fost de două ori deputat PRM, vicepreședinte al Camerei Deputaților și lider al grupului parlamentar PRM. A fost  vicepreședinte al PRM, în anii de glorie ai marelui partid naționalist condus de Corneliu Vadim Tudor.

Și-a apărat țara și marile figuri ale istoriei, suferind repercusiuni din această cauză, în aceste vremuri de trădare și servilism. Naționalismul său cult și elegant nu a fost pe placul clicii lui Traian Băsescu și a altora care au atacat în fel și chip România, iar din acesta cauză, Lucian Bolcaș, marele om de Drept, a fost îndepărtat de la locul pe care-l merita cu prisosință, și care părea făcut pentru el: Curtea Constituțională. Nu a pierdut el, ci România.

Jurist excepțional, procuror corect și abil, avocat de prim rang, cel mai bun parlamentar, orator desăvârșit, om de cultură, patriot până în ultimul ceas… Un om mare, un prieten special, căruia îi voi aduce întotdeauna, cu același respect, un omagiu - din toată inima!

Mărturisesc că, de câte ori trec pe holurile Parlamentului, parcă simt mirosul fin al tutunului pipei de care nu se despărțea - și parcă-i revăd privirea șăgalnică la apariția unei femei frumoase, acea mereu tânără pasiune a elegantului ultim lord al politicii românești, Lucian Bolcaș!

Rămas bun, Maestre!

1221
Tagurile:
Lucian Bolcaș
Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Sindicatele, apel către Avocatul Poporului pentru salariile profesorilor

25
Avocatul Poporului a fost sesizat de sindicaliștii din educație să inițieze demersurile necesare pentru ca o parte a personalul didactic să beneficieze atât de salariul aferent gradului I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor.

BUCUREȘTI, 19 iun – Sputnik. Reprezentații Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021, a solicitat ieri, 18.06.2021, Avocatului Poporului să inițieze demersurile necesare pentru ca personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, să beneficieze în continuare de ambele drepturi.

Potrivit adresei înaintate de F.S.E. ”SPIRU HARET”, dispozițiile art. 1 alin. (2) din ordinul menționat - potrivit cărora: ”Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017” - sunt nelegale.

Sindicaliștii argumentează acest lucru prin invocarea art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – Drepturi salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor

Acest articol are următoarele prevederi:

”(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.

(2) În situaţia cumulului de funcţii, indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată.

(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.”

Potrivit sindicaliștilor, textul citat prevede expres că au obligația de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor și echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, de la data intrării în vigoare a legii, obțin gradul didactic I prin echivalare.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligați să opteze. Această obligație o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017, spun reprezentanții FSE.

Potrivit sursei citate, Ministerul Educației, prin art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021 le anulează acest drept, instituind aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. 

Însă, subliniază sindicaliștii, Constituția României instituie la rang de principiu neretroactivitatea legii civile. În susținerea acestei afirmații ei invocă art. 15 alin. (2), potrivit căreia ”legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.

În orice stat de drept, principiul neretroactivității legii este esențial pentru pentru protecția drepturilor omului, subliniază sindicaliștii.

25
Tagurile:
Sindicate
Tematic
Sindicatul îi dă peste nas lui Drulă după anunțul scandalos despre concedieri și tăieri!
Sindicatele acuză: Guvernul Cîțu, lovitură pentru angajați
Salariul educatoarelor, în atenția ministrului: ce vor sindicatele

Загрузка...
Ploaie

România, sub ape! Avertizări noi de vreme severă

46
Ploile au făcut prăpăd în România, ciclonul care a ajuns deasuora țării noastre făcând prăpăd. Meteorologii vin, însă, cu vești rele pentru următoarele ore și ne avertizează că România va fi afectată de fenomene meteo extreme.

BUCUREȘTI, 19 iun – Sputnik. Ciclonul care a ajuns deasupra României a făcut prăpăd în mai multe zone din țară.

Copaci căzuți, oameni morți, pagube însemnate

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență informează că, în cursul zilei de ieri, 18 iunie 2021, dar și pe timpul nopții, din cauza precipitațiilor abundente, s-au înregistrat efecte în 49 localități din 18 județe - Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Hunedoara, Harghita, Neamț, Sibiu, Târgoviște și Vrancea și în municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 10 case, 116 curți, 15 subsoluri/beciuri, de pe 22 străzi, precum și pentru degajarea unui acoperiș și a 15 copaci căzuți pe carosabil/autoturisme, fiind afectate 7 autoturisme.

Vânt puternic
© Sputnik / Владимир Трефилов

Din nefericire, în cursul zilei de ieri, 18 iunie 2021, 2 persoane au fost luate de apă - 1 persoană în localitatea Mănăstirea Cașin, județul Bacău - bărbat de aproximativ 70 ani a fost luat de apă, după ce podețul pe care se afla s-a rupt și 1 persoană luată de apă în localitatea Almaș din județul Neamț - a fost găsită de echipajele de intervenție în stop cardio-respirator, ulterior declarându-se decesul.

În localitatea Nereju din județul Vrancea, 12 muncitori care efectuau lucrări, au fost surprinși de creșterea râului și s-au refugiat într-un vagon remorcă. Pe timpul nopții nu s-a putut interveni, iar la fața locului au rămas în supraveghere voluntari și cadre ISU.

Operațiunele de extragere a persoanelor au fost reluate în această dimineață la ora 05.30. Cele 12 persoane nu prezentau probleme medicale.

O altă situație deosebită a fost înregistrată în localitatea Mănăstirea Cașin din județul Bacău, unde 7 persoane au fost evacuate preventiv la rude, cele 6 case în care locuiesc fiind în pericol de a fi inundate de râul Cașin.

Avarii și circulație rutieră afectată

De asemenea, circulația rutieră a fost temporar afectată pe 3 drumuri naționale -DN 11/BC, DN11/CV și DN7/DB - și 1 drum județean - DJ 105 G/SB.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în 7 localități din 3 județe - Botoșani, Harghita și Neamț, însumând un număr de 5.019 consumatori finali nealimentați, avarii care s-au remediat.

În cursul zilei de ieri, pentru avertizarea populației din zonele vizate de vremea rea, au fost transmise 6 mesaje prin sistemul RO-ALERT în județele Alba(1), Bacău(1), Cluj(1), Vrancea (2) și în municipiul București(1).

La acest moment sunt intervenții în desfășurare ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice în județele Călărași, Bacău și Vrancea.

Recomandări pentru populație

Reprezentanții IGSU spun că, pentru evacuarea normală a apelor pluviale, trebuie să luați măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu traversați râurile prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.

În situația manifestării vântului puternic, rămâneți în spații închise care să vă asigure protecția și evitați deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului FII PREGĂTIT sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Avertizări meteo de vreme severă

Meteorologii au emis un cod galben și un cod portocaliu de vreme severă, valabilă până astăzi, 19 iunie 2021, ora 23.00.

Fenomenele vizate sunt ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat în Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni.Vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.

Cod portocaliu

Fenomenele vizate sunt ploi abundente.

În județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și în zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40...50 l/mp și izolat  60...80 l/mp.

Ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova, informează meteoromania.ro.

46
Tagurile:
Ploaie
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Avertizări meteo: cod portocaliu şi galben de ploi abundente şi vijelii
Se strică vremea, vin furtunile - avertizare meteo pentru București și întreaga țară
Cod galben și fenomene meteo extreme în aproape toată țara

Загрузка...