Ploi

Meteo: întorsătura pe care o ia vremea săptămâna aceasta cum va fi în toate regiunile

761
(reînnoit 11:03 23.09.2019)
Meteorologii anunţă că săptămâna aceasta vin ploile, iar temperaturile sunt în scădere. Cât timp ne mai bucurăm de soare, în ce regiuni va ploua mai mult şi cât de rece va fi.

BUCUREŞTI, 23 sept – Sputnik, Doina Crainic. Luni, în regiunile din vestul, nord-vestul și centrul țării, cerul va fi mai mult noros, iar valorile termice diurne vor marca o scădere, potrivit România TV. În restul teritoriului temperaturile vor fi comparabile cu cele din ziua anterioară; cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zona deluroasă din sud, iar din orele serii aria de nebulozitate va fi în extindere și în sudul și estul teritoriului.

Ziua va ploua în Banat, Crișana, local în Transilvania și pe arii restrânse în Maramureș și zona Subcarpaților Getici; seara și noaptea treptat ploile vor cuprinde Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei și se vor semnala local în Dobrogea și sudul Moldovei. În special în sud-vestul țării, ploile vor fi în general moderate cantitativ, cumulând pe spații restrânse peste 15 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 14...16 grade în Crișana și vestul Transilvaniei și 27 de grade sudul Olteniei și al Munteniei; minime termice vor fi cuprinse în general între 6 și 16 grade.

Marţi, pe parcursul zilei, cerul va fi mai mult noros în jumătatea de sud a țării, unde va ploua pe arii extinse, iar temperaturile se vor situa sub cele normale în ultima decadă a lunii septembrie. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, ploile se vor semnala pe spații restrânse, iar regimul termic va fi caracterizat de valori ușor mai ridicate decât cele obișnuite. Noaptea va ploua local în sudul și în vestul teritoriului. Vor fi mai ales averse, izolat vor fi posibile descărcări electrice, iar pe spații mici se pot cumula cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 24 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade.

Miercuri, valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. Cerul va avea înnorări și va ploua temporar în cea mai mare parte a țării. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 23 de grade, iar cele minime între 9 și 17 grade.

Joi vor fi înnorări și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 26 de grade, iar cele minime între 8 și 16 grade.

De vineri până luni, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată în majoritatea regiunilor.

761
Tagurile:
vremea, Meteo, Prognoza meteo
Тема:
Prognoza meteo (260)

Загрузка...