Proteste Bucuresti

Cum s-a încheiat protestul de ieri din Bucureşti, reacţia ministrului interimar de Interne

667
(reînnoit 08:36 11.08.2019)
Chiar dacă ora oficială de încheiere a protestului din 10 august de la Bucureşti era 22:15, acesta s-a încheiat abia către miezul nopţii, numărul protestatarilor fiind constant în scădere, spre sfârşit rămânând doar câteva sute de oameni în Piaţa Victoriei.

BUCUREŞTI, 11 aug - Sputnik. Potrivit estimărilor forţelor de ordine, aproximativ 24 de mii de persoane au participat la acţiunea de protest din 10 august din Piaţa Victoriei, numărul protestatarilor fiind în creştere spre seară, către ora 21:00.

Protestul din 10 august din Piaţa Victoriei

Manifestaţia a fost organizată de Tomescu Tommy Joul în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România, cererea sa la Primăria Bucureşti fiind aprobată pentru aproximativ 250.000 de persoane. 

Acţiunea de protest a avut loc la un an de la manifestaţiile antiguvernamentale ale diasporei din 10 august, soldate cu intervenţia în forţă a jandarmilor şu a fost argumentată de tergiversarea dosarului "10 august 2018" şi de unele măsuri luate de politicieni în domeniul legislaţiei penale.

Oamenii adunaţi în Piaţa Victoriei, reuniţi de la orele prânzului, au purtat pancarte cu diverse mesaje şi steaguri ale României şi ale Uniunii Europene, au cerut demisia Guvernului, suflând în fluiere şi vuvuzele.

"PSD şi Jandarmeria au fost ţinta altor scandări ale protestatarilor. S-a strigat: "Demisia!", "Hoţii!", "Jandarmeria apără hoţia!", "PSD, ciuma roşie!", "Fără penali în funcţii publice", "Corupţia ucide!", "România nu e a voastră! Plecaţi la căpşuni sau la puşcărie", "Demisia Teodorovici, Daea" - au fost câteva dintre mesajele afişate în piaţă", transmite Agerpres.

Proteste Bucuresti
© AFP 2021 / DANIEL MIHAILESCU
Proteste Bucuresti

Incidente la protestul din 10 august de la Bucureşti

În cadrul acţiunii de protest din faţa Palatului Victoria au fost şi incidente minore anunţate de Jandarmerie: două cazuri de persoane depistate la filtrele de la intrarea în piaţă cu arme albe, iar o a treia persoană cu obiecte pirotehnice.

O altă persoană a fost identificată şi amendată pentru o dispută verbală cu forţele de ordine.

Reprezentanţii ISU au informat că 11 persoane din piaţă au avut nevoie de asistenţă medicală, din cauza temperaturii ridicate.

"o echipă de poliţişti care intenţiona să verifice un autovehicul parcat în centrul Pieţei Victoriei, după un apel la 112 ce semnala că maşina ar conţine obiecte suspecte, a fost extrasă de jandarmi din mulţime, după ce participanţii la protest au început să huiduie", menţionează Agerpres.

Declaraţiile ministrului interimar de Interne, Mihai Fifor, după încheierea protestului din 10 august

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a mulţumit tuturor cetățenilor care au participat la proteste "într-un mod atât de civilizat și de pașnic".

"Ați sancționat atât tentativele de instigare la violență, cât și pe cele de politizare a evenimentului, așa încât am asistat, cu toții, la un act democratic sănătos și fără incidente. Mulțumesc totodată tuturor autorităților implicate pentru mobilizare, pentru atitudinea responsabilă și profesionalismul de care au dat dovadă", a scris Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook, după încheierea protestului din Piaţa Victoriei.

667
Tagurile:
Piaţa Victoriei, miting 10 august, protest
Тема:
Acțiunea de protest pe 10 august la București (65)
Tematic
Organizator protest, probleme cu #REZIST: ”Au zis ”Mă p*ș pe revendicările Diasporei!””
Piața Victoriei: Ideolog ”de dreapta”, apropiat de Orban și Băsescu – huiduit și blocat
Sorin Ovidiu Bălan, palmă pentru Diaspora, chiar în timpul protestului!
Dr. Monica Pop

Monica Pop: „A condiţiona accesul la spectacole de certificatul de vaccinare este un abuz”

118
(reînnoit 20:00 10.05.2021)
Cunoscutul medic Monica Pop a declarat într-o emisiune că faptul de a nu se permite accesul la spectacole decât persoanelor care prezintă un certificat de vaccinare sau un test negativ constituie un abuz.

BUCUREŞTI, 10 mai – Sputnik. Dr. Monica Pop a spus, într-o emisiune la România TV, că vaccinul nu oferă protecţie 100%, astfel că persoanele vaccinate pot fi purtătoare ale virusului şi îl pot transmite mai departe. În opinia sa, condiţionarea accesului la spectacole de prezentarea unui certificat de vaccinare sau a unui test negativ constituie un abuz.

„La biserică nu sunt oameni la fel de mulţi ca la un spectacol? La biserică nu se cere certificat de vaccinare, dar la spectacol da. Vaccinul te ajută să nu faci o formă gravă, dar boala tot o poţi face. Cu ce ajută că într-o sală de spectacol intră cineva care este vaccinat şi totuşi este purtător de virus şi îl transmite?”, a spus medicul în emisiunea realizată de Simona Gheorghe la România TV

De asemenea, ea a mai spus că este inadmisibil că oamenii trebuie să plătească din buzunarul lor pentru a se testa dacă vor să meargă la un spectacol.

„Cum e posibil ca într-o ţară în care oamenii plătesc asigurări de sănătate, testele să fie plătite? În toate ţările testarea este gratuită. Oamenii ar trebui să aibă dreptul să facă o dată pe săptămână sau o dată la două luni un test gratuit”, a subliniat Monica Pop.
118
Tagurile:
Adina Monica Popescu
Tematic
Monica Pop dezvăluie trucul prin care românii sunt manipulați
Monica Pop denunță cea mai mare greșeală din Pandemie – ”E un fel de GENOCID!”
Monica Pop: ”Efectiv, cred că se apropie o revoluție!”
Nou scandal cu Voiculescu! Monica Pop: ”E un demon, duşmanul poporului!”
Monica Pop nu mai suportă: ”LĂSAȚI OAMENII SĂ TRAIASCĂ!”

Загрузка...
Poliția română, trafic, București

Guvernul a prelungit starea de alertă cu 30 de zile

178
Raed Arafat a anunțat astăzi, după şedinţa de Guvern, că starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile.

BUCUREȘTI, 10 mai – Sputnik. Raed Arafat a anunțat după sedinţa de Guvern că astăzi a avut loc şedinţa CNSU, urmată de şedinţa de Guvern pentru aprobarea stării de alertă pentru încă o lună, începând cu data de 13 mai.

Arafat a anunțat și modificările care se aplică, una fiind permiterea circulaţiei persoanelor în 13 mai 2021, între orele 2-5 dimineaţa pentru Ramadan, iar alta, eliminarea restricţiei legată de domiciliu privind participarea la pelerinaje religioase sau procesiuni.

Arafat a mai precizat că este luată în calcul participarea spectatorilor la competiţiile sportive, ca evenimente test sau pilot, pe baza propunerilor MTS şi cu avizul Ministerului Sănătății.

”Participarea permisă pentru persoanele vaccinate, cele care prezintă rezultatul unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore. În timpul şedinţei s-a mai adăugat şi testul antigen nu mai vechi de 24 de ore, cu condiţia prezentării unui certificat, emis de cineva autorizat. Condiţiile se stabiliesc prin ordin comun MTS – MS”, a arătat Raed Arafat.

Acesta s-a mai referit şi la activitatea la cinema, concerte, teatre, cu participarea publicului la o capacitate peste 50%, doar ca evenimente test sau pilot.

”Până pe 1 iunie se mai fac analize de Comitetul interministerial şi pentru măsurile de 1 iunie sau după 1 iunie se revine până atunci cu alte acte”, a mai spus Arafat.

Întrebat cât va mai fi prelungită starea de alertă, Raed Arafat a precizat: ”Analiza la CNCCI reunoaşte că situaţia e spre îmbunătăţire, dar să vedem cum merge situaţia luna asta, dacă rămâne stabilă sau creşte numărul cazurilor. Starea de alertă ne permite luarea unor măsuri care sunt însă necesare. Dacă se stabilizează situaţia, se va opri. Nimeni nu are niciun interes să menţină România în starea de alertă nicio zi în plus (...) Depinde cum evoluăm. Nu am zis clar după o lună sau două. Declararea stării de alertă depinde să ajungem la stabilitate şi nu mai avem nevoie de ea”, a mai afirmat Arafat.

178
Tagurile:
Guvernul
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Noile măsuri adoptate de Guvern pentru starea de alertă: ce se întâmplă cu restaurantele
Nelu Tătaru a făcut anunțul nedorit – dacă și de când s-ar prelungi starea de alertă
Starea de alertă se modifică și va include prevederile legii carantinei
Starea de alertă în România s-a prelungit începând de astăzi - restricții în vigoare
HOTĂRÂRE pentru Starea de Alertă - TEXT integral
Se prelungeşte starea de alertă – ce activităţi sunt interzise

Загрузка...
Vladimir Putin

Ce rezultate a înregistrat Putin după vaccinare

0
(reînnoit 20:01 10.05.2021)
Președintele a vorbit despre rezultatele înregistrate după ce s-a vaccinat împotriva coronavirusului.

BUCUREȘTI, 10 mai – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că are un rezultat pozitiv după vaccinarea împotriva coronavirusului. Potrivit medicilor, șeful statului are un coeficient de pozitivitate egal cu 15.

“În ceea ce privește servitorul vostru umil, între-adevăr, pe 9 mai am fost testat, iar rezultatul este pozitiv. Ați vorbit despre aceste titre, acum specialiștii vorbesc de coeficientul de pozitivitate – care la mine este de 15. Precum au spus medicii, e un rezultat bun”, a declarat Putin la postul de televiziune Rossiya 24, fiind întrebat de un jurnalist despre rezultatele vaccinării împotriva COVID-19.

​Pe 23 martie, președintele rus a primit prima component a vaccinului rusesc împotriva coronavirusului, iar pe 14 aprilie și-a administrat cel de-al doilea component. După vaccinare, Putin a menționat că potrivit medicilor, reacția imună a fost una bună. În același timp, președintele nu a numit preparatul cu care a fost vaccinat, denumirea acestuia fiind cunoscut doar de medicul personal al liderului rus.

0
Tagurile:
Vladimir Putin
Tematic
Putin: Nu există iertare pentru cei care pun în aplicare planuri agresive
Presa a aflat unde ar putea avea loc întâlnirea dintre Putin și Biden
Știrea zilei: Un ministru român i-a scris lui Putin! Nu vrem să fim dușmani!
Putin și Erdogan au discutat despre situația pandemică
Putin i-a felicitat pe liderii și cetățenii statelor CSI cu aniversarea a 76-a a Victoriei
Peskov a explicat cuvintele lui Putin despre „călăii nezdrobiți”
Putin i-a îndemnat pe ruși să se vaccineze activ

Загрузка...