Ion Cristoiu

Ion Cristoiu își bate joc de Tudor Chirilă, deplânge ”umilința în care a ajuns”

1037
”El, care îl ataca pe Liviu Dragnea în fiecare zi, a ajuns să se certe cu un parcagiu, vă dați seama de situația umilitoare în care a ajuns”.

BUCUREȘTI; 14 iunie - Sputnik, Evan Răutu. Comentariu ironic al lui Ion Cristoiu față de situația din politică din acest moment – după căderea lui Dragnea Opoziția a rămas fără obiect de activitate. Iar maestrul presei a făcut, plin de umor, o asociere între situația jenantă în care s-a aflat acum câteva zile Tudor Chirilă.

”Uitați-vă în ce situație a ajuns chiar Tudor Chirilă – el, care îl ataca pe Liviu Dragnea în fiecare zi, a ajuns să se certe cu un parcagiu, vă dați seama de situația umilitoare în care a ajuns Chirilă?!...”.

Incidentul ironizat de Ion Cristoiu s-a petrecut acum câteva zile, când Tudor Chirilă l-a luat la rost pe un agent de parcare al Primăriei Capitalei, care i-ar fi spus vorbe urâte unei bicicliste.

Chirilă a încercat să afle de la personaj de ce a insultat-o pe femeie? L-a filmat pe agent, a insistat în stilul #REZIST, numai că agentul a fost mai tare-n gură și la sfârșit nu  a mai răbdat și l-a înjurat pe artist. Care, evident, și-a căutat-o cu… telefonul mobil.

Chirilă însă nu a sărit să-l bată, așa cum a făcut acum câteva luni cu un cunoscut din cartier – poate și pentru că agentul primăriei era un tip impozant, pe care i-ar fi fost mai greu să-l agreseze fizic, fără urmări.

Așa că, animat de spirit civic, Chirilă s-a dus la Secția 1 Poliție, unde a făcut ”plângere penală pentru amenințare și comportament abuziv”.

De remarcat că, din filmare, agentul nu l-a amenințat pe Chirilă, ci doar l-a trimis la muncă, la serviciu!

Iată textul publicat de Chirilă, o adevărată capodoperă a genului civic, demnă de miștoul lui Ion Cristoiu:

”Gabriela Firea ce aveți de gând cu un astfel de lucrător al Primăriei care se adresează unei doamne cu trotineta (aflată pe pista de biciclete) cu “du-te-n pula mea de aici”? Cam cât tre să mai vedem astfel de oameni? Cum e cu violența de limbaj? Aia se pune sau nu? Cum e să mă înjuri de taxele pe care le plătesc?”

Tot cu evident umor și ironie i-a răspuns lui Chirilă directorul general al Companiei Municipală Parking București S.A., Cristian Olaru. A fost făcută ”o anchetă internă pentru a stabili cu exactitate faptele petrecute în parcarea de la Charles de Gaulle”, și drept urmare Olaru îi dă peste nas lui Chirilă.

”Ancheta a constatat că nu s-a produs niciun incident în sensul celor reclamate de domnul Chirilă. Angajatul societății noastre nu a folosit injurii la adresa vreunei doamne, așa cum i se reproșează în filmare. Pe fondul emoțional al unui deces recent în familie, acesta a reacționat însă nepotrivit la provocarea domnului Chirilă!”.

Facem mențiunea că nu încurajăm un astfel de comportament în rândul angajaților companiei noastre, spune Olaru, invocând și o antiteză cu incidentul mai vechi în care Chirilă a agresat fizic o persoană.

”În actualul context, dorim să îi reamintim domnului Tudor Chirilă că, deși el condamnă în termeni foarte duri acest comportament, în data de 27 martie 2019, după cum chiar dânsul a mărturisit, tot în urma unei altercații verbale cu un cetățean, nu s-a putut stăpâni și l-a pălmuit pe bărbatul cu care discuta în contradictoriu”, a scris Cristian Olaru.

Deocamdată, Tudor Chirilă nu a avut vreo reacție.

Totuși, facem mențiunea că prezența în trafic, dar și pe zonele pietonale a acelor trotinete electrice, rapide și silențioase, reprezintă un adevărat pericol. De asemenea este periculoasă inconștiența celor care folosesc aceste vehicule, fără a avea experiență pe biciclete sau trotinete mecanice și fără a cunoaște și înțelege regulile de trafic.

Deci, o limitare și o reglementare strictă a folosirii acestor vehicule ar fi imperios necesară. În cazul incidentului relatat și amplificat de Chirilă, agentul era gata să fie lovit de o femeie, banda de biciclete trecând prin zona parcării de care acesta avea grijă – și pe care în unele situații e obligat să se deplaseze. 

1037
Tagurile:
Ion Cristoiu, Tudor Chirilă
Tematic
Mircea Badea își bate joc de supărarea lui Tudor Chirilă – ”Fii de dreapta, ...oae!”
Tudor Chirilă, atac mârșav la adresa Ecaterinei Andronescu
Ion Cristoiu a demonstrat de ce ”Opoziția pierde alegerile prezidențiale”
Ion Cristoiu, anunțul serii: ”Avem în față cea mai mare surpriză a ultimilor ani”
Tudor Chirilă despre profesori: „mă făceau ratat”

Загрузка...