Fructe exotice

Cultivarea acestui fruct esenţial, în pericol –preţul poate creşte substanţial, avertizare

83
Cultivarea unui fruct important, care reprezintă principala sursă de venit pentru milioane de persoane, ar putea fi în pericol din cauza schimbărilor climatice. Avertizarea specialiştilor.

BUCUREŞTI, 2 sept – Sputnik, Doina Crainic. Un studiu recent, condus de Dr. Dan Bebber de la Universitatea din Exeter din Regatul Unit, dezvăluie că schimbările climatice ar putea afecta culturile de banane în unele dintre cele mai importante ţări producătoare şi exportatoare, potrivit Agerpres

După cum arată rezultatele studiului, în 27 de ţări - reprezentând 86% din producţia mondială de banane – a existat o creştere a recoltelor începând din 1961 datorită schimbărilor climatice care au favorizat condiţiile de cultivare.

Însă studiul avertizează că, în cazul în care schimbările climatice vor continua în ritmul prevăzut, producţia ar putea fi redusă semnificativ, sau chiar să dispară complet până în 2050.

Se estimează că zece ţări vor înregistra o diminuare semnificativă a recoltelor. Printre acestea se numără cei mai importanţi producători şi exportatori de banane, precum India, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Panama şi Filipine.

Bebber a atras atenţia că efectul schimbărilor climatice asupra cultivării de banane a fost în mare măsură ignorat.

„Vor fi învingători şi vor fi învinşi în următorii ani, iar studiul nostru poate stimula ţările vulnerabile să se pregătească prin investiţii în tehnologii precum irigaţia”, a adăugat omul de ştiinţă.

83

Загрузка...