Spital

Măcel la un spital de neuropsihiatrie - morţi şi răniţi!

2203
(reînnoit 14:22 18.08.2019)
Un masacru s-a produs la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, unde în această noapte un pacient a omorât alți patru pacienți și pe încă nouă i-a rănit.

BUCUREȘTI, 18 aug - Sputnik. Criminalul din Buzău, în vârstă de 38 de ani, a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. În noaptea de sâmbătă spre duminică a intrat în două saloane și a atacat pacienții cu un stativ de perfuzii. 

„Potrivit comisarul - şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale”, notează Agerpres.

Acesta a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Potrivit sursei citate, atacatorul se află acum în custodia poliţiei.

Directorul spitalului a dat detalii:

”În jurul orei 03:30, unul dintre pacienții internați și-a agresat colegii de salon și alte femei dintr-un alt salon, dintre care au murit trei la fața locului și unul la spital și a rănit încă nouă persoane, totul într-un episod psihotic. Pacientul era internat într-un salon cu regim normal. El nu era într-un sector cu supraveghere sporită. Totul s-a petrecut în mai puțin de un minut. La momentul acela erau 2 muncitori pentru supraveghere periculoasă, 4 asistente și 3 informații”.

2203
Тема:
Crima de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, Buzău (11)
Pictură

București: Cursuri de desen pentru copii și adulți la Centrul Rus

15
Reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București anunță deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii, precum și cursuri de desen.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Copiii și adulții care vor să învețe să picteze se pot înscrie la cursurile organizate în acest scop de Centrul Rus pentru Știință și Cultură de la București.

Este vorba despre deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii și a cursurilor de desen.

Cursurile se organizează pentru copii începând cu vârsta de 9 ani.

Atelierul de pictură pentru copii – începând cu vârsta de 9 ani și pentru adulți se va desfășura sub îndrumarea artistului plastic Irina Lavrente, profesor de arte plastice.

În program intră desenul academic, tehnica acuarelei, pictura vitraliilor, secretele picturii rusești populare, arta caligrafiei și pictura pe materiale textile.

Cursurile se organizează miercuri, joi și vineri de la 17.30. Durata unei ședințe, cu excepția caligrafiei, este de două ore pe săptămână.

Costul este de 300 de lei/curs pentru adulți și 200 de lei/curs pentru copii.

Ședințele individuale costă 100 lei/oră.

Pentru detalii, reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București vă invită să îi contactați.

15
Tagurile:
Bucuresti

Загрузка...
Lecțiile se desfășoară online la un liceu din Capitală

Mii de elevi fac de azi cursuri online - părinții, încurcați

79
(reînnoit 09:06 25.09.2020)
Apropierea datei alegerilor locale face ca unitățile de învățământ unde sunt secții de votare să își mute întreaga activitate în online. Din păcate, autoritățile nu au pus la dispoziția părinților lista acestor școli.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Cursurile din toate unitățile de învățământ care au secții de votare în incintă se mută, începând de astăzi, 25 septembrie 2020 până marți, 29 septembrie 2020, în online, potrivit unui ordin de ministru al Educației și hotărârii nr. 46 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Cu toate acestea, autoritățile nu spun despre câte școli este vorba și nici nu au pus la dispoziția părinților o listă cu unitățile școlare care trec la învățământul online. Există, însă, o listă a secțiilor de votare organizate în școli.

Premierul Ludovic Orban a explicat ce opțiuni au părinții acestor elevi și dacă pot beneficia de zile libere ca să stea acasă cu copiii.

Șeful Executivului a subliniat că există OUG nr. 147/2020 și a dat de înțeles că Ministerul Muncii ar trebui să plătească aceste sume. ”Ministerul Muncii este ministerul care implementează această reglementare şi va asigura plăţile necesare în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă”, a spus Orban.

Ministerul Muncii a precizat, însă, anterior, că ordonanța în cauză nu acordă zile libere plătite decât în cazul în care există o anchetă epidemiologică și care să stea la baza deciziei Direcției de Sănătate Publică sau a Comitetului pentru Situații de Urgență de a suspenda cursurile față în față.

În România, la ora actuală sunt 17.656 de unități de învățământ preuniversitar, iar 76% din unitățile de votare organizate pentru alegerile locale 2020 sunt în unități de învățământ.

Cursurile se vor relua fizic în data de 30 septembrie 2020.

79
Tagurile:
Elevi, Părinți, Școală, online

Загрузка...
Ludovic Orban

Decizii și acte din ultima ședință de Guvern, text integral

0
Guvernul Orban a luat mai multe decizii și a analizat mai multe acte extrem de important într-o ședință care s-a terminat târziu, în noapte. Iată lista integrală a deciziilor și actelor

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Guvernul Orban a adoptat un mod de lucru pe care îl acuza când era practicat de PSD: ședințele de Guvern care durează până târziu, în noapte, uneori chiar după miezul nopții.

Astfel, ieri au fost prezentat decise mai multe OUG, HG, au fost prezentat proiecte de OUG în primă citire, s-au făcut mai multe informări.

Iată lista integrală a ceea ce s-a discutat în ședința de guvern. Aici puteți găsi link-uri către actele discutate sau decise – dar în forma dinaintea ședinței.  

I. PROIECTE ÎN ANALIZĂ

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale pentru întreprinderi a căror activitate comerciala a fost întreruptă parțial sau total în perioada stării de urgență și a stării de alerta, în contextul crizei COVID-19

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea art.58 din Legea educației naționale nr.1/2011

3. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea alin. (2) al art. 1 din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, precum și pentru aprobarea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și pentru reglementarea serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate menajere

4. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor prevederi din acte normative care reglementează acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19

5. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea unor măsuri pentru proiectele de regenerare urbană finanțabile din fonduri externe nerambursabile

6. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat privind garantarea de către statul Român în procent de 100% a voucherelor oferite turiștilor de către agențiile de turism și structurile turistice cu funcțiuni de cazare, ca alternativă la rambursările în numerar aferente călătoriilor anulate, în cazul insovenței emitenților voucherelor precum si pentru acoperirea primelor de garantare datorate de beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru garantarea voucherelor oferite turiştilor ca alternativă la rambursările pentru pachetele turistice şi serviciile unice de călătorie anulate în contextul pandemiei Covid 19

7. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru situații de urgență pentru fenomenul de secetă pedologică

II. PROIECTE DE LEGI

1. PROIECT DE LEGE privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și la concursul de admitere în magistratură

III. ORDONANȚE DE URGENȚĂ

1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea art.159 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii

2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru susținerea activităţii unor aeroporturi regionale, în contextul crizei economice generată de pandemia COVID-19

3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea art. 510 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ

4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS/CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative

5. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind procedura pentru identificarea, selectarea și rezervarea prin antecontract, promisiune, scrisoare de intenție sau închiriere a imobilelor destinate ca sedii ale unor agenții sau centre europene nou înființate, în vederea participării României la procesul de desemnare a acestor sedii pe teritoriul României, și depunerea dosarelor de candidatură aferente

IV. HOTĂRÂRI

1. HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investițiilor și Hotărârea Guvernului nr. 797/2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi și crearea de locuri de muncă în sensul prelungirii la cerere, ca urmare a pandemiei COVID-19, a termenului de monitorizare aferent proiectelor de investiții cu acorduri pentru finanțare emise până la data de 30.06.2014

2. HOTĂRÂRE privind repartizarea pe județe și unități administrative-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 24 lit.b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare, cu completările ulterioare

3. HOTĂRÂRE privind înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și în administrarea Academiei Române, modificarea datelor de identificare și actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în administrarea Casei Oamenilor de Știință, precum și transmiterea acestuia în administrarea Academiei Române

4. HOTĂRÂRE privind transmiterea cu titlu gratuit din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia și în administrarea Ministerului Justiției a unui imobil intrat în proprietatea privată a statului prin confiscare

5. HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006 și pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 338/2020

6. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 798/2016 privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi "Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate" și a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 193/2018 privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi "Înfiinţarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziţiei tinerilor cu dizabilităţi de la sistemul de protecţie specială a copilului către sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi"

7. HOTĂRÂRE privind alocarea temporară a unor sume din venituri din privatizare ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria

8. HOTĂRÂRE privind stabilirea valorii ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi

9. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 124/2020 privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2020 pentru operatorii economici din industria naţională de apărare, care desfăşoară activităţi conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

10.HOTĂRÂRE pentru modificarea art.6 din Hotărârea Guvernului nr.452/2003 privind desfășurarea activității de agrement nautic

11.HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 745/2020

12.HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 349/2017 privind stabilirea uniformei, siglei, insignei și documentelor de legitimare pentru personalul militar al Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne

13.HOTĂRÂRE pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și pentru trecerea unor construcții aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt (UM 0746 Slatina) din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării

14.HOTĂRÂRE privind plata unei contribuții financiare voluntare a României la bugetul Comunității Democrațiilor

15.HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului a unor bunuri culturale mobile și darea acestora în administrarea Muzeului Național Brukenthal

16.HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime” - S.A. Constanța, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

17.HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesare pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Centura municipiului Rădăuţi"

18.HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Expres Craiova - Pitești și legăturile la drumurile existente”, Tronsonul 3, aflate pe raza localităţilor Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași - Măgura, Tătulești, Colonești și Bărăști din județul Olt

19.HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 230/2003 privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora

20.HOTĂRÂRE pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 pentru Administraţia Naţională “Apele Române”, aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

21.HOTĂRÂRE privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva

22.HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea, după caz, a descrierii tehnice, adresei și anului dobândirii unor bunuri imobile aparținând domeniului public al statului aflate în administrarea Administrației Naționale ”Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr.12 la Hotărârea Guvernului 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru și publicitate imobiliară

23.HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii unei părți din imobilul 307 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale

24.HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție ”Varianta de ocolire Sighișoara”, județul Mureș

25.HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Complex multifuncțional-Sala polivalentă, municipiul Brașov, județul Brașov”

26.HOTĂRÂRE privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafe ței de 519,8412 ha, fond forestier din grupa I funcțională - vegetația forestieră cu funcții speciale de protecție, subgrupa 1.4.a. - păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Timișoara

27.HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001

28.HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării

29.HOTĂRÂRE privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport şi Tineret Suceava, precum şi declararea lui ca bun de interes național

V. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema: Măsuri privind negocierea informală cu Comisia Europeană a documentelor programatice aferente Politicii de Coeziune 2021-2027

2. MEMORANDUM cu tema: Donarea unui pachet de echipamente medicale și dezinfectanți aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, către Ministerul Apărării al Ucrainei, în contextul prevenirii și combaterii infectării cu virusul SARS-CoV-2

3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea de către Guvernul României a variantei revizuite a Programului Interreg V-A România-Bulgaria

4. MEMORANDUM cu tema: Măsurile necesare aferente procedurii evaluării de mediu pentru programele Operaționale 2021-2027

5. MEMORANDUM cu tema: Raportarea către Comisia Europeană a stadiului de implementare a Strategiei Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome, pentru perioada 2018-2019

VI. INFORMĂRI

1. INFORMARE privind stadiul pregătirii și organizării alegerilor locale din anul 2020

2. INFORMARE privind stadiul pregătirii și organizării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020

0
Tagurile:
text, Ședință, Guvern

Загрузка...