Copil

Caz şocant: cum şi-a ucis o femeie nou-născuţii a avut discernământ

92
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost începută urmărirea penală împotriva femeii suspectate că şi-a ucis nou-născutul în luna august 2019. Expertiza medico-legală a arătată că aceasta a avut discernământ.

BUCUREŞTI, 11 sept – Sputnik, Doina Crainic. Miercuri, 11 septembrie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o femeie pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, raportată la infracţiunea de omor calificat, faptă săvârşită la data de 9 august 2019.

„Anterior, persoana în cauză a avut calitatea de suspectă pentru săvârşirea unei infracţiuni de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (faptă comisă la data de 09 august 2019), după care urmărirea penală a fost extinsă, aceeaşi persoană dobândind calitatea de suspectă pentru alte două infracţiuni de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (fapte comise în luna iunie 2016, respectiv februarie 2018)”, se arată în comunicatul transmis de instituţie.

La data de 9 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a judeţului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou născut, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, femeia şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau, a precizat sursa citată.

În comunicat se mai menţionează că, în urma expertizei medico-legală, s-a constatat că fapta a fost comisă cu discernământ critic prezent.

92
Tagurile:
Suceava, ucis, femeie
Tematic
Crimă în Diaspora: ucisă şi incendiată, criminalul - doar 4 ani de închisoare
Alt român ucis la Kabul! Fost șef al spionajului: ”Ce mai căutăm în Afganistan?”
Valul de călduri record din Franţa a ucis 1.500 de oameni - ministru

Загрузка...