Buletin de identitate românesc

Noile cărţi de identitate: informaţii importante documentele cu cip vor fi obligatorii?

403
Ministrul Afacerilor Interne Ion Marcel Vela a dat detalii, într-o conferinţă de presă, cu privire la noile cărţi de identitate, care vor fi electronice, răspunzând la mai multe întrebări. De la ce dată vor fi puse în circulaţie.

BUCUREŞTI, 17 ian – Sputnik, Doina Crainic. Într-o conferinţă de presă susţinută astăzi, ministrul Afacerilor Interne a spus că noile cărţi de identitate vor fi puse în circulaţie de la data de 3 august 2021. El a precizat că proiectul de ordonanță permite MAI să elaboreze un caiet de sarcini, să inițieze procesul de achiziție publică, iar la finalul implementării vor fi stabilite și costurile.

„17 state membre emit un astfel de document de identitate, iar costurile variază între 15 și 40 de euro. România nu poate să depășească o astfel de limită, ne îndreptăm către limita minimă”, a precizat ministrul răspunzând unui reporter care a întrebat cât va costa noua carte de identitate.

Întrebat dacă românii vor fi obligați să solicite noul document, astfel că, dacă vor opta pentru o carte de identitate simplă, nu vor putea ieși din țară, ministrul a spus că „nu România stabilește aceste reguli”, ele fiind stabilite de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European privind libera circulaţie a cetăţenilor. Potrivit ministrului, aceasta prevede că, indiferent de statul membru ai cărui cetăţeni sunt, aceştia vor putea să călătorească în UE în afara statului lor doar cu o carte de identitate „cu un cip de înalta securitate”.

De asemenea, referitor la cardul de sănătate, Ion Marcel Vela a spus că actualul card de sănătate „nu a ajuns să fie dezvoltat așa cum a fost el proiectat”, el integrând un cip în care este înregistrat doar un certificat de autentificare, „funcție care va fi preluată de cartea de identitate”. Cartea simplă de identitate nu va putea să înlocuiască cardul național de sănătate deoarece nu va fi dotată cu acest cip.

Întrebat dacă persoanele care dețin cartea veche de identitate vor fi obligate să o schimbe, ministrul a spus că regulamentul presupune un termen de tranziție până la 2 august 2021, iar cele vechi vor putea fi utilizate, dar vor putea fi și preschimbate anticipat. După dată de 3 august 2012, cetăţenii români vor putea călători în UE în temeiul unui pașaport valabil, al unei cărți de identitate emise după 3 august sau în baza actualei cărți de identitate aflate în termen de valabilitate, până la dată expirării. Vechile cărţi de identitate vor putea fi folosite încă 10 ani după introducerea noului document de identitate, respectiv până în 2031.

Vela a mai precizat, răspunzand la întrebări, că drepturile UE stabilesc că un cetățean al unui stat membru al UE poate călători cu pașaportul sau cu actul de identitate, deci cetățenii voi avea ca opțiune pașaportul sau cartea de identitate. Prin urmare, un cetățean care alege cartea de identitate normală fără cip va putea să călătorească cu pașaportul în Uniunea Europeană.

De asemenea, vârsta de la care noua carte de identitate va fi obligatorie va coborî la 12 ani (în loc de 14, cum este în prezent), iar vârsta de la care părinții vor putea solicita o carte electronică pentru copii va fi de la data nașterii, pentru a facilita libera circulație în statele UE.

403
Тема:
Cetățenia română (28)
Tematic
Moldova: De mâine, noi reguli de eliberare a Pașapoartelor şi buletinelor de identitate
De azi, noi tarife la perfectarea pașapoartelor şi buletinelor de identitate în Moldova
Buletine de identitate noi în Republica Moldova: De când sunt puse în circulație
Se schimbă buletinele – ce se va întâmpla cu toate cărţile de identitate româneşti
China introduce buletine de identitate virtuale
Roni

Pensii 2021: Vasilescu, bombă pentru vârstnici, nici o recalculare

22
Fostul ministru al Muncii a explicat că procesul de recalculare a pensiilor ar fi trebuit să înceapă încă din data de 1 ianuarie 2020. Ce spune despre creșterea de 40%.

Violeta Alexandru
© Photo : RaduBadoiu@GuvernulRomaniei
BUCUREȘTI, 18 ian – Sputnik. Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, revine cu declarații în scandalul pensiilor, după ce, zilele trecute, a precizat că Raluca Turcan face confuzii grave în privința pensiilor.

Aceasta spune că Turcan vorbește despre inechitățile din Legea pensiilor fără să priceapă că inechitățile nu pot fi eliminate, dacă nu se aplică noua formulă de calcul, adică dacă nu se recalculează toate pensiile publice, adică cinci milioane de dosare.

Fostul ministru al Muncii a explicat că procesul de recalculare a pensiilor ar fi trebuit să înceapă în urmă cu fix un an, la 1 ianuarie 2020.

”În nici un caz nu am împins creșterea de 40% în anul electoral 2020 știind că nu vom mai fi la guvernare”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Potrivit acesteia, la ora actuală există oameni care, după 30 de ani de muncă, primesc o pensie minimă. Pe această cale, Vasilescu a explicat că, de la 1 ianuarie 2020 până în septembrie anul trecut ar fi trebuit să se recalculeze cinci milioane de pensii.

În momentul plecării PSD de la guvernare, softul de recalculare era în licitație.

”Până în prezent, trebuiau recalculate trei milioane de dosare de pensie. Nu s-a recalculat nici măcar unul. De ce? Întrebați-i pe ei”, a indicat Lia Olguța Vasilescu spre fostul Guvern Orban, potrivit romaniatv.net.

Reamintim că Turcan a declarat că sistemul de pensii din România nu este pregătit pentru o eventuală recalculare a tuturor pensiilor.

Demnitarul a precizat, de asemenea, că o majorare de 40% a pensiilor nu poate fi suportată de nici un guvern, precizând că acest procent a fost aruncat într-un moment electoral.

22
Tagurile:
Lia Olguța Vasilescu, Pensii

Загрузка...
Vaccinare în România

Educatoarele și învățătorii, prioritari la vaccinare

126
O adresă trimisă unităților de învățământ și inspectoratele școlare, semnată de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, precizează că toate școlile trebuie să își creeze conturi pe platforma de vaccinare, să îi înscrie și să îi programeze pe profesori și pe angajați.

BUCUREȘTI, 18 ian – Sputnik. Unitățile de învățământ din România se implică în campania de vaccinare. Potrivit unei adrese a Ministerului Educației, transmisă tuturor unităților de învățământ și inspectoratelor școlare, toate școlile trebuie să își creeze conturi pe platforma de vaccinare, să-i înscrie și să-i programeze pe dascăli și pe ceilalți angajați.

De asemenea, fiecare unitate de învățământ va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea unității de învățământ preuniversitar pe platforma alocată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate și programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva unitate.

”Informațiile cu privire la acțiunea de vaccinare pot fi trebuie să fie accesate pe linkul”, se arată în documentul menționat.

Ministerul Educației dorește înscrierea cu prioritate a mai multor categorii de angajații. În primul rând, vorbim despre angajații din învățământul preșcolar – unde copiii trebuie obligatoriu să poarte mască -, precum și de cadrele didactice care lucrează nemijlocit cu elevii.

De asemenea, tot prioritari sunt și angajații unităților de învățământ preuniversitar care urmează să funcționeze cu prezența fizică începând cu data de 8 februarie 2021.

Fiecare unitate de învățământ va trebui să transmită inspectoratelor școlare datele referitoare la persoana care se va ocupa de aceste proceduri, împreună cu datele de contact ale acesteia până astăzi, 18 ianuarie 2021, ora 16.00, datele urmând să fie centralizate de Ministerul Educației.

Inspectoratele școlare județene vor transmite situația la Minister până mâine, 19 ianuarie 2021.

Profesorii și angajații din sistemul de învățământ sunt incluși în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare prin Strategia de vaccinare, care a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern.

126
Tagurile:
Vaccinare, educatoare
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...