Imagine simbol

Copii de grădiniță, în spital, în stare gravă

255
Situație gravă la o grădiniță din Alba Iulia, acolo unde mai mulți copii au fost duși de părinți la secția de urgențe a spitalului. A fost confirmată infecția cu Norovirus.

BUCUREȘTI, 8 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Direcția de Sănătate Publică Alba informează că șase copii, colegi de grupă la o grădiniță din Alba Iulia, au fost duși de părinți de urgență la Spitalul Județean, sâmbătă și duminică.

Ei prezentau sindrom de vărsături, iar trei copii au rămas internați.

„Dintre aceştia trei au fost internaţi, doi au refuzat internarea şi unul a avut recomandări la domiciliu. Au fost recoltate probe de la doi dintre cei internaţi şi s-a identificat Norovirus, sugerând o enteroviroză”, a declarat Alexandra Mateş, purtător de cuvânt al DSP Alba, informează mediafax.ro

Oficialul a precizat că la grădiniță nu a fost declarată epidemie. Cu toate acestea, Direcția de Sănătate Publică Alba a recomandat efectuarea triajului zilnic în rândul copiilor și personalului grădiniței. De asemenea, copiii suspecți trebuie izolați, părinții lor, anunțați și, apoi trimiși la medicul de familie.

Conducerea grădiniței trebuie să intensifice activitățile de curățenie și dezinfecție a tuturor spațiilor și obiectelor din clădire.

Potrivit DSP Alba, Norovirusurile sunt un grup de virusuri – Norwalk - care cauzează o infecţie la nivelul stomacului şi a intestinelor, numită gastroenterită virală sau gripa stomacului.

Acest virus este foarte contagios și se poate răspândi cu repeziciune prin contactul direct cu o altă persoană infectată, prin consumul de alimente sau băuturi contaminate prin manipularea acestora de către bolnavi sau prin atingerea unor suprafețe sau obiecte contaminate.

Facem precizarea că micuții se pot îmbolnăvi dacă ating jucării contaminate și apoi pun degetele în gură.

255
Tagurile:
Grădiniță, Copii
Tematic
Caz terifiant în SUA: copil de 5 ani și-a împușcat fratele mai mic. Alţi 4 copii împușcaţi
Înfiorător: Iată ce făcea un olandez cu copii moldoveni
Educatoarele vor lua foc! Oana Moraru, despre copii: ”Ce intră slab iese slab”
Cinci copii de infractori din România au UMILIT poliția din Germania!
Bărbat cu un topor într-un microbuz care transporta copii – VIDEO ce dă fiori
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie

ÎPS Teodosie respinge ideea vaccinării în Catedrala Mântuirii Neamului

10
(reînnoit 16:01 12.05.2021)
Celebrul Arhiepiscop al Tomisului, ÎPS Teodosie, a respins ferm ideea amenajării unui centru de vaccinare în Catedrala Mântuirii Neamului din București.

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Arhiepiscopul Tomisului spune că Biserica nu este anexa instituţiilor sanitare și respinge astfel fără drept de apel propunerea ca în Catedrala Neamului din Bucureşti să fie organizat un centru de vaccinare, lansată de un adversar al Bisericii, și anume deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu.

Astfel, ÎPS Teodosie a declarat la România TV că biserica nu este anexa instituţiilor sanitare.

”Să nu amestecăm lucrurile. În Biserică se sfinţesc cele sfinte. Sunt destule clădiri. Nu se cuvine în Catedrala Naţională să facem vaccinarea”, a ripostat ferm Arhiepiscopul.

El a observat că cei de la USR PLUS nu fac diferenţa între biserică şi alte clădiri laice. Mai mult, Teodosie a precizat că e timp de pace  şi nu e cazul să fie comparată atitudinea Bisericii de acum cu cea din timpul războaielor, când în biserici au fost organizate adăposturi, iar preoţii au fost alături de armată şi popor.

„Vaccinarea este liberă. Nu trebuie făcută de diferenţiere între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Dânsul hotăreşte. Este suveran. E mai marele nostru”, a mai spus ÎPS Teodosie cu referire la decizia Patriarhului de a se vaccina sau nu.

10
Tagurile:
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie

Загрузка...
Vaccinare în România, faza a II-a

Secretar de stat, despre schimbarea vaccinului la rapel

42
(reînnoit 13:12 12.05.2021)
Andrei Baciu a explicat tot ce trebuie să știm dacă dorim ca la rapel să ne vaccinăm cu un alt tip de ser decât cel folosit la prima doză. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății face aceste declarații în plină campanie de vaccinare anti COVID-19.

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Campania de vaccinare anti COVID-19 este în plină derulare, iar întrebările românilor, referitoare la serul folosit, încep ssă își facă tot mai mult apariția.

Una dintre acestea se referă la posibilitatea schimbării serului la rapel.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alin Baciu, spune că acest lucru se poate întâmpla doar dacă intervine o eroare medicală și că nu există nici un fel de recomandare în acest sens, medicală, științifică sau vreo practică la nivel global în această direcție. Pe cale de consecință, însă, nu se poate face acest demers.

”Te-ai vaccinat cu o singură doză și să intervină situația în care să îți alegi o a doua doză. Nu câștigi nimic în plus dacă de vaccinezi cu o altă doză de vaccin și nici nu câștigi prin eliminarea unor eventuale neplăceri ipotetice”, a explicat Alin Baciu, potrivit antena3.ro

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a subliniat că rezultatele scontate în urma imunizării, avantajele și motivul pentru care ne vaccinăm este de a dobândi imunitate.

Noi toți vom dobândi imunitate dacă folosim și utilizăm vaccinul în felul în care a fost el recomandat a fi utilizat.

La nivel de alegere nu este posibilă schimbarea serului pentru că nu este o chestiune medical recomandată și nici o necesitate. De asemenea, a subliniat Alin Baciu, nu există nici un motiv pentru care să renunțăm la administrarea celei de-a doua doze, la efectuarea rapelului.

Referitor la vaccinul AstraZeneca, secretarul de stat în Ministerul Sănătății spune că tot ce s-a întâmplat este o situație care a fost elucidată și că orice dubiu sau semn de întrebare a fost înlăturat ca urmare a analizei experților din cadrul Agenției Europene a Medicamentului.

42
Tagurile:
România, vaccin
Tematic
Rusia: vaccin anti-COVID-19 sub formă de picături nazale
Libia: Primele doze de vaccin rusesc "Sputnik V" au ajuns la Tripoli
Republica Belarus și-a creat propriul vaccin împotriva coronavirusului

Загрузка...
Eugen Teodorovici

Teodorovici îi spune în față lui Iohannis: ”Nu cred în coincidențe!”

0
Fostul ministru de Finanțe face o legătură între problemele lui Dan Barna și o ascensiune a unui personaj controversat, care ar putea fi candidatul ”dreptei” la prezidențialele următoare.

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Problemele cu care se confruntă actualmente Dan Barna au iscat multe comentarii, chiar dacă liderul USR neagă că ancheta îl va transforma într-un ”penal”.

Și, totuși, dacă asta se va întâmpla, Barna a anunțat că va demisiona din Guvern și, cel mai probabil, din fruntea USR. Ori, asta ar deschide calea unui alt personaj – Dacian Cioloș.

Cu toate astea, Iohannis nu pare deloc îngrijorat! ”Herr Iohannis, aveți un "#penal" cu funcție mare în "guvernul meu"‼️”, îi transmite, ironic, Eugen Teodorovici.

”Hai, fiți măcar puțin îngrijorat, dacă nu chiar siderat! Ditamai vicepremierul Dan Barna, cândva cu aspirații de președinte al României, acum cu aspirații de președinte USR-PLUS, mâine-poimâine iar cu vise de președinte de stat, tocmai ce are dosar la DNA trimis de către Departamentul de Luptă Anti-Fraudă!”, scrie Teodorovici, amintind că e vorba de ”Un "mizilic" pentru ”posibila săvârșire a unor fapte de natură penală” cu fonduri europene înainte de 2016...”

Teodorovici îi atrage atenția lui Iohannis că ”este unul dintre tinerii frumoși și liberi pe care cu mult aplomb îi susțineți necondiționat” – deci, ”nu se încadrează perfect în inițiativa publică "Fără PENALI în funcții publice”?

Pe de altă parte, Teodorovici nu crede în coincidențe: ”Este interesant de observat modul în care eliminarea lui Barna din ”peisaj” i-ar face ”pârtie” lui Cioloș, care se visează președinte al României, în 2024”.

Pentru Cioloș, poziția de Președinte al USR PLUS ”este o etapă necesară atingerii acestui vis, căci se apropie alegerile interne în noua formațiune politică”, scrie Teodorovici, încheind cu o altă ironie provocatoare pentru Iohannis: ”Oare n-ar fi oportun să introducem și sintagma "Fără SECURICI (😉) în funcții publice”?!

0
Tagurile:
Klaus Iohannis, Eugen Teodorovici
Tematic
Teodorovici: ”Cîțu, fii bărbat! Soluția e PNL să întoarcă armele împotriva lui Iohannis”
Teodorovici îl acuză pe Cîțu de ”FALS grosolan”! Premierul nu are replică!
Americanii și Teodorovici îi dau palme, Cîțu tace și rabdă!

Загрузка...