Cozmin Gușă

Consultant politic, despre traficul de carne vie pentru militarii NATO de la Deveselu

10184
(reînnoit 11:12 28.07.2019)
Cozmin Gușă este de părere că scandalul de la Caracal ar putea căpăta dimensiuni impresionante, dacă se dovedește că militarii americani erau, într-adevăr, ”serviți” cu minore din zonă.

BUCUREȘTI, 28 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Consultantul politic a atras atenția că instituțiile statului au picat testul atât la comunicare, dar și la responsabilitate.

El a precizat că nu am aflat motivul pentru care procurorul a interzis intrarea în locuința suspectului și, de asemenea, nu am aflat nici un indiciu, pe căi oficiale, despre elemente cheie, cum ar fi acel cercel găsit în mașină.

În ceea ce privește modul în care Serviciul de Telecomunicații Speciale a gestionat întreaga situație, după ce au apărut declarații că nu a reușit să identifice zona din care a fost efectuat apelul de către Alexandra, Gușă spune că instituția a făcut o greșeală majoră prin trimiterea purtătorului de cuvânt în fața României cu declarații.

Acesta a adus în discuție și un scenariu-bombă dezvoltat de jurnalistul de investigații Alecu Racoviceanu, potrivit căruia suspectul reținut ar fi fost furnizor pentru o rețea de trafic de carne vie pentru militarii americani din baza militară de la Deveselu, aflată la mică distanță de Caracal, informează realitatea.net

”Eu bănuiesc că cetățenii din acea comună sau din Caracal, dacă sunt întrebați, vor aduce asemenea gen de informații, că nu se poate desfășura un asemenea trafic de carne vie, în acea zonă, fără ca cetățenii să nu bănuiască, să nu bârfească. În această situație, scandalul s-ar multiplica de zeci de ori. Ei, vă dați seama cât de jos suntem dacă ipoteza se adeverește, asta ne-ar arăta o față și mai hâdă a României de azi”, a declarat Gușă.

Sursa citată a menționat că acest scandal va fi în continuare exploatat politic.

10184
Tagurile:
NATO, Deveselu, Cozmin Gușă, Caracal
Тема:
Fetele dispărute din Caracal - crimă odioasă (229)
Tematic
Presupusul criminal, suspect de trafic de persoane pentru soldații NATO de la Deveselu
Suspectul de crimă Gheorghe Dincă, din Caracal, arestat. Declarații șoc
Laura Vicol: “Putem să ne facem singuri dreptate, atunci?”
Polițist. Poliția română

Scandal monstru: cazul George Floyd, în România! Bărbat mort după intervenția Poliției

250
(reînnoit 15:14 16.04.2021)
Acum puțin timp, un bărbat a fost pus la pământ și imobilizat de polițiști – a murit în urma intervenției agentului.

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Un caz șocant s-a petrecut acum puțin timp la Pitești, unde cadrele medicale au declarat decesul unui bărbat, după ce acesta fusese imobilizat și izbit de asfalt de polițiști.

Conform relatărilor mass media, totul a plecat de la un incendiu izbucnit la o terasă din Pitești, un echipaj de Poliţie care trecea prin zonă a intervenit să stingă incendiul.

Polițiștii au încercat să scoată și un bărbat care se afla pe terasă și ”ar fi fost recalcitrant, spun martorii şi acesta este motivul pentru care ar fi fost nevoie de intervenţia în forţă a poliţiştilor”.

”Sunt martori care spun că omul ar fi fost imobilizat, pus la pământ şi i s-ar fi pus piciorul pe gât, alţi martori spun că bărbatul ar fi fost cumva împins şi ar fi căzut singur”, transmite Antena 3.

În urma intervenției, omul a decedat – e posibil ca din cauza intervenției nepotrivite a agenților.

Bărbatul avea 63 de ani și ”suferea de mai multe afecţiuni medicale grave”, conform poliției, ”vea asupra sa mai multe medicamente”.

Chelnerița a declarat că ”nu ar fi comandat alcool, ci o apă minerală” și că ”nu îl ştia”.

Pe de altă parte, poliția declară că ”Având în vedere şi starea de pericol în care acesta se afla, bărbatul a fost evacuat, iar în această împrejurare i-a venit rău”.

”Ca urmare, a fost solicitat un echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri (...). Bărbatul a fost evacuat folosindu-se minimum de forţă necesară”.

Poliția spune că ”Bărbatul nu a fost încătuşat, acesta a fost invitat să iasă din incinta localului, iar în aceste împrejurări s-a manifestat recalcitrant atât faţă de persoanele aflate în jur, cât şi faţă de poliţişti”.

250
Tagurile:
Poliția Română, Scandal

Загрузка...
Pacient intubat la un spital pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 în Franța

Coronavirus în România, 16 aprilie: presiune pe secția ATI

37
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 16 aprilie 2021.

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Autoritățile precizează că, până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.023.565 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 930.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.264 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 25.937 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 137 de decese - 71 bărbați și 66 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 123 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.887. Dintre acestea, 1.493 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.086.549 de teste RT-PCR și 760.991 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.630 teste RT-PCR - 13.564 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.066 la cerere - și 11.838 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 53 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 aprilie 2021.

Pe teritoriul României, 55.374 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.598 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.426 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 120 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.080 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 591 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 15 aprilie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 5.115 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 916.022 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE – 0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.501 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația și Finlanda. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Reprezentanții GCS subliniază că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În intervalul 8 aprilie – 15 aprilie 2021, au fost raportate   28  496  538   de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.   

Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați,   continuă să fie actualizate zilnic.

37
Tagurile:
România, COVID-19
Tematic
Săracii, ”săriți” de la testarea COVID-19 în farmacii
Unul din trei pacienți care au avut Covid suferă de probleme psihologice sau neurologice
Rusia: vaccin anti-COVID-19 sub formă de picături nazale

Загрузка...

Flagrant organizat contrabandiștilor de țigarete în Portul Constanța

0
Echipa de control constituită la nivelul Gărzii de Coastă Constanța a organizat un flagrant pentru identificarea și reținerea unor marinari egipteni care încercau să comercializeze țigarete de contrabandă în Portul Constanța.

În data de 15.04.2021, în jurul orei 17.00, în urma unui denunț, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat activități specifice, deplasându-se în dana 37 a Portului Constanța, unde era acostată o navă străină, sub pavilionul Egiptului. La fața locului, a fost identificat un grup de marinari care a încercat să ofere spre comercializare lucrătorilor poliției de frontieră, 1.370 de pachete cu țigări de contrabandă, anunță un comunicat al Poliției de Frontieră.

Totodată, echipa de control a desfășurat activități de identificare și reținere a celor în cauză, însă aceștia nu s-au supus somațiilor legale și au fost executate cu respectarea prevederilor legale cinci focuri de avertisment în plan vertical, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale. În urma flagrantului organizat au fost identificate și reținute patru persoane, marinari egipteni îmbarcați pe nava amintită anterior.

În urma efectuării controlului amănunțit asupra navei, a fost depistată, ascunsă și nedeclarată, cantitatea de 790 de pachete cu țigări. 

Întreaga cantitate de țigări, 2160 de pachete, în valoare de aproximativ 39.200 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și continuării cercetărilor .

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, iar la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.

0
Tagurile:
Contrabandă cu țigări, Portul Constanța

Загрузка...